ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC S.O. SA a solicitat ca în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Controlului Fiscal

Dolj, să se dispună anularea deciziei nr. 1157 din 11 octombrie 2001, emisă de

primul pârât și a procesului-verbal de control financiar, încheiat de

reprezentanți ai pârâtei secunde, ca nelegale.

De asemenea, a cerut exonerarea sa

de obligația de virare la bugetul statului, a sumei totale de 544.663.012 lei,

reprezentând:

- 2.000.000 lei, amendă

contravențională;

- 64.096.195 lei, impozit pe profit;

- 38.112.337 lei, majorări de

întârziere aferente acestui impozit;

- 1.270.410 lei, majorări de

întârziere la plata impozitului pe dividende;

- 438.929.070 lei, majorări de

întârziere pentru neplata la termen a T.V.A., la Complexul A. Mehedinți.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în

esență, că toate aceste sume de bani nu sunt datorate, în condițiile în care

organul de control a admis că pe exercițiul fiscal 2000, s-a inclus în

impozitul pe profit, și obligația suplimentară de 64.096.195 lei. Ca atare,

măsura dispusă în sensul virării la buget, încă o dată a sumei respective, este

contrară legii și de natură a o prejudicia.

Referitor la majorările de întârziere, societatea

comercială a precizat că nu sunt datorate, având în vedere faptul că ea a virat

impozit pe profit în plus, conform balanței de verificare încheiată la 30 iunie

2000.

Totodată, organul de control nu a ținut seama de

constatările celorlalte organe de control, precum și de protocolul de predare-primire,

încheiat la divizarea SC S.O. SA București, prin care se recunoaște că

reclamanta a achitat în plus impozit pe profit, în sumă de 135.200.783 lei.

În legătură cu suma de 1.270.410 lei, calculată cu

titlu de impozit pe dividende, a arătat că măsura dispusă este nelegală, de vreme

ce obligația a fost îndeplinită prin plată, la data de 30 august 2000.

Pe de altă parte, prin faptul că cererea de scutire

pentru plata majorărilor de întârziere, de către Complexul A. Mehedinți, a fost

înregistrată corect la D.G.F.P.C.F.S. Mehedinți, cu respectarea prevederilor art.

15 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, obligarea reclamantei la plata

majorărilor de întârziere, în sumă de 438.929.070 lei, se vădește

nejustificată.

Prin sentința civilă nr. 284 din 23 iulie 2004,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reînvestită cu

soluționarea cauzei, ca efect al casării cu trimitere a unei hotărâri

anterioare, a admis în parte acțiunea și a anulat actele administrative atacate,

cu privire la sumele de 1.270.410 lei, majorări de întârziere aferente

impozitului pe dividende, de 64.096.195 lei, impozit pe profit și de 38.112.337

lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit.

Referitor la impozitul pe dividende, instanța a

reținut că soluția respectivă se impune, întrucât termenul la care devenea

scadentă obligația, era 6 septembrie 2000, iar din procesul-verbal de control

și raportul de expertiză contabilă efectuat în fond după casare, rezultă că

între data pronunțării hotărârii de înregistrare în Registrul Comerțului, de

către judecătorul delegat și data când s-a plătit acel impozit, trecuseră doar

8 zile.

Despre impozitul pe profit în sumă de 64.096.195 lei,

s-a arătat că organul de control financiar a apreciat că societatea comercială

a inclus în masa impozabilă, cheltuieli supradimensionate, privind amortizarea

și provizioanele deductibile.

Cum însă, între obligația suplimentară mai sus

menționată, impozitul pe profit și T.V.A., de 652.812.491 lei, s-a efectuat o

compensare, expertul a concluzionat că suma reținută prin actul de control nu

se mai datorează.

În sfârșit, cu privire la creanța în sumă de

38.112.337 lei, instanța de fond a considerat că s-a compensat cu impozitul

achitat în plus la data de 30 iunie 2000, situație în care reclamanta nu mai

poate fi ținută la plata unei obligații cu acest titlu.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.

