ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 mai 2004, reclamantul N.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al județului Olt și Ministerul Administrației și Internelor, anularea dispoziției nr. 01508 din 15 iunie 2003, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și reintegrarea în funcția deținută anterior, motivând că prin dispoziția a cărei anulare a solicitat-o, a fost destituit din funcția publică avută anterior, de agent șef adjunct de poliție. Reclamantul a mai arătat că nu se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 43 lit. a) din Legea nr. 360/2002 și că la măsura destituirii din funcție s-au încălcat dispozițiile art. 58 și art. 59 alin. (6) și (8) din aceeași lege.

Precizându-și acțiunea, la data de 9 septembrie 2004, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Inspectoratului General al Poliției Rutiere, motivând că actul pe care l-a atacat, a fost emis de acesta. Prin sentința nr. 42 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, reclamantul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa. Hotărârea a fost atacată cu recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4863 din 11 octombrie 2005, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, motivând că nu s-au administrat probe din care să rezulte, fără dubiu, situația de fapt reținută.

Cu ocazia rejudecării, s-au depus la dosar dispoziția nr. 0158/2003, încheierea și procesul-verbal din 22 mai 2003, raport către șeful Inspectoratului de Poliție al județului Olt, Rezoluția Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Anticorupție Craiova din 22 august 2003. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 65 din 23 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1486/A/2005, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.G., a anulat dispoziția nr. 01508 din 15 iunie 2003, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior. Totodată, a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reținut, în esență, următoarele: Prin dispoziția nr. 01508 din 15 iunie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, reclamantul, care a deținut funcția de agent șef adjunct de poliție, a fost sancționat cu destituirea din funcția publică avută, aducând atingere onoarei de polițist și prestigiului unității din care făcea parte. Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. (8) lit. m) din Legea nr. 360/2002, la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită. De altfel, prin Rezoluția Parchetului Național Anticorupție care nu a fost contestată, s-a constatat că fapta nu a existat, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

În aceste condiții, nu se poate reține că reclamantul ar fi săvârșit o abatere disciplinară care să fie sancționată cu destituirea din funcție. Împotriva sentinței nr. 65 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova au formulat recursuri, pârâții Inspectoratul de Polițe al județului Olt și Inspectoratul General al Poliției Române. În recursul formulat, Inspectoratul General al Poliției Române a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, bazându-se pe o apreciere sumară și lacunară a probelor, Rezoluția nr. 47/P/2003 a Parchetului Național Anticorupție referindu-se, totuși, la o fapta antisocială comisă de către reclamant în calitate de agent de poliție.

În recursul său, Inspectoratul de Poliție al județului Olt a invocat prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a pus temei, în mod exclusiv, pe rezoluția dată de procuror în dosarul nr. 47/P/2003 al Parchetului Național Anticorupție și pe declarația martorului V.A., fără a observa că din celelalte probe ale cauzei rezultă vinovăția reclamantului care, în calitate de agent de poliție, în noaptea de 13 spre 14 mai 2003, oprind un autoturism pentru control pe raza localității Găneasa, județul Olt, a solicitat bani pentru a nu aplica șoferului o sancțiune contravențională pentru abateri de la normele rutiere de circulație a autovehiculelor. Recursurile sunt nefondate.

Prin decizia nr. 4863 din 11 octombrie 2005, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând recursul reclamantului, a casat sentința atacată și a trimis cauza, pentru a fi rejudecată de aceeași instanță, cu îndrumarea ca la dosar să fie depusă rezoluția motivată a Parchetului Național Anticorupție privind soluția dată în cauza ce a avut ca obiect cercetarea sus numitului, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., precum și să se depună depoziția martorului ocular V.A. care, fiind militar în termen, îl însoțise pe agentul de poliție, acte care au fost depuse la dosar în cursul rejudecării cauzei.

Din Rezoluția nr. 47/P/2003 din 22 august 2003, adoptată de procurorul șef al Serviciului Anticorupție Craiova din cadrul Parchetului Național Anticorupție, rezultă că, în noaptea de 13 spre 14 mai 2003, doi reporteri de la ziarul E.Z., așa cum au relatat în ziarul din 22 mai 2003, au decis „să testeze rezistența la șpagă a polițiștilor” și, deghizându-se în grădinari care au circulat cu „un hârb de mașină” cu multiple defecțiuni, au fost opriți de un echipaj de poliție, din care făcea parte și reclamantul și, pentru a scăpa nesancționați, i-au dat acestuia 500.000 ROL. Procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 și art. 10 lit. a) C. proc. pen., reținând că fapta cercetată nu există, fiind vorba de o provocare/viclenie din partea celor doi reporteri de investigații care au rămas neidentificați în cursul cercetărilor.

În considerentele soluției, procurorul a motivat că, potrivit prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe, precum și că, în literatura de specialitate s-a subliniat că este interzisă folosirea provocărilor sau a vicleniei de către instituții sau persoane, în scopul obținerii de probe care să incrimineze o persoană. De menționat că, așa cum au precizat și reprezentanții autorităților recurente, împotriva soluției procurorului nu s-a formulat plângere potrivit prevederilor art. 278 C. proc. pen. și, chiar dacă soluția procurorului nu are autoritate de lucru judecat, este necontestat că fapta pentru care a fost cercetat agentul de poliție a reprezentat o provocare/viclenie pusă la cale, organizată și finalizată de doi reporteri de investigații ai unui cotidian central.

În concluziile scrise, autoritățile recurente au susținut că investigația ziariștilor nu constituie o provocare, din moment ce polițiștii pot fi testați cu privire la fidelitatea și integritatea lor profesională potrivit prevederilor Legii nr. 360/2002. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, „semnarea jurământului de credință presupune și acordul implicit al polițistului pentru testarea fidelității și integrității sale profesionale prin efectuarea unor verificări de specialitate, în condițiile legii”. Or, în cauză, nu s-a dovedit și nici nu s-a susținut că „investigația” celor doi reporteri ar fi reprezentat o „verificare de specialitate, în condițiile legii”, pentru ca dispozițiile citate mai sus să poată constitui temei al tragerii la răspundere penală (administrativă) a polițistului.

Deci, având în vedere că discuțiile dintre polițist și ziariști, în legătură cu pretinderea/primirea unei sume de bani au fost realizate în condițiile unei verificări organizate în afara prevederilor legale, în mod corect a reținut instanța de fond că acestea nu pot constitui temei al tragerii la răspundere juridică a persoanei vizate, chiar dacă pot justifica o concluzie a unui articol de presă referitor la „rezistența la șpagă a polițiștilor”. În concluzie, din moment ce fapta pusă în sarcina agentului de poliție nu există ca faptă penală și ca temei al răspunderii penale, fiind vorba de o provocare/viclenie produsă în condiții nelegale, aceasta nu există nici ca temei al răspunderii disciplinare, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 360/2002.

Astfel fiind, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursurile fondate de cele două autorități publice să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului Olt împotriva sentinței nr. 65 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.