ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1216/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 44 din 18 ianuarie 2008, Tribunalul

Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților M.I.R.A., I.G.P. Române și I.P.J. Olt,

respingând acțiunea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de

calitate procesuală pasivă.

A admis excepția

prescripției extinctive a acțiunii, invocată de pârâtul I.G.P. Române și a

respins acțiunea introdusă de reclamantul A.D., ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut că, dispoziția de destituire din 4 septembrie

2003 a fost emisă de I.G.P. Române, competent material pentru emiterea

deciziei, în temeiul art. 7 din Legea nr. 360/2002 privind statutul

polițistului și față de decizia nr. 32/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a obligat pârâtul

I.G.P. Române, emitent al actului administrativ – la reîncadrarea reclamantului

pe post și la plata drepturilor materiale cuvenite acestuia.

Referitor la excepția

prescripției acțiunii în contencios administrativ formulată de pârâtul

Inspectoratul General al Poliției Române tribunalul a apreciat că, față de

dispoziția de destituire din 4 septembrie 2003, contestată la data de 23

septembrie 2003, acțiunea promovată la data de 10 septembrie 2007 este

prescrisă.

Recursul declarat de

reclamantul A.D. împotriva acestei hotărâri a fost soluționat de Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1448

din 24 iunie 2008, care a admis recursul, a casat sentința atacată și a reținut

cauza spre soluționare, în fond sub nr. 1284/54/2008.

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 234 din 24 septembrie

2008 a respins acțiunea formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâții

M.I.R.A., I.G.P. Române și I.P.J. Olt.

Instanța de fond a reținut

că, prin acțiunea formulată la data de 10 septembrie 2007, reclamantul a

solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune

morale, urmare anulării dispoziției din 4 septembrie 2003. Față de prevederile art.

11 alin. (2) și art. 19 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, dispoziția

de destituire din funcție a fost emisă de I.G.P. Române – autoritate publică

centrală, competența de soluționare a acțiunii în despăgubiri aparține Curții

de Apel Craiova, iar nu Tribunalului Olt.

Curtea de Apel Craiova a

apreciat că, acțiunea se circumscrie dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004,

fapt reținut și prin decizia de casare nr. 1448/2008, irevocabilă, reținându-se

că și reclamantul a achiesat la această calificare a acțiunii, prin

introducerea cererii la instanța de contencios administrativ.

Asupra excepției

prescripției acțiunii invocate de pârâții I.G.P. Române și de I.P.J. Olt,

instanța a apreciat că, acțiunea formulată de reclamant – peste termenul de un

an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este

prescrisă, întrucât nu s-a făcut dovada că, în cauză este incidentă vreo cauză

de suspendare sau de întrerupere a prescripției.

S-au respins ca neîntemeiate

excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de M.I.R.A. și I.P.J. Olt.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen reclamantul A.D., criticând-o în temeiul art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că:

- instanța de fond a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că l-a supus

regimului juridic al actelor de contencios administrativ, fără a avea în vedere

că, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, prin Decizia nr. 32 din 11 ianuarie 2005 a anulat emisă de I.G.P. Române,

dispunând reintegrarea sa în funcția avută anterior. Pe cale de consecință,

susține recurentul, termenele de prescripție nu sunt cele prevăzute de Legea nr.

554/2004 ci cele prevăzute de Decretul nr. 167/1958, vizând pretenții în

legătură cu prejudiciul moral suferit, urmare desfacerii contractului de muncă;

- instanța de fond a

încălcat prevederi legale de strictă interpretare, întrucât termenul de

prescripție pentru a pretinde daune morale este de 3 ani și curge de la data de

11 ianuarie 2005, când Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra

actului administrativ contestat;

- instanța de fond nu a avut

rol activ întrucât nu a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin M.F.;

- i-au fost încălcate

reclamantului drepturi fundamentale prevăzute de art. 16 și 52 din Constituția

României.

Examinând sentința atacată,

motivele de recurs, probele administrate în cauză, actele normative incidente

pricinii, având în vedere și prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Acțiunea reclamantului prin

care acesta solicită obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 euro cu

titlu de daune morale ca urmare a anulării dispoziției din 4 septembrie 2003

prin Decizia nr. 32 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, se circumscrie dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Se reține că reclamantul a

achiesat la această calificare a acțiunii, prin introducerea cererii sale la

instanța de contencios administrativ.

Potrivit art. 19 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 554/2004, „(1) când persoana vătămată a cerut anularea

actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de

prescripție curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei; (2) cererile se adresează instanței de contencios

administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2)”.

Acțiunea în despăgubiri, în

temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este promovată de reclamant ulterior și

distinct față de acțiunea în anularea actului administrativ de destituire.

Din adresa din 31 mai 2007 a

M.I.R.A. – I.P.J. Olt rezultă că reclamantul a fost reîncadrat în funcție, la

data de 23 februarie 2005 (dosar Tribunalul Olt nr. 2978/104/2007 fila nr. 8),

dată de la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și

de la care curge termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât reclamantul a

formulat acțiunea pentru daune morale la data de 10 septembrie 2007, la

Tribunalul Olt, corect instanța de fond a stabilit că acțiunea este prescrisă.

În speță nu s-a făcut dovada

incidenței vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a prescripției.

Contrar susținerilor

recurentului, nu poate fi reținut termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958 care vizează acțiunile de drept comun, întrucât cererea

recurentului-reclamant este supusă în ceea ce privește competența și calcularea

termenului de promovare a acțiunii, dispozițiilor legii speciale a

contenciosului administrativ nr. 554/2004, fapt care înlătură dispozițiile de

drept comun.

Față de aceste considerente

nu se vor mai analiza celelalte susțineri în recurs, care vizează fondul

cauzei.

Așadar se va respinge

recursul declarat de recurent ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 234

din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.