Recurenta a susținut că hotărârea se întemeiază pe o

interpretare eronată a normelor legale. Că, în realitate, majorările la

impozitul pe dividende, în sumă de 1.270.410 lei, se datorează de către agentul

economic controlat, de la data la care creanța bugetară a devenit exigibilă,

conform art. 13 din O.U.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare

(în vigoare la data încheierii actului de control).

În legătură cu majorările de întârziere aferente

impozitului pe profit și impozitului pe dividende, recurenta a precizat că

soluția curții de apel este greșită, deoarece compensarea, ca modalitate de

stingere a unei obligații, nu presupune în nici un caz anularea acesteia. Dacă

punctul de vedere ar fi acceptat ca legal, ar însemna că nu ar putea opera

compensarea, pentru că, creanța bugetară datorată de reclamantă, nu ar mai fi

existat, fiind anulată de instanță, iar intervenția compensării justifică,

tocmai faptul că aceste creanțe la buget sunt datorate.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 2389 din 17 iunie 2003, Curtea

Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a casat sentința

civilă nr. 144 din 10 mai 2002, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ, trimițând cauza, spre rejudecare, acestei din urmă instanțe.

Între altele, s-a dat îndrumarea instanței de

trimitere, de a dispune completarea probelor, cu o expertiză contabilă care să

stabilească în concret fiecare obligație financiară a reclamantei, și dacă

acestea rămân neschimbate sau sunt diminuate, anulate ori se compensează, în

funcție de rezultatele reverificării.

Conformându-se hotărârii de casare a instanței

superioare, Curtea de Apel Craiova a încuviințat proba cu expertiză contabilă

care a fost efectuată de către expertul P.Ș.

În raportul de expertiză depus în dosar, expertul a

concluzionat că reclamanta SC S.O. SA nu datorează sumele de 1.270.410 lei,

reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende, de

64.096.195 lei, cu titlu de impozit pe profit și respectiv, de 38.112.337 lei,

reprezentând majorări de întârziere, către bugetul statului.

Impozitul pe dividende a fost virat de societate, în

intervalul 22 august - 30 august 2000, iar actul adițional privind majorarea

capitalului social, a fost înregistrat la Registrul Comerțului Dolj, prin încheierea judecătorului delegat din 21 august 2000.

Această încheiere este supusă căii de atac a

recursului, în termen de 15 zile de la pronunțare și instanța de fond a reținut

corect că data la care devenea scadentă obligația de plată a impozitului, era 6

septembrie 2000, când expirau cele 15 zile pentru exercitarea căii de atac a

recursului.

Având în vedere că reclamanta a virat impozitul pe

dividende înainte de expirarea datei limită, majorările de întârziere calculate

de organul financiar, în sumă de 1.270.410 lei, nu se datorează la bugetul

statului.

Referitor la impozitul pe profit și majorările de

întârziere aferente (de 64.096.195 lei și 38.112.337 lei), instanța a reținut

în mod judicios că măsurile dispuse prin actul de control, sunt nelegale.

Expertiza contabilă a confirmat faptul că acel

impozit a fost compensat la data de 25 ianuarie 2001, cu T.V.A. de încasat,

aferentă decontului pe luna decembrie, prin nota de constatare din aceeași

dată, anexată la raportul de expertiză.

Este evident că la întocmirea procesului-verbal de

control, funcționarii pârâtei secunde au nesocotit dispozițiile art. 19 din O.G.

nr. 70/1997, modificată și completată prin O.U.G. nr. 113/1999, conform cărora,

controlul fiscal se efectuează o singură dată, pentru fiecare impozit și pentru

fiecare perioadă supusă impozitării.

De asemenea, ei au înlăturat în mod nejustificat,

nota de constatare mai sus menționată prin care a fost compensată obligația de

plată a impozitului pe profit în sumă de 64.096.185 lei, calculând și

penalități pentru neplata acesteia, în cuantum de 38.112.337 lei.

Constatările expertului contabil numit de instanță în

fond după casare, nu au fost combătute de pârâți, prin obiecțiuni sau alte

mijloace de probă concludente.

Admițând, așadar, acțiunea în limitele arătate, cu o

motivare amplă ce se fundamentează, în principal, pe concluziile expertului,

curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi

menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 284 din 23

aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.