ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 65/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința nr. 445 din 25 iunie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamantul

P.I., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției și

Inspectoratul de Poliție al județului Olt, prin care a solicitat anularea

dispoziției de destituire emisă prin adresa nr. S/3283 din 4 septembrie 2003 a Inspectoratul

General al Poliției și reintegrarea în funcția publică deținută anterior, cu

obligarea la plata drepturilor salariale aferente.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut în esență, că prin ordinul a cărui anulare

se cere, au încetat raporturile de serviciu avute de reclamant, cu unitatea

unde era angajat, acesta fiind destituit din funcția avută, pentru neglijență

și lipsă de preocupare manifestată în îndeplinirea obligațiilor de serviciu.

S-a reținut că reclamantul nu a supravegheat corespunzător activitatea

deținuților și nu a luat măsuri pentru deținerea acestora, în condiții de

siguranță, astfel încât unul dintre condamnați a părăsit 3 nopți la rând, locul

de deținere, pentru a-și vizita concubina.

Instanța de fond a mai

reținut că, deși reclamantul a fost scos de sub urmărire penală, aceasta nu

este o împrejurare de natură a înlătura răspunderea disciplinară, întrucât nu înlătură

vinovăția sub aspectul îndeplinirii obligațiilor și sarcinilor de serviciu.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentul, în

dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond nu a analizat

criticile sale referitoare la nerespectarea dispozițiilor procedurale prevăzute

de Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, în sensul că a fost

sancționat potrivit art. 57 lit. b) din lege, ce reglementează procedura

disciplinară obișnuită, deși îi erau aplicabile dispozițiile procedurii

disciplinare speciale prevăzute de art. 65 din același act normativ.

S-a mai arătat că în mod

greșit a reținut instanța de fond, că scoaterea de sub urmărire penală nu

înlătură răspunderea disciplinară, mai cu seamă că în cazul său, motivul pentru

care a fost scos de sub urmărire penală, este cel prevăzut de art. 11 pct. b și

art. 10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce înlătură orice formă de vinovăție,

inclusiv cea disciplinară.

Examinând sentința atacată,

prin prisma criticilor formulate, ca și în raport cu prevederile legale

incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele expuse în cele ce urmează.

A rezultat din actele

dosarului, că reclamantul-recurent a fost trimis în fața Consiliului de

disciplină constituit la 19 august 2003, la Inspectoratul de Poliție al județului Olt, pentru abateri de natura celor prevăzute în art. 57

lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările

ulterioare, ca și în Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002 privind

disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, constând în neglijența

și lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, care,

după cum este cazul și în speță, revin polițiștilor ce execută paza și

supravegherea deținuților desfășurând activități lucrative.

Cercetarea acestor abateri a

avut loc în contextul evadării unui deținut, la data de 27 iulie 2003.

În cuprinsul

procesului-verbal încheiat la data de 19 august 2003, urmare a audierilor și

dezbaterilor pe marginea abaterilor săvârșite de recurentul-reclamant, ce au

avut loc în consiliul de disciplină, s-a menționat că recurentul nu a ridicat

nici o obiecțiune referitoare la procedura întocmirii materialului de cercetare

prealabilă, după cum nu a contestat nici învinuirile aduse. Propunerea de

destituire din funcția publică s-a făcut în unanimitate de către toți membrii

Consiliului de Disciplină.

În ciuda faptului că în

cursul cercetării prealabile, unii din martorii audiați au revenit asupra unor

declarații inițiale, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile

recurentului, conform cărora faptele reținute în sarcina sa, nu sunt reale și

imputabile, ansamblul probelor cu acte și martori administrate în cauză, judicios

analizat și interpretat de către instanța de fond, relevând contrariul.

Este neîntemeiată și critica

recurentului privitoare la procedura disciplinară urmată, în sensul că îi erau

aplicabile prevederile art. 65 din Legea nr. 360/2002, și nu cele ale art. 57

din același act normativ, referitoare la procedura disciplinară obișnuită, care

au fost urmate. Potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, în cazul în

care împotriva polițistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în

judecată, menținerea sa în activitate se hotărăște după soluționarea definitivă

a cauzei, cu excepția situației în care a comis și alte abateri disciplinare,

când operează procedura disciplinară obișnuită.

După cum rezultă din actele

dosarului, la data la care a fost efectuată cercetarea prealabilă, consemnată

în Raportul de cercetare prealabilă nr. 10970 din 18 august 2003, precum și la

data la care Consiliul de Disciplină a propus destituirea din funcția publică,

respectiv la 19 august 2003, nu era începută urmărirea penală față de

recurentul-reclamant, aceasta survenind ulterior, la data de 23 septembrie

2003, astfel cum rezultă din cuprinsul Ordonanței de scoatere de sub urmărire

penală din 19 noiembrie 2003 și cu atât mai puțin se putea vorbi despre

trimiterea în judecată.

În aceste condiții rezultă

că în mod corect față de recurentul-reclamant au fost aplicate prevederile ce

reglementează procedura disciplinară obișnuită, nefiind întrunite cerințele

art. 65 din Legea nr. 360/2002, pentru a fi urmată procedura disciplinară

specială.

În fine, Înalta Curte

apreciază ca nefondata și critica referitoare la greșita aplicare a unei

sancțiuni disciplinare în condițiile în care recurentul-reclamant, cercetat

pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, a fost scos de sub

urmărire penală prin Ordonanța din 19 noiembrie 2003, deoarece s-a constatat că

fapta nu există, astfel că neexistând vinovăție sub aspect penal, nu poate

exista vinovăție nici sub aspect judiciar.

În acord cu doctrina și

jurisprudența în materie, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod just a

reținut că vinovăția recurentului, sub aspectul îndeplinirii obligațiilor și

sarcinilor de serviciu, subzistă. Și aceasta, întrucât, potrivit art. 22 alin. (1)

C. proc. pen., numai hotărârea definitivă a instanței penale, nu și ordonanța

procurorului, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi

penale, indiferent pentru care motive, are autoritate de lucru judecat în fața

instanței învestite cu soluționarea unei acțiuni disciplinare.

În aceste condiții, așa cum

este cazul și în speță, acțiunea disciplinară a putut fi declanșată și

finalizată prin aplicarea unei sancțiuni disciplinare, potrivit răspunderii reținute

și pe baza legii aplicabile, fără a se putea invoca, cu autoritate de lucru

judecat, sub nici un aspect, ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire

penală.

În raport cu cele sus-menționate,

criticile recurentului apar ca neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins

ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., reținându-se că nu există nici

motive de ordine publică ce impun examinarea din oficiu, conform art. 306 alin.

(2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.I. împotriva sentinței civile nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2005.