ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3633/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 618 din 26 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclamantei SC N.I. SRL Craiova, formulată în calitate de lichidator judiciar al SC V. Slatina, împotriva Ministerul Finanțelor Publice și al Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Olt și, în consecință, a anulat decizia nr. 297/2003 și procesul-verbal nr. 263/2003, emise de aceste autorități publice, menținând obligarea reclamantei la plata sumei de 7.359.051.207 lei.

În motivare s-a reținut că, potrivit raportului de expertiză contabilă, societatea comercială reclamantă datorează la bugetul de stat, din totalul de 19.431.288.413 lei, stabilit de organele de control și de contencios și fiscal, numai suma de 7.359.051.207 lei, „Diferența reprezentând-o majorări și penalități calculate greșit după data deschiderii procedurii” (de lichidare judiciară).

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și arătând în fapt că: - hotărârea atacată nu poate fi pusă în aplicare, datorită neclarității dispozitivului, instanța de fond neindicând pe emitenții actelor administrative anulate parțial; - instanța de fond a menținut obligația de plată pentru suma de 7.359.051.207 lei, fără a preciza ce anume reprezintă și perioada pentru care este datorată; - a exonerat pe reclamantă de plata majorărilor, dobânzilor și penalităților calculate după data deschiderii procedurii de lichidare judiciară, deși organele de control i-au stabilit în mod legal și alte obligații fiscale, în raport cu situația juridică diferită în care s-a aflat societatea comercială în perioada supusă controlului.

Recursul este întemeiat. În adevăr, prin procesul-verbal nr. 363 din 4 iulie 2003, încheiat de organele de control ale Direcției Controlului Fiscal Olt, menținut prin decizia Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, nr. 297 din 29 august 2003, s-a constatat că reclamanta-intimată datorează bugetului de stat, suma de 9.431.288.413 lei reprezentând T.V.A., penalități, dobânzi și majorări de întârziere aferente acesteia, cota de 1% din valoarea accizelor cu penalitățile de întârziere, dobânzile și majorările aferente, sume destinate Fondului special pentru susținerea învățământului de stat și de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, cu majorările de întârziere, penalitățile și dobânzile aferente, penalități de întârziere aferente accizelor și contribuții la Fondul special de sănătate publică, cu majorările de întârziere, dobânzile și penalitățile aferente.

Din actele de control și de contencios fiscal rezultă că peste 8 miliarde lei din suma mai sus menționată a fost stabilită în sarcina intimatei, printr-un proces-verbal anterior, nr. 933 din 31 iulie 2002, a Ministerului Finanțelor Publice. Prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea deciziei nr. 297/2003 a Ministerului Finanțelor Publice și, parțial, a procesului-verbal de control nr. 363 din 4 iulie 2003 și menținerea sumelor datorate bugetului de stat, la data de 4 aprilie 2000, astfel cum au fost cuantificate printr-o expertiză extrajudiciară, la suma totală de 4.981.159.160 lei. Din cererea de chemare în judecată nu rezultă cuantumul și natura sumelor nedatorate cu privire la care instanța ar fi trebuit să se pronunțe.

Rezultă în schimb că procesul-verbal nr. 933 din 31 iulie 2002 a fost anulat parțial prin sentința civilă nr. 459 din 28 noiembrie 2003, a Tribunalului Olt (dosar nr. 4027), datoriile reclamantei-intimate la bugetul de stat fiind diminuate la 658.410.711 lei. În cauză, hotărârea atacată nu precizează care sunt sumele contestate și natura acestora (T.V.A., majorări, penalități, dobânzi, penalități de întârziere, ș.a.), nici nu distinge între sumele stabilite prin acte diferite de control fiscal, deși unul dintre acestea a făcut obiectul unei alte judecăți. Referirea cu totul generală la concluzia raportului de expertiză și la sensul „expresiei de cheltuială” folosită de Legea nr. 64/1995, nu justifică soluția instanței de fond, soluție materializată într-un dispozitiv lipsit de claritate.

În consecință, hotărârea atacată este netemeinică și nelegală și urmează ca prin admiterea recursului, să fie desființată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecare. Instanța de trimitere va determina care sunt obligațiile bugetare contestate, natura și întinderea acestora, actele de control prin care au fost constatate, dacă au fost atacate și în fața altor instanțe, iar în caz afirmativ, soluțiile pronunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu, cât și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 618 din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.