ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea
de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, sub nr. 1056/A/2001,
reclamanta SC S.O. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor
Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat
Dolj, solicitând ca în contradictoriu cu aceștia să se dispună anularea
procesului-verbal de control încheiat de Direcția Controlului Fiscal Dolj, cu
nr. 453 din 23 aprilie 2001, proces-verbal contestat, dar cu încălcarea
prevederilor O.U.G. nr. 13/2001 M.F.P., întârziere soluționare.
În motivarea acțiunii reclamanta a
susținut că prin-procesul verbal a cărei anulare o solicită organul de control,
prin aplicarea greșită a O.U.G. nr. 163/2000, a obligat-o la 544.663.012 lei și
anume: 2 milioane amendă contravențională, 64 096.195 lei impozit pe profit :
38.112.337 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.270.410
lei majorări de întârziere la plata impozitului pe profit, 1.270.410 lei
majorări de întârziere la plata impozitului pe dividende și 438.929.070 lei
reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termen a T.V.A. la
Complex A. Mehedinți.
La data de 7 noiembrie 2001,
reclamanta a prezentat acțiunea, în sensul că solicită anularea și a deciziei
nr. 1157 din 11 octombrie 2001 a Ministerul Finanțelor Publice, decizie prin
care Ministerul Finanțelor Publice a desființat procesul-verbal de control nr.
453 din 23 aprilie 2001, pentru majorările de întârziere aferente .T.V.A., în
sumă de 438.929.070 lei, urmând a se face o nouă verificare de o echipă de
control, alta decât cea care efectuase inițial control, fiind menținute
celelalte obligații fiscale în sarcina reclamantei. Pentru capătul de cerere ce
se referea la amenda contravențională în sumă de 2.000.000 lei, acesta a fost respins
ca inadmisibil.
Curtea de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ, sesizată cu anularea deciziei nr. 1157/2001 a
Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control nr. 453/2001
întocmit de Direcția Controlului Fiscal, prin sentința nr. 144 din 10 mai 2002
a admis acțiunea în parte, anulând în parte procesul-verbal și decizia, în
sensul că exonerează pe reclamantă de plata sumei de 523.060.307 lei, menținând
obligația către buget numai în sumă de 19.602.705 lei majorări de întârziere la
impozitul pe profit și menține în parte actele administrative deduse judecății.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța își motivează soluția pe concluziile expertizei contabile efectuate în
dosar și anume, că nu se datorează importul pe profit în sumă de 64.096.165
lei, acesta fiind achitat la 19 aprilie 2001, iar Complexul A. SA Mehedinți se
încadrează în prevederile O.U.G. nr. 163/2000, fiind scutit de plata T.V.A.
În expertiză s-a mai concluzionat și
instanța a omologat aceste concluzii, că este datorată suma de 17.852.037 lei
la bugetul de stat, cu titlu de majorări de întârziere pentru neplata la termen
a impozitului pe profit, tot datorie la buget fiind și suma de 1.850.668 lei și
nu 6.148.477 lei T.V.A. neachitat în termen pentru sucursala Olt.
Aceeași expertiză a reținut că nu
este datorat nici impozitul pe dividende în sumă de 1.270.410 lei, că potrivit
art. 87 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, în urma compensării cu 7.257.992 lei
achitat în plus, reclamanta urmează să primească diferența de 5.987.587 lei.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și
în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând hotărârea instanței de
fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Astfel se susține că sentința nu
cuprinde motivele pe care se sprijină, nu precizează temeiurile de drept și
face o simplă enunțare a expertizei, fiind confuză și contradictorie,
dispozitivul neputând fi înțeles, raportat și la considerente, după cum
exonerarea de plata sumei de 523.060.307 lei, care include și suma de
438.929.070 lei reprezentând majorări de întârziere T.V.A., este fără obiect,
această sumă fiind anulată prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr.
1157/2001 care a desființat actul de control nr. 453/2001 și a dispus refacerea
controlului pentru această sumă.
Analizând recursul declarat sub
aspectele criticilor formulate și al prevederilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.
civ., se constată că este fondat conform considerentelor ce se vor expune.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr.
1157/2001, primirea fiind făcută la 15 octombrie 2001, procesul-verbal de
control nr. 453 din 23 aprilie 2001 a fost desființat pentru suma de
438.129.070 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., urmând să fie
efectuată o reverificare.
în aceste condiții noi, dat fiind că
actul de control atacat fusese desființat cu privire la suma de 438.929.070
lei, rămânând supuse controlului judiciar numai celelalte puncte din
procesul-verbal de control și decizia nr. 1157/2001 a Ministerului Finanțelor
Publice, instanța nu putea proceda la judecarea acestui capăt de cerere și la
anularea sumei de 523.060.307 lei din care fac parte și majorările de
întârziere aferente T.V.A., în sumă de 438.929.070 lei.
Era necesar pentru această sumă să
se aștepte noul act de control care să fie supus procedurii jurisdicționale
administrative și apoi părțile interesate vor sesiza instanța.
Se mai constată că există
contradicții între motivele reținute în considerente, o anumită confuzie.
Principiul general, consacrat de
Codul de procedură civilă., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie
motivată, pentru a se da instanțelor superioare de control judiciar
posibilitatea analizării modului cum este făcută judecata.
Pentru satisfacerea acestui
principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt și de
drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile
care au determinat-o.
Acest principiu își găsește
statornicirea în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 261 pct. 5 C.
proc. civ., iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că fără
menționarea motivelor și dovezilor, soluția este netemeinică.
Curtea constată, deci, că motivele
de casare invocate prin recurs și prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 sunt
fondate, urmând a se admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor
Publice Dolj, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice și se va
casa sentința nr. 144 din 10 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,
secția de contencios administrativ.
Casarea se va face cu trimiterea
cauzei spre rejudecare la aceiași instanță care, pe lângă îndreptarea
greșelilor menționate, va mai avea în vedere dacă reverificarea a fost
desăvârșită și noul act de control a fost comunicat și dacă s-a contestat, după
cum urmează a se pune în discuție efectuarea unei expertize care să stabilească
în concret fiecare obligație dacă rămâne neschimbată sau este diminuată sau
anulată, dacă se compensează sau au fost efectuate compensări, etc…, aceasta în
funcție și de rezultatele reverificării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția
Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și al
Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 144 din 10 mai
2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 iunie 2003.