ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1743/2005

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 26 din 26 februarie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de SC R.I. SA Bacău, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, reținând legalitatea deciziei nr. 1082 din 18 iulie 2001 și neaplicarea în cauză a O.U.G. nr. 163/2000. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1447 din 8 aprilie 2003, a admis recursul declarat de SC R.I. SA și a casat sentința, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a se face verificări dacă s-au solicitat compensări, dacă agentul economic avea dreptul la facilități conform O.U.G.

nr. 163/2000 și dacă aceasta avea dreptul de a fi exclusă de la compensarea majorărilor pentru suma de 4.410.319.446 lei. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 177 din 16 octombrie 2003, a admis contestația și a anulat în parte, decizia nr. 1082 din 18 iulie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la pct. 1 și 4. A admis contestația societății, înregistrată sub nr. 341392 din 20 martie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice, în parte și în consecință, a anulat în parte, procesul-verbal de control nr. 1090 din 8 martie 2001 și ca urmare, a constatat ca nedatorat, impozitul pe profit, în sumă de 488.138.547 lei și majorările de întârziere aferente acestuia, în sumă de 19.769.611 lei, reținute prin procesul-verbal de control.

A constatat greșita compensare între sumele reprezentând majorări scutite la plată conform art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000, pentru contribuabil: - 3.218.787 lei aferente impozitului pe profit pentru trimestrul III/2000; - 3.391.868.068 lei aferente impozitului pe profit; - 974.285.558 lei aferente impozitului pe salarii; - 40.947.033 lei aferente T.V.A. și sumele reprezentând T.V.A. de recuperat de către aceeași societate, ca și contribuabil. Pe cale de consecință, a dispus rambursarea sumei de 4.410.319.446 lei către societatea contestatoare. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere concluziile expertizei, cu corectura în sensul că actualizarea sumelor reținute drept garanții, nu constituie venit impozabil, pentru că acestea sunt producătoare de daune, societății, iar restituirea sumelor se face la valoarea actualizată, tocmai pentru a le acoperi.

Nefiind datorată diferența de impozit pe profit, de 488.138.547 lei, nu se datorează nici majorările în sumă de 19.769.611 lei. Societatea întrunește condițiile art. 4 ale O.U.G. nr. 163/2000 privind arieratele la bugetul de stat, astfel trebuie să fie scutită de majorări. Ca urmare, aceleași majorări nu puteau fi reținute ca obligații bugetare, iar apoi compensate cu T.V.A. pe care organul fiscal trebuia să o ramburseze contribuabilei. Considerând hotărârea nelegală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Se susține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, prin aceea că a dispus asupra sumei de 488.138.547 lei, impozit pe profit și majorări aferente de 19.769.611 lei, ce nu a făcut obiectul criticii în recurs.

Pe fondul cauzei, soluția este greșită, se bazează pe concluziile din raportul de expertiză, fără a se face verificări. Reclamanta nu putea beneficia de dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000, deoarece, conform acesteia se scutesc de la plată, majorările de întârziere datorate și neplătite. Recursul este fondat, potrivit celor ce se vor arăta.

Prin acțiune s-a solicitat anularea deciziei nr. 1082 din 18 iulie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a soluționat contestația formulată de societatea reclamantă, împotriva măsurilor stabilite de organele de control ale Direcției Controlului Financiar Fiscal Bacău, prin procesul-verbal nr. 1090 din 8 martie 2001, privind virarea la bugetul de stat, a sumei de 533.079.811 lei, reprezentând: - 496.032.760 lei, impozit pe profit; - 30.930.348 lei, majorări de întârziere aferente; - 6.116.703 lei, amendă contravențională și s-a solicitat rambursarea următoarelor sume reprezentând majorări de întârziere: - 3.391.868.068 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; - 974.285.558 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii; - 40.947.033 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A.

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1082 din 18 iulie 2001: 1) a respins, ca neîntemeiată, contestația pentru impozitul pe profit, în sumă de 488.138.547 lei și majorările de întârziere aferente, în sumă de 19.769.611 lei. 2) a respins, ca nemotivată, contestația pentru impozitul pe profit, în sumă de 7.894.213 lei și majorările aferente, în sumă de 11.160.737 lei; 3) pentru suma de 6.116.703 lei, reprezentând amendă contravențională, s-a trimis la instanța judecătorească competentă, pentru soluționare. 4) a respins, ca neîntemeiată, cererea privind restituirea majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, în sumă de 3.391.868.068 lei, majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii, în sumă de 974.285.558 lei și majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 40.947.033 lei.

