ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2006

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 65 pronunțată la 11 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de P.I. împotriva sentinței civile nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Obiectul cererii de chemare în judecată, l-a constituit anularea dispoziției de destituire emisă prin adresa nr. S/3283 din 4 septembrie 2003, a Inspectoratului General al Poliției și reintegrarea în funcția publică deținută anterior de către reclamant, cu obligarea pârâților Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul de Poliție al județului Olt, la plata drepturilor salariale aferente.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că reclamantul-recurent a fost trimis în fața Consiliului de Disciplină constituit la 19 august 2003, la Inspectoratul de Poliție al județului Olt, pentru abateri de natura celor prevăzute în art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările ulterioare, ca și Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002 privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, constând în neglijența și lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu care revin polițiștilor ce execută paza și supravegherea deținuților desfășurând activități lucrative, cercetarea abaterilor având loc în contextul evadării unui deținut la 27 iulie 2003. S-a apreciat, ca nefondată, critica referitoare la greșita aplicare a unei sancțiuni disciplinare, în condițiile în care recurentul-reclamant, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanța din 19 noiembrie 2003, deoarece s-a constatat că fapta nu există; aceasta, deoarece vinovăția recurentului subzistă sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor și sarcinilor de serviciu.

S-a reținut că numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței învestită cu soluționarea unei acțiuni disciplinare, nu și ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, indiferent pentru care motiv. S-a concluzionat, astfel, că instanța de fond a procedat corect, atunci când a respins cererea reclamantului, de anulare a dispoziției de demitere din funcția publică ce o deținea. Împotriva acestei decizii, P.I. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5, art. 326 alin. (3) și art. 327 alin. (1) C. proc. civ. S-au depus, în sprijinul cererii de revizuire, Ordonanța nr. 1749/P/2004, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ a martorilor P.I., I.M.

și M.I., pentru fapta de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., alăturat fiind depuse și declarațiile martorilor respectivi, acestea fiind considerate de revizuent, înscrisuri doveditoare, în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. S-au depus și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs, conform cărora în cazuri similare celui prezentat de revizuent, instanța de recurs a admis recursurile și a modificat în tot sentințele instanței de fond, dispunând reintegrarea a doi foști colegi în funcțiile publice deținute anterior destituirii. Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. și a actelor depuse de revizuent în sprijinul acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, se poate cere și atunci când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înscrisurile depuse de revizuent - ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și declarațiile celor trei martori, prin ordonanța respectivă aplicându-se celor trei martori, sancțiunea cu caracter administrativ de 5.000.000 lei amendă pentru fiecare, reținându-se că au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., întrunesc cerințele prevăzute de textul de lege menționat, ele fiind înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi înfățișate de parte, la momentul soluționării recursului declarat, la acel moment nefiind în posesia lor. Cererea de revizuire urmează a fi, deci, încuviințată și ca o consecință, se va dispune schimbarea în tot a deciziei nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Procedând la rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond, nu a analizat criticile sale referitoare la nerespectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, în sensul că a fost sancționat potrivit art. 57 lit. b) din lege, articol ce reglementează procedura disciplinară obișnuită, deși lui îi erau aplicabile dispozițiile procedurii disciplinare speciale prevăzute de art. 65 din același act normativ.

S-a precizat, de asemenea, că instanța de fond a reținut în mod greșit că scoaterea de sub urmărire penală nu înlătură răspunderea disciplinară, mai ales că în cazul său, motivul pentru care a fost scos de sub urmărire penală, este cel prevăzut de art. 11 lit. b) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce înlătură orice formă de vinovăție, inclusiv cea disciplinară. Examinând motivele de recurs invocate, instanța de recurs constată că acestea sunt fondate. Dispoziția de destituire contestată, a avut la bază abaterea disciplinară a contestatorului, în sensul că în noaptea de 25 spre 26 iulie 2003, în timp ce efectua serviciul și asigura paza deținuților din cadrul Gospodăriei Agrozootehnice, nu a supravegheat corespunzător activitatea deținuților și nu a luat măsuri pentru deținerea în condiții de siguranță a acestora, astfel că în jurul orei 24.00, deținutul P.I.

a părăsit locul de deținere, deplasându-se la locuința concubinei sale în comuna Găneasa, situată la cca 8 km de Slatina. Pentru fapta respectivă, contestatorul a fost sancționat potrivit dispozițiilor art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 și tot pentru aceeași faptă s-a dispus și sesizarea organelor de urmărire penală. Or, în condițiile în care pentru aceeași faptă s-a dispus și începerea urmăririi penale, erau aplicabile dispozițiile art. 65 alin. (1) și urm. din Legea privind Statutul polițistului, conform cărora menținerea în activitate a polițistului se hotărăște după soluționarea definitivă a cauzei, cu excepția situației în care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obișnuită.

În raport cu ordonanța de scoatere de sub urmărire penală dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la data de 19 noiembrie 2003, în dosarul nr. 599/P/2003, prin care, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., contestatorul-recurent a fost scos de sub urmărire penală, deoarece fapta de neglijență în serviciu nu există, erau aplicabile dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, în sensul de a-l repune în toate drepturile anterioare, și nu dispozițiile art. 57 lit. b) din legea amintită, ce reglementează procedura disciplinară obișnuită. În situația în care scoaterea de sub urmărire penală s-a făcut pentru inexistența faptei ilicite, nu se poate vorbi nici de o răspundere disciplinară.

În sprijinul soluției de modificare a sentinței recurate, vine și înscrisul nou depus abia în cererea de revizuire a deciziei dată în recurs, (atunci a putut fi procurat de la Parchet), Ordonanța nr. 1748/P din 2 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, prin care martorii P.I., I.M. și M.I., ale căror declarații au stat la baza acuzării și sancționării contestatorului, au fost sancționați pentru mărturie mincinoasă, cu câte 5.000.000 lei amendă administrativă. Trebuie precizat și faptul că prin două decizii irevocabile - nr. 32 din 11 ianuarie 2005 și nr. 5896 din 9 decembrie 2005, pe baza aceluiași probatoriu menționat mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunile formulate de A.D.

și D.F. și a anulat dispozițiile de sancționare a acestora, pentru aceleași „fapte”, petrecute în aceleași împrejurări, ca și cea reținută în sarcina recurentului din acest dosar. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea în contencios administrativ formulată de P.I., este întemeiată și pe cale de consecință, în temeiul art. 1 alin. (11) din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data sesizării instanței), actul administrativ contestat va fi anulat. Ca o consecință, se va dispune reintegrarea recurentului-reclamant în funcția publică deținută anterior destituirii și va fi obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției, la plata către acesta, a drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii și până la încadrarea efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de P.I. împotriva deciziei civile nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Schimbă în tot decizia nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și rejudecând, admite recursul declarat împotriva sentinței nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, și pe fond, anulează dispoziția de destituire emisă prin adresa nr. S/3283 din 4 septembrie 2003, a Inspectoratului General al Poliției. Dispune reintegrarea în funcția publică deținută anterior și obligă Inspectoratul General al Poliției la plata drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii și până la încadrarea efectivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2006.