ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 179/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

aprilie 2001, la Tribunalul Dolj, trimisă prin declinare de competență la

Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC L.T. SRL a solicitat anularea

procesului-verbal nr. 969 din 3 august 2000, al Direcției de Control

Financiar-Fiscal Dolj, în ce privește suma totală de 123.200.456 lei, din care

90.192.474 lei, reprezintă impozit pe profit, 24.3151.968 lei, reprezintă

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și 8.656.014 lei,

reprezintă T.V.A.

De asemenea, a cerut anularea încadrării

faptei societății, la art. 1 din Legea nr. 87/1994 și la art. 40 din Legea nr.

82/1991, constatarea încălcării dispozițiilor O.G. nr. 119/1999, Legii nr.

105/1997 și O.G. nr. 13/1999 și obligarea Direcției Generale a Finanțelor

Publice Dolj, la repararea pagubei ce i s-a cauzat și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că s-a reținut greșit în actul de control că trebuia să înregistreze

suma de 766.781.810 lei, reprezentând consumuri de materiale, manoperă aferentă

investiției și cheltuieli cu specialiștii greci, ca și neincluderea în

cheltuieli, a sumei de 206.952.675 lei, reprezentând dobânzi aferente

creditelor în valută, a sumei de 38.971.810 lei, reprezentând amortizarea

mijloacelor fixe și a sumei de 382.795.358 lei, reprezentând cheltuieli de

constituire sau pentru realizarea veniturilor, considerată ca nedeductibilă

fiscal.

Mai arată că greșit s-a luat în

considerare suma de 113.823.996, reprezentând valoarea materiei prime aferente

producției în curs, cu toate că aceasta a fost înregistrată ca produs finit și

că eronat, fapta societății a fost încadrată la art. 1 din Legea nr. 87/1994 și

art. 40 din Legea nr. 82/1991, stabilindu-se un venit impozabil mai mare decât

cel legal datorat.

Ulterior, reclamanta a solicitat și

anularea hotărârii nr. 1643 din 15 august 2000, a Direcției Controlului

Financiar Fiscal Dolj și a deciziei nr. 15 din 19 martie 2001, a Direcției

Generale a Finanțelor Publice Dolj, exonerarea de plata sumelor reținute în

sarcina sa și restituirea sumelor deja reținute.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 832 din 28 noiembrie 2001, a admis

acțiunea, a anulat procesul-verbal, hotărârea și decizia, a exonerat pe

reclamantă de plata sumei de 123.2000.5456 lei, din care 90.192.474 lei,

impozit pe profit, 24.351.968 lei, majorări de întârziere aferente și 8.756.014

lei, T.V.A., a dispus restituirea sumelor reținute și a obligat pe pârâtă la

1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Instanța reține că expertul contabil

a stabilit că reclamanta înregistra o pierdere fiscală de 441.088.137 lei, la

30 septembrie 1999 și de aceea nu putea înregistra impozit pe profit, în sumă

de 90.192.474 lei, nedatorând astfel nici majorările de întârziere, de

24.351.968 lei, reținute în sarcina sa.

În ce privește T.V.A., reține că la

31 decembrie 1999, reclamanta avea de recuperat cu acest titlu, suma de

4.231.860.974 lei și din acest motiv nu datorează suma de 8.656.014 lei.

Pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că

este nelegală și netemeinică.

Menționează că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, instanța limitându-se să facă referire la

concluziile raportului de expertiză și că hotărârea s-a dat cu aplicarea

greșită a legii, în ce privește exonerarea de plata sumei de 90.192.471 lei,

care provine din includerea pe cheltuieli deductibile, a sumelor ce reprezintă

cheltuieli neefectuate în perioada respectivă.

Arată și că exonerarea de plata

sumei de 8.756.014 lei, reprezentând T.V.A. nedeductibilă, e recunoscută ca

datorată și în raportul de expertiză, dar nu este legală stingerea acestei

obligații, pe considerentul că societatea are de primit de la buget o sumă mult

mai mare, deoarece una reprezintă o obligație bugetară, iar cealaltă reprezintă

un mod de stingere a unei obligații bugetare.

Recursul este nefondat.

Din probele dosarului și în special

din raportul de expertiză întocmit de expertul P.F., numit de instanță, ca și

din raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală, rezultă că

intimata înregistra la 30 septembrie 1999. pierderi de cca 440.000.000 lei și

din acest motiv nu datora bugetului de stat, impozit pe profit, stabilit eronat

de către organele financiare, la suma de 90.192.474 lei, raportat la un profit

impozabil de 237.348.615 lei.

