ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, sub nr. 1056/A/2001,

reclamanta SC S.O. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat

Dolj, solicitând ca în contradictoriu cu aceștia să se dispună anularea

procesului-verbal de control încheiat de Direcția Controlului Fiscal Dolj, cu

nr. 453 din 23 aprilie 2001, proces-verbal contestat, dar cu încălcarea

prevederilor O.U.G. nr. 13/2001 M.F.P., întârziere soluționare.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că prin-procesul verbal a cărei anulare o solicită organul de control,

prin aplicarea greșită a O.U.G. nr. 163/2000, a obligat-o la 544.663.012 lei și

anume: 2 milioane amendă contravențională, 64 096.195 lei impozit pe profit :

38.112.337 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.270.410

lei majorări de întârziere la plata impozitului pe profit, 1.270.410 lei

majorări de întârziere la plata impozitului pe dividende și 438.929.070 lei

reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termen a T.V.A. la

Complex A. Mehedinți.

La data de 7 noiembrie 2001,

reclamanta a prezentat acțiunea, în sensul că solicită anularea și a deciziei

nr. 1157 din 11 octombrie 2001 a Ministerul Finanțelor Publice, decizie prin

care Ministerul Finanțelor Publice a desființat procesul-verbal de control nr.

453 din 23 aprilie 2001, pentru majorările de întârziere aferente .T.V.A., în

sumă de 438.929.070 lei, urmând a se face o nouă verificare de o echipă de

control, alta decât cea care efectuase inițial control, fiind menținute

celelalte obligații fiscale în sarcina reclamantei. Pentru capătul de cerere ce

se referea la amenda contravențională în sumă de 2.000.000 lei, acesta a fost respins

ca inadmisibil.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, sesizată cu anularea deciziei nr. 1157/2001 a

Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control nr. 453/2001

întocmit de Direcția Controlului Fiscal, prin sentința nr. 144 din 10 mai 2002

a admis acțiunea în parte, anulând în parte procesul-verbal și decizia, în

sensul că exonerează pe reclamantă de plata sumei de 523.060.307 lei, menținând

obligația către buget numai în sumă de 19.602.705 lei majorări de întârziere la

impozitul pe profit și menține în parte actele administrative deduse judecății.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța își motivează soluția pe concluziile expertizei contabile efectuate în

dosar și anume, că nu se datorează importul pe profit în sumă de 64.096.165

lei, acesta fiind achitat la 19 aprilie 2001, iar Complexul A. SA Mehedinți se

încadrează în prevederile O.U.G. nr. 163/2000, fiind scutit de plata T.V.A.

În expertiză s-a mai concluzionat și

instanța a omologat aceste concluzii, că este datorată suma de 17.852.037 lei

la bugetul de stat, cu titlu de majorări de întârziere pentru neplata la termen

a impozitului pe profit, tot datorie la buget fiind și suma de 1.850.668 lei și

nu 6.148.477 lei T.V.A. neachitat în termen pentru sucursala Olt.

Aceeași expertiză a reținut că nu

este datorat nici impozitul pe dividende în sumă de 1.270.410 lei, că potrivit

art. 87 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, în urma compensării cu 7.257.992 lei

achitat în plus, reclamanta urmează să primească diferența de 5.987.587 lei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și

în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând hotărârea instanței de

fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel se susține că sentința nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, nu precizează temeiurile de drept și

face o simplă enunțare a expertizei, fiind confuză și contradictorie,

dispozitivul neputând fi înțeles, raportat și la considerente, după cum

exonerarea de plata sumei de 523.060.307 lei, care include și suma de

438.929.070 lei reprezentând majorări de întârziere T.V.A., este fără obiect,

această sumă fiind anulată prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr.

1157/2001 care a desființat actul de control nr. 453/2001 și a dispus refacerea

controlului pentru această sumă.

Analizând recursul declarat sub

aspectele criticilor formulate și al prevederilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., se constată că este fondat conform considerentelor ce se vor expune.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr.

1157/2001, primirea fiind făcută la 15 octombrie 2001, procesul-verbal de

control nr. 453 din 23 aprilie 2001 a fost desființat pentru suma de

438.129.070 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., urmând să fie

efectuată o reverificare.

în aceste condiții noi, dat fiind că

actul de control atacat fusese desființat cu privire la suma de 438.929.070

lei, rămânând supuse controlului judiciar numai celelalte puncte din

procesul-verbal de control și decizia nr. 1157/2001 a Ministerului Finanțelor

Publice, instanța nu putea proceda la judecarea acestui capăt de cerere și la

anularea sumei de 523.060.307 lei din care fac parte și majorările de

întârziere aferente T.V.A., în sumă de 438.929.070 lei.

Era necesar pentru această sumă să

se aștepte noul act de control care să fie supus procedurii jurisdicționale

administrative și apoi părțile interesate vor sesiza instanța.

Se mai constată că există

contradicții între motivele reținute în considerente, o anumită confuzie.

Principiul general, consacrat de

Codul de procedură civilă., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie

motivată, pentru a se da instanțelor superioare de control judiciar

posibilitatea analizării modului cum este făcută judecata.

Pentru satisfacerea acestui

principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt și de

drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile

care au determinat-o.

Acest principiu își găsește

statornicirea în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că fără

menționarea motivelor și dovezilor, soluția este netemeinică.

Curtea constată, deci, că motivele

de casare invocate prin recurs și prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 sunt

fondate, urmând a se admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice și se va

casa sentința nr. 144 din 10 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ.

Casarea se va face cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceiași instanță care, pe lângă îndreptarea

greșelilor menționate, va mai avea în vedere dacă reverificarea a fost

desăvârșită și noul act de control a fost comunicat și dacă s-a contestat, după

cum urmează a se pune în discuție efectuarea unei expertize care să stabilească

în concret fiecare obligație dacă rămâne neschimbată sau este diminuată sau

anulată, dacă se compensează sau au fost efectuate compensări, etc…, aceasta în

funcție și de rezultatele reverificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 144 din 10 mai

2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.