ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2006

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 65 pronunțată la 11

ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de P.I.

împotriva sentinței civile nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Obiectul cererii de chemare în

judecată, l-a constituit anularea dispoziției de destituire emisă prin adresa nr.

S/3283 din 4 septembrie 2003, a Inspectoratului General al Poliției și reintegrarea

în funcția publică deținută anterior de către reclamant, cu obligarea pârâților

Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul de Poliție al județului Olt,

la plata drepturilor salariale aferente.

Pentru a pronunța această decizie,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că reclamantul-recurent a fost

trimis în fața Consiliului de Disciplină constituit la 19 august 2003, la Inspectoratul de Poliție al județului Olt, pentru abateri de natura celor prevăzute în art. 57

lit. b) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările

ulterioare, ca și Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002 privind

disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, constând în neglijența

și lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu care

revin polițiștilor ce execută paza și supravegherea deținuților desfășurând

activități lucrative, cercetarea abaterilor având loc în contextul evadării

unui deținut la 27 iulie 2003.

S-a apreciat, ca nefondată, critica

referitoare la greșita aplicare a unei sancțiuni disciplinare, în condițiile în

care recurentul-reclamant, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de

neglijență în serviciu, a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanța din

19 noiembrie 2003, deoarece s-a constatat că fapta nu există; aceasta, deoarece

vinovăția recurentului subzistă sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor și

sarcinilor de serviciu.

S-a reținut că numai hotărârea

definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței

învestită cu soluționarea unei acțiuni disciplinare, nu și ordonanța

procurorului de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi

penale, indiferent pentru care motiv.

S-a concluzionat, astfel, că

instanța de fond a procedat corect, atunci când a respins cererea reclamantului,

de anulare a dispoziției de demitere din funcția publică ce o deținea.

Împotriva acestei decizii, P.I. a

formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5, art. 326

alin. (3) și art. 327 alin. (1) C. proc. civ.

S-au depus, în sprijinul cererii de

revizuire, Ordonanța nr. 1749/P/2004, emisă de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Slatina, de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei

sancțiuni cu caracter administrativ a martorilor P.I., I.M. și M.I., pentru

fapta de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C.

pen., alăturat fiind depuse și declarațiile martorilor respectivi, acestea

fiind considerate de revizuent, înscrisuri doveditoare, în sensul prevăzut de art.

322 pct. 5 C. proc. civ.

S-au depus și decizii ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs, conform cărora în cazuri

similare celui prezentat de revizuent, instanța de recurs a admis recursurile

și a modificat în tot sentințele instanței de fond, dispunând reintegrarea a

doi foști colegi în funcțiile publice deținute anterior destituirii.

Analizând cererea de revizuire

formulată, prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a actelor depuse de revizuent în sprijinul acesteia, Înalta Curte de Casație și

Justiție, constată că este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, se poate cere și atunci când,

după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților.

Înscrisurile depuse de revizuent - ordonanța

Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și declarațiile celor trei martori,

prin ordonanța respectivă aplicându-se celor trei martori, sancțiunea cu

caracter administrativ de 5.000.000 lei amendă pentru fiecare, reținându-se că

au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1)

C. pen., întrunesc cerințele prevăzute de textul de lege menționat, ele fiind

înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi înfățișate de parte, la momentul

soluționării recursului declarat, la acel moment nefiind în posesia lor.

Cererea de revizuire urmează a fi,

deci, încuviințată și ca o consecință, se va dispune schimbarea în tot a

deciziei nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Procedând la rejudecarea recursului

declarat împotriva sentinței civile nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că acesta este fondat și urmează a fi admis, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurentul, în dezvoltarea motivelor

de recurs, a arătat că instanța de fond, nu a analizat criticile sale

referitoare la nerespectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de Legea nr. 360/2002,

privind Statutul polițistului, în sensul că a fost sancționat potrivit art. 57 lit.

b) din lege, articol ce reglementează procedura disciplinară obișnuită, deși

lui îi erau aplicabile dispozițiile procedurii disciplinare speciale prevăzute

de art. 65 din același act normativ.

