ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1605/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 60,

pronunțată la data de 15 martie 2002 în dosarul nr. 173/A/2001, Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC E. SRL Craiova, împotriva pârâților Direcția de Control Financiar

de Stat Dolj, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și Ministerul

Finanțelor Publice, așa cum a fost restrânsă, dispunând anularea actelor

administrative atacate: procesul-verbal nr. 1466 din 21 noiembrie 2000,

hotărârea nr. 2619 din 7 decembrie 2000 și decizia nr. 817 din 29 mai 2001,

încheiate și respectiv, emise de autoritățile fiscale pârâte, exonerând-o pe

reclamantă de plata sumelor de:

- 200.765.700 lei, reprezentând

impozit pe salarii și;

- 501.805.913 lei, reprezentând

majorările de întârziere aferente.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 1466 din 21

noiembrie 2000, organele de control din cadrul Direcției de Control Financiar

de Stat Dolj au constatat că societatea comercială reclamantă datorează

bugetului de stat suma totală de 1.571.703.831 lei, reprezentând:

- 200.765.700 lei, impozit pe

salarii;

- 501.805.913 lei, majorări de

întârziere aferente impozitului pe salarii;

- 706.042.370 lei, T.V.A.;

- 159.089.848 lei, majorări de întârziere

aferente T.V.A.

Prin hotărârea nr. 2619 din 7

decembrie 2000, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj,

obiecțiunile formulate de societatea comercială au fost respinse.

Ministerul Finanțelor Publice, prin

decizia nr. 817 din 29 mai 2001, a menținut procesul-verbal de control doar

pentru suma de 702.571.613 lei, reprezentând impozitul pe salarii și majorările

de întârziere aferente acestuia și a desființat capitolul privind T.V.A. și

majorări de întârziere aferente pentru suma totală de 865.132.218 lei,

dispunând refacerea controlului de către o altă echipă de control.

Admițând acțiunea, anulând actele

administrative atacate și exonerând-o pe reclamantă de plata sumelor reținute

în sarcina sa, instanța de fond a motivat, în esență, că potrivit concluziilor

expertizei contabile, societatea comercială nu datorează impozit pe salarii și,

implicit, nici majorări de întârziere, pentru sumele de 172.000.000 lei și

209.946.000 lei, acordate ca indemnizații de instalare pentru administratorii acesteia,

B.S. și S.M., achitate în concordanță cu prevederile art. 6 lit. a) din Legea

nr. 32/1999, în vigoare la data negocierii acelor indemnizații.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în esență, că instanța de

fond a aplicat în mod greșit prevederile legale în materie.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că indemnizațiile

de instalare pentru cei doi administratori au fost negociate potrivit

procesului-verbal nr. 618 din 30 iunie 1997, iar sumele aprobate: 209.946.000

lei și, respectiv, 172.000.000 lei, au fost achitate acestora în perioada

decembrie 1997 – martie 1998.

Într-adevăr, potrivit prevederilor

art. 6 lit. a) din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii ( M. Of. nr.

185/12.08.1996), abrogată prin O.G. nr. 73/1999, nu se cuprind în venitul lunar

impozabil și nu se impun, între altele, sumele plătite în baza contractelor de

muncă cu ocazia mutării sau transferării în interesul serviciului a unui

salariat într-o altă localitate, precum și indemnizațiile care se plătesc la

încadrarea în funcție.

Dar, textul acestui articol a fost

modificat și completat prin O.G. nr. 62/1997 (M. Of. nr. 226/30.08.1997),

prevăzându-se că nu se cuprind în venitul lunar impozabil, sumele plătite,

precum și indemnizațiile de instalare, ce se acordă, o singură dată, în

limitele stabilite de dispozițiile legale, pentru personalul din instituțiile

publice, la încadrarea într-o unitate dintr-o altă localitate, decât cea de

domiciliu, în primul an de activitate, după absolvirea studiilor.

Deci, pentru că indemnizațiile de

instalare au fost achitate în perioada decembrie 1997 – martie 1998, textul

legal aplicabil este cel al art. 6 lit. a) din Legea nr. 3271991, republicată,

așa cum a fost modificat și completat prin O.G. nr. 62/1997.

În raport cu aceste prevederi,

pentru ca indemnizațiile de instalare achitate să nu fie cuprinse în venitul

lunar impozabil al societății comerciale, era necesar, pe de o parte, ca cei

doi administratori să se fi aflat în primul an de activitate după absolvirea

studiilor, iar încadrarea lor să se fi făcut într-o unitate din altă

localitate, decât cea de domiciliu, condiții pe care aceștia nu le îndeplineau.

Astfel fiind, în mod greșit și-a

însușit instanța de fond concluziile expertizei contabile, problema de care

depindea soluționarea cauzei, ținând de aplicarea în timp a legii și

interpretarea corectă a prevederilor acesteia, aspecte care exced domeniului de

competență a unui expert contabil.

În concluzie, recursul de față este

întemeiat, urmând să fie admis, sentința atacată, casată și pe fond, respinsă

acțiunea, actele administrative atacate fiind legale, în ceea ce privește

obligarea societății comercială la plata impozitului suplimentar pe salarii și

a majorărilor de întârziere aferente acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 60 din 15

martie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de SC E. SRL Craiova.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 aprilie 2003.