ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 mai 2004, reclamantul N.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Inspectoratul de Poliție al județului Olt și Ministerul Administrației

și Internelor, anularea dispoziției nr. 01508 din 15 iunie 2003, emisă de

pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și reintegrarea în funcția

deținută anterior, motivând că prin dispoziția a cărei anulare a solicitat-o, a

fost destituit din funcția publică avută anterior, de agent șef adjunct de

poliție. Reclamantul a mai arătat că nu se face vinovat de încălcarea

dispozițiilor art. 43 lit. a) din Legea nr. 360/2002 și că la măsura

destituirii din funcție s-au încălcat dispozițiile art. 58 și art. 59 alin. (6)

și (8) din aceeași lege.

Precizându-și acțiunea, la

data de 9 septembrie 2004, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a

Inspectoratului General al Poliției Rutiere, motivând că actul pe care l-a

atacat, a fost emis de acesta.

Prin sentința nr. 42 din 20

ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 57

lit. a) din Legea nr. 360/2002, reclamantul se face vinovat de fapta reținută

în sarcina sa.

Hotărârea a fost atacată cu

recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4863 din 11 octombrie 2005, a casat

sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, motivând că nu

s-au administrat probe din care să rezulte, fără dubiu, situația de fapt

reținută.

Cu ocazia rejudecării, s-au

depus la dosar dispoziția nr. 0158/2003, încheierea și procesul-verbal din 22

mai 2003, raport către șeful Inspectoratului de Poliție al județului Olt,

Rezoluția Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Anticorupție Craiova

din 22 august 2003.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 65 din 23

februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1486/A/2005, a admis acțiunea

formulată de reclamantul N.G., a anulat dispoziția nr. 01508 din 15 iunie 2003,

emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.

Totodată, a respins acțiunea

față de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția nr. 01508

din 15 iunie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române,

reclamantul, care a deținut funcția de agent șef adjunct de poliție, a fost

sancționat cu destituirea din funcția publică avută, aducând atingere onoarei

de polițist și prestigiului unității din care făcea parte. Potrivit

dispozițiilor art. 59 alin. (8) lit. m) din Legea nr. 360/2002, la stabilirea

sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările

în care abaterea disciplinară a fost săvârșită. De altfel, prin Rezoluția Parchetului

Național Anticorupție care nu a fost contestată, s-a constatat că fapta nu a

existat, dispunându-se neînceperea urmăririi penale. În aceste condiții, nu se

poate reține că reclamantul ar fi săvârșit o abatere disciplinară care să fie

sancționată cu destituirea din funcție.

Împotriva sentinței nr. 65

din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova au formulat recursuri, pârâții

Inspectoratul de Polițe al județului Olt și Inspectoratul General al Poliției

Române.

În recursul formulat,

Inspectoratul General al Poliției Române a invocat prevederile art. 304 pct. 9

și ale art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, că

hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, bazându-se pe o

apreciere sumară și lacunară a probelor, Rezoluția nr. 47/P/2003 a Parchetului

Național Anticorupție referindu-se, totuși, la o fapta antisocială comisă de

către reclamant în calitate de agent de poliție.

În recursul său,

Inspectoratul de Poliție al județului Olt a invocat prevederile art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a pus temei, în mod

exclusiv, pe rezoluția dată de procuror în dosarul nr. 47/P/2003 al Parchetului

Național Anticorupție și pe declarația martorului V.A., fără a observa că din

celelalte probe ale cauzei rezultă vinovăția reclamantului care, în calitate de

agent de poliție, în noaptea de 13 spre 14 mai 2003, oprind un autoturism

pentru control pe raza localității Găneasa, județul Olt, a solicitat bani

pentru a nu aplica șoferului o sancțiune contravențională pentru abateri de la

normele rutiere de circulație a autovehiculelor.

Recursurile sunt nefondate.

