ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC S. SRL Petroșani a solicitat anularea pct. 3 din decizia nr. 977 din 29 iunie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor; înlăturarea obligației de plată a sumei de 17.576.178.123 lei impozit pe profit și 553.649.610 lei majorări de întârziere aferent impozitului suplimentar pe profit, 3.656.504.631 lei T.V.A. suplimentar și 1.055.849.869 lei majorări pentru neplata în termen a T.V.A. - ului suplimentar, precum și 727.576.233 lei penalități de 10% pentru nevirarea la termen a impozitului pe profit, precum și anularea obligației de evidențiere în contabilitatea reclamantei a sumelor de 13.849.654.364 lei și 436.264.112 lei cu titlu de impozit pe profit și respectiv, majorări datorate la bugetul statului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, este beneficiara facilităților fiscale prevăzute de O.G. nr. 24/1998, iar organul de control a aplicat retroactiv dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000 și ale H.G. nr. 401/2000, stabilind în sarcina sa obligații de plată a impozitului pe profit și a T.V.A., aferentă activităților comerciale desfășurate în anul 1999, la care s-au calculat majorări de întârziere; totodată, a arătat că nu datorează T.V.A. suplimentar, aferent diferenței de preț al unor bunuri vândute, întrucât prețul a fost convenit cu entitățile cumpărătoare care nu aparțin aceluiași grup, vânzarea nefiind efectuată în favoarea asociaților, ci în aceea a ambelor părți contractante. În privința obligațiilor de plată a penalităților de 10% aferente virării cu întârziere a impozitului pe salarii, reclamanta a arătat că este exonerată de obligația plății, conform art. 14 din H.G.

nr. 405/1999. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 97 din 15 mai 2002, a respins acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Facilitățile fiscale, reglementate prin O.G. nr. 24/1998, se acordă persoanei în baza certificatului de investitor în zona defavorizată, iar reclamanta a obținut un asemenea certificat la data de 11 octombrie 2000, cu nr. 440, astfel că datorează impozit pe profit, T.V.A. și majorările aferente, pentru perioada de până la 11 octombrie 2000. În perioada iunie – august 2000, reclamanta a încheiat contracte de intermediere cu societatea G.I. SRL Aninoasa, căreia i-a plătit suma de 2.260.000.000 lei cu titlu de comision, pe care l-a înregistrat în contabilitate, ca fiind o cheltuială deductibilă din veniturile supuse impozitării, însă reclamanta nu a dovedit punerea în executare efectivă a contractelor de intermediare.

În această privință, s-a reținut că simpla redactare a contractelor, ca și emiterea de facturi pentru „comision la contractul nr. 41”, nu fac dovada că părțile au pus în executare contractele și că, efectiv, prestația a fost executată de comisionar. Referitor la obligația de plată a sumei de 17.795.500 lei impozit pe profit și 565.000.000 lei majorări de întârziere, s-a reținut că expertiza efectuată în cauză de expertul T.G. nu a ținut seama de faptul că reclamanta nu s-a aflat în situația prevăzută de O.G. nr. 24/1998 și că nu au relevanță investițiile nou create în perioada anterioară deținerii certificatului de investitor, astfel că nu este concludentă. Instanța a reținut, apoi, în ce privește obligația de plată a sumei de 3.544.253.315 lei, că bază de calcul o constituie prețul practicat pentru imobilele vândute societății G.I.

SRL, cu care reclamanta a încheiat cvasitotalitatea contractelor de diversă natură (închiriere, comision etc.); că, reclamanta nu a dat curs invitației de a depune la dosar contracte de vânzare având ca obiect imobilele și cuantumul prețului, obiect al litigiului, iar pentru a justifica diferența nefavorabilă de preț, acceptată, nu a prezentat nici o dovadă în baza căreia să poată fi apreciat avantajul material dobândit din înstrăinarea bunurilor. În același timp, s-a reținut că stabilirea unui preț inferior celui real, nu poate constitui temei al reducerii bazei de impozitare și nici a întinderii obligației de colectare și vărsare a T.V.A. Sub acest aspect, s-a reținut că concluziile expertizei sunt neconcludente, întrucât diferența nefavorabilă de preț al imobilelor înstrăinate nu reflectă o cheltuială aferentă realizării veniturilor, fiind, deci, nedeductibilă fiscal, potrivit art. 22 din O.G.

nr. 70/1994, modificată și completată. S-a conchis că, consecutiv acceptării unui preț inferior celui real, au fost denaturate veniturile purtătoare de T.V.A. ale reclamantei, însă această împrejurare nu constituie temei pentru exonerarea la plata T.V.A. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, susținând: întâi, că în baza certificatului de investitor nu a calculat și reținut impozit pe profit la 31 decembrie 2000; în al doilea rând, că au fost în mod nejustificat înlăturate concluziile raportului de expertiză; în al treilea rând, că a depus la dosar o serie întreagă de contracte de prestări servicii încheiate de societate cu diverse exploatări miniere din Valea Jiului, așa cum a dispus instanța.

Recursul este nefondat. În adevăr, prima instanță a reținut corect că, procesul-verbal de control și decizia atacată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată la bugetul de stat în sumă de: 17.576.178.123 lei impozit pe profit; 553.669.610 lei majorări de întârziere aferente impozitului suplimentar pe profit; 3.544.253.315 lei T.V.A. suplimentar și 937.891.241 lei majorări de întârziere aferente, sunt legale, întrucât societatea datorează impozit pe profit, T.V.A. și majorări aferente, pentru perioada de până la 11 octombrie 2000. Este de observat, în această privință că, organele fiscale au stabilit obligațiile de plată la bugetul statului, pentru activitățile comerciale desfășurate de reclamantă în anul 1999, iar, pentru această perioadă reclamanta nu beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G.

nr. 24/1999, întrucât a obținut certificatul de investitor în zona defavorizată ulterior, respectiv la 11 octombrie 2000, cu nr. 440. În raport de aceste date, în mod corect au fost înlăturate și concluziile raportului de expertiză, întrucât prin aceasta se opinează, contrar O.U.G. nr. 24/1998, acordarea facilităților fiscale, pentru o perioadă în care reclamanta nu avea certificat de investitor în zona defavorizată. În fine, se constată că contractele de prestări servicii încheiate de reclamantă cu diverse exploatări miniere, la care se face referire în cel de-al treilea motiv de recurs, nu sunt de natură să înlăture obligațiile fiscale, stabilite în mod legal prin actele administrative atacate.

De altfel, recurenta nici nu face referire la vreun act din dosar din care să rezultă o altă situație decât cea reținută de prima instanță. În consecință, recursul este nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S. SRL Petroșani împotriva sentinței civile nr. 97 din 15 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2003.