ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 721 din 28 septembrie

2001, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.V. Craiova, în

contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și

Administrația Financiară a municipiului Craiova și a anulat parțial actul de

control din 27 august 1997, precum și decizia Direcției Generale a Finanțelor

Publice Dolj, în sensul menținerii obligațiilor de plată în sarcina reclamantei,

numai pentru sumele de 19.319.203 lei, cu titlu de majorări de întârziere și de

8.313.749 lei, impozit de profit.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de control încheiat la 27

august 1997, s-a stabilit că reclamanta datorează cu titlu de impozit pe profit,

suma de 50.199.647 lei și 35.521.788 lei, majorări de întârziere. În condițiile

în care prin decizia nr. 32 din 2 aprilie 2001, emisă de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj, s-a admis în parte, contestația reclamantei și a fost

exonerată de plata anumitor sume inițial reținute, obiectul acțiunii de față îl

reprezintă sumele de 49.776.779 lei cu titlu de impozit pe profit suplimentar

și 4.900.000 lei amenzi contravenționale.

În acord cu concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a reținut că

aferent perioadei supuse controlului, reclamanta mai datorează cu titlu de

impozit pe profit, numai suma de 8.313.749 lei, la care s-au calculat majorări

de întârziere în cuantum de 19.319.203 lei, motivat de faptul că în mod greșit

au fost excluse de la cheltuielile deductibile, cheltuielile cu investițiile

efectiv realizate.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și pentru a fi fost pronunțată

cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurenta a arătat

că în mod greșit instanța a achiesat la punctul de vedere exprimat de expertul

contabil, apreciind ca deductibile, o serie de cheltuieli, care, însă, nu pot

fi considerate ca atare de legislația aplicabilă.

Expertul contabil B.C., la

rândul său, a declarat recurs împotriva încheierii de îndreptare a erorii

materiale pronunțate de instanța de fond, în ședința din camera de consiliu din

data de 19 octombrie 2001, prin care i-a fost admisă numai în parte cererea de

majorare a onorariului stabilit pentru efectuarea expertizei contabile dispuse

în cauză.

Astfel, recurentul a arătat

că majorarea onorariului de la 1.300.000 lei, la 2.300.000 lei, acordată de

instanța de fond, nu corespunde valorii litigiului, complexității și volumului

de muncă pe care l-a presupus lucrarea efectuată, criteriu în raport cu care,

apreciază că i se cuvenea plata unei diferențe de onorariu de 3.500.000 lei, pe

care, de altfel, a solicitat-o. Expertul contabil și-a întemeiat recursul, pe

prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și pe cele ale Regulamentului privind

disciplina onorariilor, indemnizațiilor și criteriilor pentru restituirea

cheltuielilor pentru prestațiile profesionale ale experților contabili și

contabililor autorizați.

Examinând cauza de față,

prin prisma criticilor formulate de ambele recurente și în raport cu

prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursurile

formulate sunt nefondate, pentru considerațiunile expuse în cele ce urmează.

Astfel, în ceea ce privește

criticile formulate de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, Înalta

Curte reține că acestea nu pot fi primite, întrucât instanța de fond, în mod

just a omologat raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul B.C.,

apreciind concluziile acestuia bazate pe verificările nemijlocite a actelor și

documentelor contabile ale societății reclamante, în raport cu prevederile

legale aplicabile în materia cheltuielilor deductibile, ca fiind corecte. De

altfel, recurenta nici nu a putut indica, prin motivele de recurs invocate,

care sunt prevederile legale exprese ce contrazic sau care ar fi fost

nesocotite de concluziile expertului contabil.

Câtă vreme expertul contabil

a precizat în mod expres în lucrarea sa, temeiurile și modalitățile de calcul a

sumei pe care o datorează reclamanta, cu titlu de impozit pe profit, nu se

poate susține că achiesarea la concluziile expertului, este nejustificată și

lipsită de temei legal.

În plus este de reținut că,

așa cum, de altfel, a stabilit și expertul contabil, s-au calculat și reținut

în sarcina reclamantei, și majorările de întârziere aferente sumei reprezentând

impozit pe profit datorat de reclamantă.

Nefondat este și recursul

declarat de expertul contabil, solicitând majorarea onorariului stabilit, peste

cuantumul fixat de către instanță și majorat prin încheierea din 19 octombrie

2001, pronunțată ulterior sentinței nr. 721.

Potrivit art. 274 pct. 2 C.

proc. civ., judecătorii nu pot micșora cheltuielile de plată a experților,

dovedite a fi fost făcute. Cum în cauză instanța de fond, a apreciat că

expertul nu a putut dovedi acoperirea întregului cuantum solicitat, de

4.800.000 lei, pe care l-a apreciat, ca fiind exagerat, în raport cu

complexitatea și obiectivele expertizei efectuate, și cum în faza de recurs nu

au fost produse probe noi, care să demonstreze contrariul, Înalta Curte

apreciază că în mod justificat și documentat, instanța de fond a majorat

onorariul, numai în parte, respectiv numai pentru suma de 2.300.000 lei.

Pentru cele sus arătate, în

conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri declarate

vor fi respinse ca nefondate, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică,

a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de B.C. și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume

propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova, împotriva sentinței

nr. 721 din 28 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2005.