ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC S.O. SA a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Controlului Fiscal Dolj, să se dispună anularea deciziei nr. 1157 din 11 octombrie 2001, emisă de primul pârât și a procesului-verbal de control financiar, încheiat de reprezentanți ai pârâtei secunde, ca nelegale. De asemenea, a cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului, a sumei totale de 544.663.012 lei, reprezentând: - 2.000.000 lei, amendă contravențională; - 64.096.195 lei, impozit pe profit; - 38.112.337 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit; - 1.270.410 lei, majorări de întârziere la plata impozitului pe dividende; - 438.929.070 lei, majorări de întârziere pentru neplata la termen a T.V.A., la Complexul A. Mehedinți.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că toate aceste sume de bani nu sunt datorate, în condițiile în care organul de control a admis că pe exercițiul fiscal 2000, s-a inclus în impozitul pe profit, și obligația suplimentară de 64.096.195 lei. Ca atare, măsura dispusă în sensul virării la buget, încă o dată a sumei respective, este contrară legii și de natură a o prejudicia. Referitor la majorările de întârziere, societatea comercială a precizat că nu sunt datorate, având în vedere faptul că ea a virat impozit pe profit în plus, conform balanței de verificare încheiată la 30 iunie 2000. Totodată, organul de control nu a ținut seama de constatările celorlalte organe de control, precum și de protocolul de predare-primire, încheiat la divizarea SC S.O.

SA București, prin care se recunoaște că reclamanta a achitat în plus impozit pe profit, în sumă de 135.200.783 lei. În legătură cu suma de 1.270.410 lei, calculată cu titlu de impozit pe dividende, a arătat că măsura dispusă este nelegală, de vreme ce obligația a fost îndeplinită prin plată, la data de 30 august 2000. Pe de altă parte, prin faptul că cererea de scutire pentru plata majorărilor de întârziere, de către Complexul A. Mehedinți, a fost înregistrată corect la D.G.F.P.C.F.S. Mehedinți, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, obligarea reclamantei la plata majorărilor de întârziere, în sumă de 438.929.070 lei, se vădește nejustificată.

Prin sentința civilă nr. 284 din 23 iulie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea cauzei, ca efect al casării cu trimitere a unei hotărâri anterioare, a admis în parte acțiunea și a anulat actele administrative atacate, cu privire la sumele de 1.270.410 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende, de 64.096.195 lei, impozit pe profit și de 38.112.337 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit. Referitor la impozitul pe dividende, instanța a reținut că soluția respectivă se impune, întrucât termenul la care devenea scadentă obligația, era 6 septembrie 2000, iar din procesul-verbal de control și raportul de expertiză contabilă efectuat în fond după casare, rezultă că între data pronunțării hotărârii de înregistrare în Registrul Comerțului, de către judecătorul delegat și data când s-a plătit acel impozit, trecuseră doar 8 zile.

Despre impozitul pe profit în sumă de 64.096.195 lei, s-a arătat că organul de control financiar a apreciat că societatea comercială a inclus în masa impozabilă, cheltuieli supradimensionate, privind amortizarea și provizioanele deductibile. Cum însă, între obligația suplimentară mai sus menționată, impozitul pe profit și T.V.A., de 652.812.491 lei, s-a efectuat o compensare, expertul a concluzionat că suma reținută prin actul de control nu se mai datorează. În sfârșit, cu privire la creanța în sumă de 38.112.337 lei, instanța de fond a considerat că s-a compensat cu impozitul achitat în plus la data de 30 iunie 2000, situație în care reclamanta nu mai poate fi ținută la plata unei obligații cu acest titlu.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj. Recurenta a susținut că hotărârea se întemeiază pe o interpretare eronată a normelor legale. Că, în realitate, majorările la impozitul pe dividende, în sumă de 1.270.410 lei, se datorează de către agentul economic controlat, de la data la care creanța bugetară a devenit exigibilă, conform art. 13 din O.U.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare (în vigoare la data încheierii actului de control). În legătură cu majorările de întârziere aferente impozitului pe profit și impozitului pe dividende, recurenta a precizat că soluția curții de apel este greșită, deoarece compensarea, ca modalitate de stingere a unei obligații, nu presupune în nici un caz anularea acesteia.

Dacă punctul de vedere ar fi acceptat ca legal, ar însemna că nu ar putea opera compensarea, pentru că, creanța bugetară datorată de reclamantă, nu ar mai fi existat, fiind anulată de instanță, iar intervenția compensării justifică, tocmai faptul că aceste creanțe la buget sunt datorate. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 2389 din 17 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a casat sentința civilă nr. 144 din 10 mai 2002, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, trimițând cauza, spre rejudecare, acestei din urmă instanțe. Între altele, s-a dat îndrumarea instanței de trimitere, de a dispune completarea probelor, cu o expertiză contabilă care să stabilească în concret fiecare obligație financiară a reclamantei, și dacă acestea rămân neschimbate sau sunt diminuate, anulate ori se compensează, în funcție de rezultatele reverificării.

Conformându-se hotărârii de casare a instanței superioare, Curtea de Apel Craiova a încuviințat proba cu expertiză contabilă care a fost efectuată de către expertul P.Ș. În raportul de expertiză depus în dosar, expertul a concluzionat că reclamanta SC S.O. SA nu datorează sumele de 1.270.410 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende, de 64.096.195 lei, cu titlu de impozit pe profit și respectiv, de 38.112.337 lei, reprezentând majorări de întârziere, către bugetul statului.

Impozitul pe dividende a fost virat de societate, în intervalul 22 august - 30 august 2000, iar actul adițional privind majorarea capitalului social, a fost înregistrat la Registrul Comerțului Dolj, prin încheierea judecătorului delegat din 21 august 2000. Această încheiere este supusă căii de atac a recursului, în termen de 15 zile de la pronunțare și instanța de fond a reținut corect că data la care devenea scadentă obligația de plată a impozitului, era 6 septembrie 2000, când expirau cele 15 zile pentru exercitarea căii de atac a recursului. Având în vedere că reclamanta a virat impozitul pe dividende înainte de expirarea datei limită, majorările de întârziere calculate de organul financiar, în sumă de 1.270.410 lei, nu se datorează la bugetul statului.

Referitor la impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente (de 64.096.195 lei și 38.112.337 lei), instanța a reținut în mod judicios că măsurile dispuse prin actul de control, sunt nelegale. Expertiza contabilă a confirmat faptul că acel impozit a fost compensat la data de 25 ianuarie 2001, cu T.V.A. de încasat, aferentă decontului pe luna decembrie, prin nota de constatare din aceeași dată, anexată la raportul de expertiză. Este evident că la întocmirea procesului-verbal de control, funcționarii pârâtei secunde au nesocotit dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 70/1997, modificată și completată prin O.U.G. nr. 113/1999, conform cărora, controlul fiscal se efectuează o singură dată, pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

De asemenea, ei au înlăturat în mod nejustificat, nota de constatare mai sus menționată prin care a fost compensată obligația de plată a impozitului pe profit în sumă de 64.096.185 lei, calculând și penalități pentru neplata acesteia, în cuantum de 38.112.337 lei. Constatările expertului contabil numit de instanță în fond după casare, nu au fost combătute de pârâți, prin obiecțiuni sau alte mijloace de probă concludente. Admițând, așadar, acțiunea în limitele arătate, cu o motivare amplă ce se fundamentează, în principal, pe concluziile expertului, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 284 din 23 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.