Acțiunea formulată la instanță privea pct. 1 și 4 din decizie. În prima fază procesuală, soluția a fost de respingere a acțiunii. Prin recursul declarat, societatea a solicitat obligarea pârâților la rambursarea sumei de 4.410.319.446 lei, stabilită prin expertiza contabilă administrată în cauză. Curtea Supremă de Justiție, prin admiterea recursului și casarea cu trimitere, spre rejudecare, a obligat instanța la verificări dacă s-au solicitat compensări, dacă societatea avea dreptul la facilități conform O.U.G. nr. 163/2001 și dacă avea dreptul de a fi exclusă de la compensarea majorărilor pentru suma de mai sus. Cum instanța a considerat că nu sunt datorate sumele de 488.138.547 lei, impozit pe profit și majorări aferente, de 19.769.611 lei, care nu au făcut obiectul cererii de recurs, este întemeiată critica, în sensul că s-a acordat de instanță, mai mult decât s-a cerut.

În conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 163/2000, emisă în scopul diminuării arieratelor la bugetul de stat: „Pentru încasarea obligațiilor restante reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, persoanele juridice, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, înregistrează majorări de întârziere neachitate, beneficiază de amânare la plată a acestora, până la data de 15 decembrie 2000, inclusiv”. În art. 4 se arată că: „majorările de întârziere prevăzute la art. 1, se scutesc de plată, dacă debitele restante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, se vor achita până la 31 octombrie 2000. Această ordonanță a intrat în vigoare pe data de 19 octombrie 2000 (M. Of.

nr. 514/19.10.2000). Susținerea recurentei, că societatea nu poate beneficia de aceste facilități, deoarece majorările au fost achitate în totalitate, nu poate fi primită, pentru că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 163/2000, respectiv 19 octombrie 2000, așa cum se arată în expertiză și nu s-a contestat de pârâți, obligațiile restante ale reclamantei existau în evidențele contabile neachitate. Ca dovadă, obligațiile restante existau și la 31 octombrie 2000, când s-a dispus de organele financiare județene, regularizarea prin compensare. Ori, în mod eronat s-a procedat la compensarea majorărilor, în sumă de 4.410.319.446 lei, de care reclamanta nu a fost scutită, așa cum prevede art. 4 din O.U.G.

nr. 163/2000. Suma este formată din: - 3.218.787 lei, majorări la impozit pe profit pe trimestrul III/2000; - 3.391.868.068 lei, majorări la impozitul pe profit; - 974.285.558 lei, majorări la impozitul pe salarii; - 40.947.033 lei majorări la T.V.A. Expertiza a constatat că majorările din volumul obligațiilor restante ale reclamantei nu au fost achitate de unitate. Societății i-au fost reținute din sumele ce trebuiau primite de la buget, deși la data când s-au făcut compensările, 31 octombrie 2000, se cunoștea de reglementarea apărută în O.U.G. nr. 163/2000, în legătură cu scutirea de la plata majorărilor, dacă în termenele prevăzute, unitatea achită debitele restante provenite din impozite, taxe și alte venituri bugetare.

Or, reclamanta s-a decontat integral cu bugetul în privința debitelor restante provenite din impozite, taxe și alte venituri bugetare. Societatea reclamantă este în drept să i se restituie majorările în sumă de 4.410.319.446 lei, de care trebuia să fie scutită la plată și i-au fost compensate din eroare, fără să se țină cont de prevederile O.U.G. nr. 163/2000 privind diminuarea arieratelor la bugetul de stat. În consecință, recursul fiind fondat, va fi admis în baza art. 312 pct. 2 C. proc. civ. și se va modifica sentința atacată, în sensul că se va admite contestația în parte, se va anula în parte decizia nr. 1082 din 18 iulie 2001, a Ministerului Finanțelor, numai cu privire la pct. 4, se va înlătura constatarea, ca nedatorată, a impozitului pe profit, în sumă de 488.138.547 lei și a majorărilor de întârziere, de 19.769.611 lei, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 177 din 16 octombrie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și în consecință: Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte contestația. Anulează în parte decizia nr. 1082 din 18 iulie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice, numai cu privire la pct. 4. Înlătură măsura constatării, ca nefondat, a impozitului pe profit, în sumă de 488.138.547 lei și a majorărilor de întârziere, de 19.769.611 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.