ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1483/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 29 noiembrie 2007, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată Ministerul Economiei și

Finanțelor prin A.N.A.F. solicitând anularea parțială a Deciziilor nr. 136 din 30

mai 2007 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. și nr. 207 din 5 februarie 2007

emisă de D.G.F.P. Mureș, exonerarea de plată a sumei de 198.484 lei

reprezentând impozit pe profit (63.250 lei), TVA (22.829 lei) cu majorările de

întârziere aferente (98.909 lei + 13.536 lei) precum și obligarea intimatei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat

că prin decizia de impunere nr. 207 din 5 februarie 2007 s-au reținut în

sarcina sa obligații de plată, în sumă de 617.987 lei din care, 203.624 lei

impozit pe profit cu 227.412 lei majorări de întârziere aferente și 98.829 lei

TVA cu 88.122 lei majorări de întârziere aferente.

Contestația formulată împotriva acestei

decizii a fost admisă în parte prin Decizia nr. 136 din 30 mai 2007 a D.G.S.C., în sensul că a fost menținută obligația de plată pentru 198.484 lei și suspendată

soluționarea contestației pentru 419.503 lei până la obținerea unei soluții

definitive pe latura penală.

În opinia reclamantei, soluția de

respingere este nefondată întrucât s-a reținut că pentru exercițiul fiscal 2001

nu s-au aplicat corespunzător dispozițiilor Legii nr. 133/1999 cu privire la scutirea

la plată a impozitului pe profit aferent profitului brut neinvestit deși la

stabilirea bazei suplimentare de impune era obligatorie aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 189/2001, art. 7 alin. (2) conform cu care, impozitul pe profit se

reduce cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent pentru investiții

active corporale și necorporale, reducerea urmând a se calcula pentru profitul

obținut după 1 ianuarie 2001.

Cu toate acestea, organul fiscal nu a

avut în vedere că imobilele (teren și construcție din Târgu Mureș) au fost

achiziționate în 2001 reținând ca fiind aplicabile dispozițiile Legii nr.

133/1999 și Decizia nr. 3/2002 a Ministerului Finanțelor Publice, care în

esență contravin dispozițiilor Legii nr. 189/2001.

În privința cheltuielilor făcute cu amortizarea

aferentă achizițiilor motocicletelor BMW 1200C, Kawasaki, motociclului BOOM, TV-ului 42 PA 20EY și DVD-ului S57, reclamanta a susținut că aceste mijloace fixe

au fost utilizate în folosul operațiunilor economice. Cu toate acestea,

inspectorii fiscali care au aplicat regimul deductibilității în privința acestor

cheltuieli pentru mijloacele de transport pe patru roți, au refuzat aplicarea

aceluiași tratament pentru mijloacele de transport pe două și trei roți.

Prin sentința civilă nr. 72 din 27 iunie

2008, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis în parte acțiunea în sensul că a

dispus anularea punctului nr. 3) și 4) din deciziile contestate, referitoare la

impozitul pe profit în sumă de 17.585 lei cu majorările aferente de 7.462 lei

și la TVA în sună de 22.829 lei, cu majorările aferente de 13.536 lei.

Prin aceeași sentință au fost respinse

celelalte capete de cerere și a fost obligată în solidar A.N.A.F. și D.G.F.P.

Mureș la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 598,08 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că mijloacele de transport achiziționate, TV-ul și DVD-ul, au servit

scopului și obiectului de activitate al reclamantei, iar în ce privește terenul

din str. Barajului, Târgu Mureș achiziționat în 20 decembrie 2001, s-a apreciat ca fiind exclus din sfera de cuprindere a Legii nr. 15/1994, în sensul că nu

poate fi cuprins în noțiunea generică de activ corporal amortizat, iar în ce

privește imobilul din Târgu Mureș, achiziționat în ianuarie 2001 și vândut în

2006, înainte de amortizarea lui ca mijloc fix, recalcularea impozitului corect

s-a făcut pentru profitul utilizat în anul fiscale 2001, înțelegând inclusiv și

recalcularea accesoriilor de la data dobândirii (când a devenit bun

amortizabil).

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs atât reclamanta SC C. SRL cât și pârâta D.G.F.P. Mureș, în nume propriu

și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F.

În recursul său, reclamanta a criticat

modul în care instanța fondului a înțeles să soluționeze capetele de cerere

referitoare la terenul și construcția achiziționate în anul 2001.

Astfel, în opinia sa, cum art. 3 din

Legea nr. 15/1994, prevede expres că „activele aferente capitalului imobilizat

sunt terenurile, inclusiv investițiile pentru amenajarea acestora”- în mod

evident ele intră în sfera de aplicare a Legii nr. 189/2001 care conferă

contribuabilului beneficiul reducerii de 50%pentru impozitul pe profitul reinvestit.

Astfel fiind, instanța avea obligația să înlăture dispozițiile Deciziei nr.

3/2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice constatând că aceasta nelegal

restrânge sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 189/2001.

În ce privește construcția achiziționată

în 2001, greșit s-a reținut că reclamanta ar fi contestat numai legalitatea

aplicării majorărilor de întârziere.

Cum prin art. 7 alin. (2) din Legea nr.

