ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2303 din 4 mai 2000 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta SC A. SA Bacău a

solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, anularea deciziei nr.

633 din 17 aprilie 2000, ca nelegală, cu consecința scutirii de la plata majorărilor

de întârziere în sumă de 1.009.572.880 lei, în temeiul O.U.G. nr. 68/1999.

Prin sentința civilă nr. 17

pronunțată la 14 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bacău, a admis acțiunea, a

desființat actul atacat și a exonerat reclamanta de plata majorărilor de

întârziere.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs D.G.F.P.C.F.S. Bacău, iar prin decizia nr. 4012 din 4 decembrie

2001 a Curții Supreme de Justiție, s-a casat cauza spre rejudecare,

reținându-se în considerente că este necesară examinarea tuturor ordinelor de

plată ale societății pentru stabilirea destinației și ordinea stingerii

obligațiilor bugetare.

Cauza a fost înregistrată la 4

februarie 2002 la Curtea de Apel Bacău sub nr. 771 și, potrivit deciziei de

casare, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile.

Examinând cauza în raport și de

această probă, instanța a constatat în fapt că prin procesul-verbal nr. 3693

din 29 noiembrie 1999, organele de control ale serviciului impozite și taxe -

persoane juridice din cadrul Administrației Financiare Bacău, au constatat că

reclamanta datorează majorări de întârziere pentru neplata în termen a T.V.A.,

a impozitului pe profit, a accizelor stabilite la data de 26 ianuarie 1999, în

sumă de 1.009.572.880 lei, compusă din 279.648.301 lei majorări calculate la 4

martie 1998; 214.823.796 lei, reprezentând majorări calculate între data

constatării debitelor și data aprobării eșalonării, respectiv 7 aprilie 1998 –

4 aprilie 1998; 227.214.804 lei, reprezentând majorări calculate pentru

debitele datorate la 31 august 1998 și 287.785.979 lei, majorări calculate

pentru înlesnirea la plată anterior procesului-verbal nr. 164 din 22 ianuarie

1999.

În drept, instanța de fond a reținut

că în urma verificării efectuate de organele de control financiar, reclamanta

nu a virat la bugetul statului majorările de întârziere în cotă de 0,05%,

stabilite în baza prevederilor art. 83 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea

creanțelor bugetare asupra debitelor reprezentând impozit pe profit, T.V.A.,

accize, eșalonate la plată, pentru perioada în care s-a acordat înlesnirea la

plată, în sumă de 287.785.979 lei.

De asemenea, s-au reținut și

prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 68/1999 privind stimularea plății

obligațiilor față de bugetul de stat care precizează că „majorările de întârziere

prevăzute la art. 3 se scutesc la plată dacă debitele restante la data de 30

aprilie 1999 care le-a generat, reprezentând impozite, taxe sau alte venituri

la bugetul de stat, au fost achitate până la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe sau se vor achita până la data de 31 august 1999.

Pentru a putea beneficia de

facilitatea scutirii la plată a majorărilor de întârziere pentru debitele

restante datorate până la 30 aprilie 1999, reclamanta avea obligația să achite

pe lângă debitele restante și majorările de întârziere în conformitate cu H.G.

nr. 1461/1996, în cotă de 0,05% pentru fiecare zi calendaristică, obligație pe

care nu a îndeplinit-o.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, a declarat

recurs reclamanta SC A. SA Bacău, invocând nelegalitatea și netemeinicia

acesteia.

În motivarea recursului s-a susținut

că sentința pronunțată depășește cadrul îndrumărilor date de Curtea Supremă de

Justiție, în sensul că adaugă o condiție în plus, de a cărei îndeplinire

depinde scutirea de plata majorărilor de întârziere – în cotă de 0,05%, în sumă

de 287.785.974 lei, stabilite în conformitate cu prevederile H.G. nr.

1461/1996.

Legat de acest aspect,

recurenta a precizat că instanța supremă nu a avut în vedere această condiție,

justificat de faptul că n-ar mai fi fost necesară casarea și rejudecarea

cauzei.

Pe fondul cauzei,

recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile alin.

(1) art. 4 din O.U.G. nr. 68/1999, modificată și completată prin O.U.G. nr.

108/1999.

Potrivit acestor

prevederi, scutirea de plată a majorărilor de întârziere este condiționată de

achitarea debitelor restante la data de 30 aprilie 1999 sau până la 31 august

1999, ori din raportul de expertiză a rezultat că societatea a achitat până la

30 aprilie 1999 toate debitele, în sumă de 6.416.077.884 lei.

Recursul este nefondat.

Curtea urmează să

rețină că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor

legale aplicabile la momentul controlului, de organele financiare.

Rezultă că, potrivit

O.M.F. nr. 83/1997, pentru aplicarea prevederilor art. 83 din O.G. nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare „pe perioada de acordare de către

organele competente a înlesnirilor la plată a obligațiilor bugetare, respectiv

amânarea și eșalonarea la plată, se vor calcula majorări de întârziere în cote

de 0,05% pentru fiecare zi calendaristică a acelei perioade”.

Aceste majorări au fost

stabilite conform H.G. 146/1996, în sumă de 287.785.949 lei și cum recurenta nu

le-a achitat până la 30 aprilie 1999, ea nu poate beneficia de scutirea la

plată a majorărilor de 1.009.572.880 lei.

Susținerea recurentei

că suma a fost inclusă în majorările de 1.009.572.880 lei, nu a fost dovedită,

astfel că în mod întemeiat s-a reținut că nu beneficiază de facilitățile

acordate în temeiul O.U.G. nr. 68/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.

SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 58 din 14 mai 2002 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2003.