ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la
data de 29 ianuarie 1999, reclamanta SC M. SRL Craiova a solicitat anularea
procesului-verbal nr. 13789 din 27 mai 1998, întocmit de Administrația Finanțelor
a municipiului Craiova, a hotărârii nr. 26/1998, emisă de aceeași autoritate, a
dispoziției nr. 72/1998, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj și a
deciziei nr. 21/1999, a Ministerului de Finanțe.
În motivarea acțiunii s-a arătat
că reclamanta a fost obligată în mod nelegal să plătească bugetului de stat,
suma de 46.204.850 lei impozit pe profit, dublul impozitului pe profit și
majorări de întârziere.
Prin sentința nr. 210/1999 a
Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost admisă în
parte acțiunea și s-au menținut actele contestate pentru suma de 4.548.696 lei.
Prin decizia nr. 53/2000, a
Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, sentința a fost
casată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru
nemotivarea hotărârii.
Curtea de Apel Craiova, secția
de contencios administrativ, prin sentința nr. 640/2000, a admis în parte acțiunea
și a menținut debitul de 3.355.085 lei.
Prin decizia nr. 3444/2001,
a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a casat
sentința nr. 640/2000, pentru nemotivare și a trimis cauza, spre rejudecare,
Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 20/2002,
a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost admisă în
parte acțiunea și s-au menținut actele atacate, pentru suma de 3.355.085 lei.
Curtea Supremă de Justiție,
secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3513/2002 a casat din nou
hotărârea primei instanței, pentru nemotivare și a trimis cauza, spre
rejudecare, aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr. 278
din 12 mai 2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ,
a fost admisă în parte acțiunea și s-a menținut obligarea reclamantei la plata
sumei de 3.355.085 lei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj fiind
obligată la 1.480.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanța a soluționat
acțiunea pe baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și a actelor
depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs în termen, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume
propriu, în numele Administrației Financiare Craiova și în numele Ministerului
Finanțelor Publice.
În motivarea recursului s-a arătat
că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că decizia Ministerului
de Finanțe nu putea fi contestată pentru cheltuielile privind salariile,
deoarece prin decizie, Ministerul Finanțelor Publice a dispus recalcularea
impozitului pe profit și a majorărilor de întârziere aferente; că, referitor la
veniturile încasate ca urmare a contractului de comision, acestea sunt cele
arătate în actul de control, realizate la termenele stipulate în contract; că
prin actul de control nu s-a stabilit T.V.A. de plată, cum eronat a reținut
instanța; că organele de control au constatat că societatea a inclus pe
cheltuieli deductibile, T.V.A., deși era plătitoare de T.V.A., situație în care
T.V.A. nu reprezintă element de cheltuială.
Verificând cauza, în funcție
de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 304
1
C. proc.
civ., Curtea reține următoarele:
Prin procesul-verbal de control
nr. 13789/1998 s-a stabilit că reclamanta are de plată: 20.585.483 lei
diferențe impozit pe profit; 20.585.483 lei dublul impozitului pe profit,
7.439.056 lei majorări de întârziere, 10.444.623 lei impozit pe profit restant,
140.468 lei majorări impozit pe dividende.
Prin dispoziția nr. 72/1998
a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj s-a admis în parte contestația
petentei, pentru suma de 12.849.795 lei, reprezentând sumă egală cu diferența
de impozit pe profit, reținându-se că facturarea cu întârziere a comisionului
cuvenit nu constituie sustragere de la plata impozitului pe profit. Ca urmare,
a rămas de plată suma de 46.345.318 lei.
Ministerul Finanțelor
Publice, prin decizia nr. 21/1999, a admis în parte plângerea societății
comerciale pentru capătul de cerere reprezentând deducerea din profitul
impozabil a cheltuielilor privind salariile și a dispus recalcularea
impozitului pe profit și a majorărilor de întârziere aferente.
Perioada supusă controlului
a fost 1 iulie 1996 - 31 decembrie 1997.
Principala problemă de
rezolvat o constituie împrejurarea dacă cele două facturi emise de societate,
reprezentând venituri din comision, se înregistrează ca venituri pentru
determinarea profitului impozabil la data emiterii facturii (la data plății
comisionului) sau la data prevăzută în contractele de comision.
Se reține că reclamanta a
încasat comision, conform facturii nr. 829995 din 2 iulie 1997, pentru perioada
1995 - 31 martie 1997 și conform facturii nr. 1022867 din 10 februarie 1998,
pentru perioada 1996 - februarie 1998.
Organele de control au
eșalonat sumele, lunar, conform contractelor de comision încheiate, deși sumele
nu s-au primit lunar, ci la datele de 2 iunie 1997 și 10 februarie 1998. Drept
urmare, au rezultat venituri lunare din comision, pentru care organele de control
au calculat impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.
Potrivit art. 6 din Legea nr.
82/1991 și art. 119 din Regulamentul de aplicare a legii contabilității, orice
operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei, printr-un
înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate și care dobândește
calitatea de document justificativ. Această calitate o au facturile
sus-menționate, și nu contractul de comision invocat de organele fiscale.