189/2001 se prevede că „impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul

utilizat în anul fiscal curent pentru investiții în active corporale și

necorporale, iar reducerea se calculează începând cu profitul realizat după 1 ianuarie 2001; greșit s-au avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 3/2002, care

limitează aplicarea acestei scutiri numai la imobilele achiziționate după 19 aprilie 2001. În plus dispozițiile Legii nr. 189/2001 nu se referă la interdicția

vânzării și implicit la obligația contribuabilului de a restitui impozitul de

care a fost scutit.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 5

din Legea nr. 15/1994 „sunt considerate active corporale, dar nu sunt supuse

amortizării mijloacele fixe aflate în proprietate publică, lacurile,bălțile,

iazurile, care nu sunt rezultatului unei investiții, precum și terenurile,

inclusiv cele împădurite”.

Astfel fiind, este evident că terenurile

sunt excluse din sfera de aplicare a Legii nr. 15/1994 ca activ corporal

amortizabil, situație în care legal și temeinic s-a apreciat de către instanța

de fond că nu-i sunt aplicabile niciuna dintre dispozițiile Legii nr. 189/2001,

în speță art. 7 alin. (2) referitor la reducerea impozitului pe profit cu 50%

pentru profitul utilizat în anul fiscal curent.

În ce privește nelegalitatea Deciziei nr.

3/2002, art. III, care în opinia recurentei ar fi restrâns sfera de aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 189/2001, corect s-a apreciat ca nefiind relevantă în

cauză atât vreme cât s-a considerat că dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 189/2001 nu sunt aplicabile.

Referitor la imobilul din Târgu Mureș, achiziționat

de reclamanta-recurentă în ianuarie 2001, și înstrăinat în 2006, se reține că

în raport cu dispozițiile art. 21

2

alin. (3) din Legea nr. 415/2001

de aprobare și modificare a O.U.G. nr. 297/2000, „investițiile realizate potrivit

acestui articol vor rămâne în patrimoniul întreprinderilor mici și mijlocii cel

puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de funcționare a acestora. În caz

contrar, impozitul se recalculează pentru perioada în care întreprinderea a

beneficiat de prevederile de la alin. (1) și se varsă la bugetul de stat,

împreună cu majorările de întârziere aferente”.

Or, în cauză, cum imobilul a fost vândut

înainte de amortizarea lui ca mijloc fix respectiv la 5 ani de la achiziționare

(perioada de amortizare fiind de 25 ani) recalcularea impozitului se face

pentru profitul brut utilizat în anul fiscal 2001 (perioada în care reclamanta

a beneficiat de reducere) recalculare care include și accesoriile.

De altfel în același sens au fost și

concluziile expertizei contabile efectuate în cauză și față de care reclamanta

nu a avut de obiectat.

Prin recursul său, D.G.F.P. Mureș, în

nume propriu, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. a

criticat hotărâre instanței de fond pentru modul în care a soluționat capătul

de cerere privind impozitul pe profit și TVA, cu majorările de întârziere

aferente stabilite de inspectorii fiscali în sarcina reclamantei pentru cheltuielile

făcute cu asigurările, dobânzile leasing, amortizarea, întreținerea și

reparația unor mijloace fixe ca barca cu motor Sierra, motocicleta BMW 1200 C, motocicleta Kawasaki, motociclu BOOM, TV 42PA20EY și DVD 57.

În opinia recurentei, greșit s-au

considerat ca fiind deductibile la calculul profitului impozabil aferent

perioadei 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2005 a cheltuielilor ocazionate cu aceste mijloace fixe, întrucât nu s-au făcut nici un fel de dovezi care să ateste că

acestea au contribuit la realizarea venitului impozabil.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din

O.G. nr. 70/1994 și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (aplicabile în

perioada supusă controlului 2001-2005), sunt considerate cheltuieli deductibile

numai acele cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Cum în cauză, reclamanta SC C. SRL nu a

probat cu documente, așa cum cer de altfel dispozițiile art. 65 alin. (1) C.

proc. fisc., în ce măsură cheltuielile ocazionate cu achiziționarea,

întreținerea, repararea, etc., a mijloacelor fixe enunțate au condus la

realizarea de venituri, în mod corect organele de inspecție fiscală nu au

acordat deductibilitatea la calculul impozitului pe profit.

Tot astfel prin aplicarea dispozițiilor

art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/2000 s-a apreciat corect că societatea nu

avea drept de deducere a TVA aferente achiziționării acestor mijloace fixe,

nefiind făcută dovada utilizării lor pentru nevoile firmei .

De altfel este și greu de crezut că

motocicleta BMW 1200 C, motocicleta Kawasaki, motociclu BOOM, TV 42PA20EY și

DVD S 57, ar fi putut deservi obiectului de activitate al reclamantei

„Construcții de clădiri și lucrări de geniu civil”și mai ales ar fi putut

contribui la obținerea de venituri impozabile, având în vedere că aceasta presupunea

folosirea lor pentru transport de materiale, de personal muncitor, etc.

Fără a se preocupa de acest aspect și

fără a reține condiția impusă de legiuitor pentru a face posibilă deducerea

acestor cheltuieli, instanța fondului a admis acest capăt de acțiune și a

exonerat reclamanta de plata sumelor stabilite în sarcina sa reținând că în

fapt organul de constatare fiscală nu a probat afirmațiile sale soluții vădit nelegală

și netemeinică.

Astfel fiind și în raport de dispozițiile

art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admis recurs D.G.F.P. Târgu Mureș, casată

sentința curții de apel și pe fond respinsă ca nefondată acțiunea formulată de SC

C. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Mureș în nume propriu și în numele A.N.A.F.

împotriva sentinței nr. 72 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și pe fond

respinge acțiunea formulată de SC C. SRL, ca neîntemeiată.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de SC C. SRL împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2009.