ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 53/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20

august 2001, reclamanta SC R.R. SRL a solicitat anularea pct. 1 din

procesul-verbal încheiat la 30 octombrie 2000, de Direcția Generală Control

Fiscal din Ministerul Finanțelor și a deciziei nr. 1087 din 19 iulie 2001,

emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în privința sumei de

320.704.951 lei, reprezentând impozit pe salarii și penalitățile de 10%,

calculate în baza Legii nr. 258/1998.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că organele de control au stabilit nelegal datoria sa pentru impozitul

pe salarii și penalizările aferente, refuzând să aplice dispozițiile art. 88-89

din O.G. nr. 11/1996, în temeiul cărora debitul respectiv trebuia compensat cu

sumele pe care le plătise în plus la bugetul statului, în contul altor obligații

fiscale.

Prin sentința nr. 1508 din 12

noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea, a anulat pct. 1 din procesul-verbal încheiat la 30 octombrie

2000, precum și decizia nr. 1087 din 19 iulie 2001, exonerând reclamanta de

plata impozitului pe salarii. în sumă de 275.186.319 lei și a penalizărilor

aferente. în sumă de 27.518.632 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta nu datorează sumele stabilite în sarcina sa, prin

cele două acte contestate, întrucât a solicitat la 26 februarie 1999, aprobarea

compensării impozitului pe profit virat în plus, cu alte obligații datorate

bugetului de stat în perioada următoare, iar organele fiscale aveau obligația

să întocmească nota de constatare și să efectueze operațiunea de compensare,

potrivit art. 88 din O.G. nr. 11/1996.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că instanța de

fond a interpretat eronat dispozițiile art. 88 din O.G. nr. 11/1996, art. 1

alin. (3) lit. a) și pct. 3.4 din Ordinul nr. 2051/1997, emis de Ministerul

Finanțelor și potrivit cărora compensarea din oficiu a unor obligații bugetare

poate fi efectuată numai de organul fiscal competent, după verificarea fișei de

rol fiscal a contribuabilului și încheierea unei note de constatare a sumelor

plătite în plus, iar data la care compensarea devine posibilă, este data depunerii

decontului privind impozitul pe profit. Învederând faptul că intimata a

efectuat din proprie inițiativă operațiunea de compensare, recurentul a arătat

că actele de control au fost corect întocmite, stabilindu-se atât obligația de

plată a debitului, cât și obligația aferentă pentru penalitatea de 10%.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a anulat corect

actele întocmite de reprezentanții recurentului, cu privire la obligația de

plată a impozitului pe salarii pe lunile mai - iunie 1999, în sumă de

275.186.319 lei și a penalizărilor, în sumă de 27.518.632 lei, constatând

dreptul societății intimate la stingerea debitului principal prin compensare cu

creanța față de bugetul statului, pentru suma de 294.308.359 lei, reprezentând

impozit pe profit plătit în plus.

Soluția instanței de fond corespunde

probelor administrate și dispozițiilor art. 86-89 din O.G. nr. 11/1996, privind

compensarea din oficiu a sumelor de rambursat de la bugetul statului, cu

obligații bugetare viitoare ale plătitorului.

Din actele dosarului rezultă că la

26 februarie 1999, societatea intimată a solicitat organelor fiscale,

compensarea impozitului pe profit virat în plus, cu alte obligații datorate

bugetului de stat și că, după compensarea efectuată de Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, prin procesul-verbal

nr. 5904 din 1 martie 1999, a rezultat că intimata mai avea un credit pentru

suma de 294.308.359 lei.

Situația de fapt expusă anterior a

fost confirmată de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat București, cu adresa nr. 12.360 din 31 august 1999 și cel mai

târziu la data întocmirii acestui înscris, organele fiscale erau în posesia

întregii documentații necesare pentru efectuarea din oficiu a operațiunii de

compensare a impozitului pe salarii din lunile mai - iunie 1999, cu creanța pe

care o înregistra intimata la bugetul statului, la 1 martie 1999.

Astfel, se reține că intimata

îndeplinise propriile obligații pentru efectuarea compensării, depunând atât

cererea de compensare, cât și declarația privind impozitul pe profit pe anul

1998, înregistrată sub nr. 2323 din 14 aprilie 1999, cu mențiunea că în contul

acestui impozit plătise în plus suma de 1.149.928.097 lei.

În atare situație, recurentul a

invocat fără temei neîndeplinirea celorlalte condiții prevăzute în Ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 2051/1997, pentru compensarea din oficiu a

obligațiilor bugetare, dat fiind că, așa după cum judicios a reținut instanța

de fond, condițiile respective vizează în exclusivitate atribuțiile organelor

fiscale. Neexercitarea acestor atribuții de către autoritățile din subordinea

ministerului recurent care aveau obligația să verifice fișa de rol fiscal și să

întocmească în termen legal nota de constatare, nu poate afecta dreptul

intimatei la efectuarea compensării obligațiilor bugetare.

Față de considerentele expuse și

constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1508 din 12

noiembrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2003.