S-a precizat, de asemenea, că

instanța de fond a reținut în mod greșit că scoaterea de sub urmărire penală nu

înlătură răspunderea disciplinară, mai ales că în cazul său, motivul pentru

care a fost scos de sub urmărire penală, este cel prevăzut de art. 11 lit. b)

și art. 10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce înlătură orice formă de vinovăție,

inclusiv cea disciplinară.

Examinând motivele de recurs

invocate, instanța de recurs constată că acestea sunt fondate.

Dispoziția de destituire contestată,

a avut la bază abaterea disciplinară a contestatorului, în sensul că în noaptea

de 25 spre 26 iulie 2003, în timp ce efectua serviciul și asigura paza

deținuților din cadrul Gospodăriei Agrozootehnice, nu a supravegheat

corespunzător activitatea deținuților și nu a luat măsuri pentru deținerea în

condiții de siguranță a acestora, astfel că în jurul orei 24.00, deținutul P.I.

a părăsit locul de deținere, deplasându-se la locuința concubinei sale în

comuna Găneasa, situată la cca 8 km de Slatina.

Pentru fapta respectivă,

contestatorul a fost sancționat potrivit dispozițiilor art. 57 lit. b) din

Legea nr. 360/2002 și tot pentru aceeași faptă s-a dispus și sesizarea

organelor de urmărire penală.

Or, în condițiile în care pentru

aceeași faptă s-a dispus și începerea urmăririi penale, erau aplicabile

dispozițiile art. 65 alin. (1) și urm. din Legea privind Statutul polițistului,

conform cărora menținerea în activitate a polițistului se hotărăște după

soluționarea definitivă a cauzei, cu excepția situației în care a comis și alte

abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obișnuită.

În raport cu ordonanța de scoatere

de sub urmărire penală dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la data de

19 noiembrie 2003, în dosarul nr. 599/P/2003, prin care, în temeiul art. 11 pct.

1 lit. b) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., contestatorul-recurent a fost scos

de sub urmărire penală, deoarece fapta de neglijență în serviciu nu există,

erau aplicabile dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, în sensul

de a-l repune în toate drepturile anterioare, și nu dispozițiile art. 57 lit. b)

din legea amintită, ce reglementează procedura disciplinară obișnuită.

În situația în care scoaterea de sub

urmărire penală s-a făcut pentru inexistența faptei ilicite, nu se poate vorbi

nici de o răspundere disciplinară.

În sprijinul soluției de modificare

a sentinței recurate, vine și înscrisul nou depus abia în cererea de revizuire

a deciziei dată în recurs, (atunci a putut fi procurat de la Parchet), Ordonanța nr. 1748/P din 2 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Slatina, prin care martorii P.I., I.M. și M.I., ale căror declarații au stat la

baza acuzării și sancționării contestatorului, au fost sancționați pentru

mărturie mincinoasă, cu câte 5.000.000 lei amendă administrativă.

Trebuie precizat și faptul că prin

două decizii irevocabile - nr. 32 din 11 ianuarie 2005 și nr. 5896 din 9

decembrie 2005, pe baza aceluiași probatoriu menționat mai sus, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunile formulate de A.D. și D.F. și a anulat dispozițiile de sancționare a

acestora, pentru aceleași „fapte”, petrecute în aceleași împrejurări, ca și cea

reținută în sarcina recurentului din acest dosar.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea în contencios administrativ

formulată de P.I., este întemeiată și pe cale de consecință, în temeiul art. 1 alin.

(11) din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data sesizării instanței), actul

administrativ contestat va fi anulat.

Ca o consecință, se va dispune

reintegrarea recurentului-reclamant în funcția publică deținută anterior

destituirii și va fi obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției, la

plata către acesta, a drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii și

până la încadrarea efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire

formulată de P.I. împotriva deciziei civile nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Schimbă în tot decizia nr. 65 din 11

ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal și rejudecând, admite recursul declarat împotriva

sentinței nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ, și pe fond, anulează dispoziția de destituire emisă prin adresa nr.

S/3283 din 4 septembrie 2003, a Inspectoratului General al Poliției.

Dispune reintegrarea în funcția publică

deținută anterior și obligă Inspectoratul General al Poliției la plata

drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii și până la încadrarea

efectivă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 aprilie 2006.