În conformitate cu
dispozițiile H.G. nr. 1178/1996, ale H.G. nr. 512/1998, facturile se
înregistrează la data întocmirii. Așadar, reclamanta a procedat corect calculând
impozitul pe profit în funcție de veniturile efectiv încasate conform datelor
emiterii facturilor menționate și este nelegală reeșalonarea lunară efectuată
de organele fiscale, pentru perioade anterioare facturilor.
Referitor la obligarea
reclamantei la dublul impozitului pe profit, în baza art. 18 din Legea nr. 87/1994,
se constată că aceasta este neconstituțională în conformitate cu Decizia nr. 97/1998
a Curții Constituționale. Ca urmare, reclamanta va fi exonerată de această plată.
Pentru perioada verificată,
pentru determinarea profitului impozabil în funcție de veniturile și
cheltuielile societății comerciale, expertiza contabilă a verificat activitatea
petentei.
Se constată că în anul 1996,
suma de 160.000 lei, cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe este
deductibilă fiscal; la fel este deductibilă fiscal și suma de 440.912 lei (cota
de 6% din cheltuielile de publicitate), precum și suma de 489.600 lei drepturi
salariale conform deciziei nr. 21/1999, a Ministerului Finanțelor Publice. Sunt
nedeductibile fiscal, sumele de 1.576.000 lei cheltuieli cu publicitatea
(întrucât în 1996, recurenta a înregistrat pierderi), 112.430 lei amenzi și
penalizări achitate în decembrie 1996, 173.164 lei reprezentând T.V.A. trecută
eronat pe cheltuieli, deoarece reclamanta este plătitoare de T.V.A.
În ce privește veniturile
realizate pe anul 1996, expertul contabil a avut în vedere că reclamanta nu a
încasat comisionul eșalonat de organele de control și a verificat celelalte
înregistrări contabile. A concluzionat că în exercițiul financiar 1996, petenta
a înregistrat o pierdere de 1.799.753 lei, astfel încât pentru anul 1996 nu
datorează impozit pe profit, ci numai suma de 28.537 lei majorări de
întârziere.
Referitor la cheltuielile pe
anul 1997, sunt nedeductibile fiscal, astfel cum au stabilit și organele de control,
sumele de: 1.260.255 lei, 411.350 lei cheltuieli cu telefoanele facturate ca și
garanții, 249.167 lei amortizare calculată în decembrie 1997, în loc de
ianuarie 1998, 4.237.899 lei T.V.A., întrucât reclamanta este plătitoare de T.V.A.
Se constată, însă, că sunt
deductibile fiscal sumele: 3.263.152 lei contravaloare piese schimb și
reparații la autoizotermă, pentru care s-a încheiat contract de închiriere în
ianuarie 1998, însă reparațiile efectuate în 1997, au condus la folosirea
mijlocului fix și la obținerea de venituri suplimentare; 22.302.720 lei sumă
achitată pentru închirierea unui spațiu comercial de 100 mp; 300.000 lei
cheltuieli pentru reclamă și publicitate (conform chitanței nr. 15 din 14 iunie
1997), care se încadrează în procentul de 6% prevăzut de Legea nr. 72/1997;
15.760.000 lei cheltuielile cu salariile, conform deciziei nr. 21/1999 a Ministerului
Finanțelor Publice (care nu precizează, însă, cuantumul sumei).
Cu privire la veniturile pe
anul 1997, expertul contabil a inclus în mod corect veniturile din comision
încasate de reclamantă, în sumă de 25.178.958 lei și a stabilit că reclamanta
trebuia să înregistreze un profit mai mare cu 2.340.295 lei și datorează și
845.785 lei majorări de întârziere.
În urma verificărilor
contabile, pentru perioada supusă controlului (iulie 1996 - 31 decembrie 1997),
expertul a concluzionat că reclamanta trebuie să achite un impozit pe profit
mai mare cu 2.340.295 lei decât cel înregistrat și majorări de întârziere de
874.322 lei, din care 28.537 lei pentru anul 1996 și 845.785 lei, pentru anul
De asemenea, are de plată și majorări la impozitul pe dividende, de 140.468
lei. Adiționând aceste sume, rezultă suma de 3.355.085 lei, care rămâne în
sarcina reclamantei de a o achita bugetului de stat.
Pentru considerentele expuse,
recursul va fi respins ca nefondat, criticile aduse sentinței nefiind
întemeiate, întrucât instanța a motivat hotărârea, în conformitate cu probele
administrate în cauză. În ce privește cheltuielile privind salariile, a fost avută
în vedere decizia Ministerului de Finanțe și T.V.A. nu a fost considerată
cheltuiala deductibilă fiscal, întrucât reclamanta era plătitoare de T.V.A.
Pe cale de consecință,
constatând că nici unul din motivele de recurs nu este fondat, recursul va fi
respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în
numele pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor
Publice a municipiului Craiova, împotriva sentinței civile nr. 278 din 12 mai
2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 aprilie 2005.