Prin decizia nr. 4863 din 11

octombrie 2005, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, admițând recursul reclamantului, a casat sentința atacată

și a trimis cauza, pentru a fi rejudecată de aceeași instanță, cu îndrumarea ca

la dosar să fie depusă rezoluția motivată a Parchetului Național Anticorupție

privind soluția dată în cauza ce a avut ca obiect cercetarea sus numitului, în

legătură cu săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C.

pen., precum și să se depună depoziția martorului ocular V.A. care, fiind

militar în termen, îl însoțise pe agentul de poliție, acte care au fost depuse

la dosar în cursul rejudecării cauzei.

Din Rezoluția nr. 47/P/2003

din 22 august 2003, adoptată de procurorul șef al Serviciului Anticorupție

Craiova din cadrul Parchetului Național Anticorupție, rezultă că, în noaptea de

13 spre 14 mai 2003, doi reporteri de la ziarul E.Z., așa cum au relatat în

ziarul din 22 mai 2003, au decis „să testeze rezistența la șpagă a

polițiștilor” și, deghizându-se în grădinari care au circulat cu „un hârb de

mașină” cu multiple defecțiuni, au fost opriți de un echipaj de poliție, din

care făcea parte și reclamantul și, pentru a scăpa nesancționați, i-au dat

acestuia 500.000 ROL.

Procurorul a dispus

neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., reținând că fapta cercetată nu există, fiind vorba de o provocare/viclenie

din partea celor doi reporteri de investigații care au rămas neidentificați în

cursul cercetărilor.

În considerentele soluției,

procurorul a motivat că, potrivit prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen.,

este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea

unei fapte penale, în scopul obținerii de probe, precum și că, în literatura de

specialitate s-a subliniat că este interzisă folosirea provocărilor sau a

vicleniei de către instituții sau persoane, în scopul obținerii de probe care

să incrimineze o persoană.

De menționat că, așa cum au

precizat și reprezentanții autorităților recurente, împotriva soluției

procurorului nu s-a formulat plângere potrivit prevederilor art. 278 C. proc.

pen. și, chiar dacă soluția procurorului nu are autoritate de lucru judecat,

este necontestat că fapta pentru care a fost cercetat agentul de poliție a

reprezentat o provocare/viclenie pusă la cale, organizată și finalizată de doi

reporteri de investigații ai unui cotidian central.

În concluziile scrise,

autoritățile recurente au susținut că investigația ziariștilor nu constituie o

provocare, din moment ce polițiștii pot fi testați cu privire la fidelitatea și

integritatea lor profesională potrivit prevederilor Legii nr. 360/2002.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, „semnarea jurământului de credință presupune și acordul implicit

al polițistului pentru testarea fidelității și integrității sale profesionale

prin efectuarea unor verificări de specialitate, în condițiile legii”.

Or, în cauză, nu s-a dovedit

și nici nu s-a susținut că „investigația” celor doi reporteri ar fi reprezentat

o „verificare de specialitate, în condițiile legii”, pentru ca dispozițiile

citate mai sus să poată constitui temei al tragerii la răspundere penală

(administrativă) a polițistului.

Deci, având în vedere că

discuțiile dintre polițist și ziariști, în legătură cu pretinderea/primirea

unei sume de bani au fost realizate în condițiile unei verificări organizate în

afara prevederilor legale, în mod corect a reținut instanța de fond că acestea

nu pot constitui temei al tragerii la răspundere juridică a persoanei vizate,

chiar dacă pot justifica o concluzie a unui articol de presă referitor la

„rezistența la șpagă a polițiștilor”.

În concluzie, din moment ce

fapta pusă în sarcina agentului de poliție nu există ca faptă penală și ca

temei al răspunderii penale, fiind vorba de o provocare/viclenie produsă în

condiții nelegale, aceasta nu există nici ca temei al răspunderii disciplinare,

în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (6) din Legea nr.

360/2002.

Astfel fiind, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursurile fondate de

cele două autorități publice să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul

de Poliție al județului Olt împotriva sentinței nr. 65 din 23 februarie 2006 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.