Organul de control a majorat greșit

veniturile intimatei, la 30 septembrie 1999, cu sumele de 361.308.821 lei,

reprezentând contravaloarea unor materiale înregistrate în evidența contabilă

pe luna decembrie, dar care privesc lucrări de investiții executate în luna

septembrie 1999; 19.030.157 lei, reprezentând manoperă aferentă lucrărilor de

investiții executate cu personalul propriu; 386.442.832 lei, cheltuieli de

deplarări și detașări pentru specialiștii greci; 113.823.969 lei,

contravaloarea producției neterminate; 84.269.342 lei, cheltuieli de deplasare,

detașare și uzura obiectelor de inventar, 575.801.367 lei, cheltuieli de

investiții executate de alte societăți comerciale, înregistrate eronat în

conturile de cheltuieli de investiții în perioada mai – septembrie 1999;

361.308.821 lei, contravaloarea consumurilor de materiale consumate în

septembrie 1999, dar înregistrate pe costuri, în decembrie 1999.

În ce privește suma de 361.308.821

lei, privind valoarea unor materiale cumpărate în trim. III/1999, se reține că

materialele au fost consumate parțial până la 30 septembrie 1999, iar restul în

trim. IV/1999, conform devizelor de execuție și din acest motiv suma respectivă

trebuia inclusă la cheltuieli deductibile fiscal, la 30 septembrie 1999.

Suma de 19.030.157 lei reprezintă

cheltuieli cu salariile pentru forța de muncă folosită la diverse lucrări în

trim. III/1999, manoperă cuprinsă în costul produselor finite și se impunea să

fie inclusă la cheltuieli.

Pentru suma de 386.442.832 lei,

redusă de expert la 321.831.511 lei, s-a făcut dovada folosirii ei, în scopul

plății specialiștilor greci care au participat la controlul calității tutunului

recepționat și a celui prelucrat, în baza unui contract de asistență tehnică și

consultanță din 4 mai 1999, cheltuielile fiind făcute pentru realizarea de

venituri din activitatea de prelucrare a tutunului, conform prevederilor art. 4

din O.G. nr. 70/1994 și se justifică prin contract și facturile de cheltuieli.

Și suma de 84.269.342.lei,

reprezentând cheltuieli cu uzura obiectelor de inventar – 51.472.784 lei și

cheltuieli cu deplasări, detașări, transfer - 32.472.558 lei, reprezintă

cheltuieli deductibile fiscal, pentru că s-au folosit în scopul realizării de

venituri productive și s-au luat în calcul la stabilirea prețului produselor.

Intimata a prezentat documente în acest sens, făcând și o înregistrare în

evidența contabilă corespunzătoare.

Expertul contabil a concluzionat că

organul de control a exclus corect din cheltuielile de producție pe luna

septembrie 1999, suma de 575.801.367 lei, pentru că reprezintă cheltuieli de

investiții la lucrări executate de alte societății, evidențiate în contul de

imobilizări corporale în curs, care se va include la recepția finală a

lucrărilor de investiții, punct de vedere ce este însușit și de instanță.

Tot în perioada în discuție,

intimata a achitat dobânzi aferente creditelor bancare primite, dobânzi care

totalizau 258.669.485 lei, la 30 septembrie 1999 și care greșit nu au fost

incluse la cheltuieli deductibile fiscal de către organul financiar, cu toate

că împrumutul s-a făcut în vederea realizării activității de producție.

Din probele dosarului rezultă faptul

că la 30 septembrie 1999, intimata nu avea profit, ci pierderi și că eronat

organele financiare nu au inclus la cheltuieli deductibile fiscal, unele

cheltuieli făcute de intimată, în scopul realizării activității de producție,

cheltuieli pentru care a prezentat dovezi în acest sens.

Ca atare, corect a stabilit instanța

de fond că intimata nu datorează suma de 90.192.474 lei, cu titlu de impozit pe

profit și - ca o consecință – nu datorează nici majorările de întârziere

stabilite de organul de control, pentru suma respectivă, 24.351.968 lei.

Nici suma de 8.656.014 lei,

stabilită ca datorată de intimată, cu titlu de T.V.A., nu se datorează,

deoarece la sfârșitul anului 1999, aceasta virase în plus cu acest titlu, suma

de 4.231.860.973 lei, pe care trebuia să o recupereze.

Pentru toate considerentele arătate

mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 și urm. C. proc.

civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

În baza prevederilor art. 274 C.

proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei, suma de 15.000.000

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă reprezentând onorariu de avocat

în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, împotriva sentinței

civile nr. 832 din 28 noiembrie 2001, a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta la 15.000.000 lei,

cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC L.T. SRL Craiova, județul

Dolj.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 ianuarie 2003.