ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 980/2007

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin decizia nr. 1642 din 9

mai 2006, înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

recursul

declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 571

din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel a reținut că prin

dispoziția nr. S/3282 din 4

septembrie 2003,

emisă de I.G.P. recurentul reclamant M.G., agent arest II la S.C.

P. din cadrul I.P.J. Olt, a fost

sancționat

disciplinar cu destituirea din funcția publică avută, pentru neglijența și

lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea îndatoririlor

de

serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici și de la

autoritățile anume abilitate de lege, constând în

aceea că, la data de 27 iulie 2003, făcând parte din escorta ce trebuia să

transporte un deținut în arestul inspectoratului, nu a luat măsurile prevăzute

de dispozițiile

interne, nu a

încătușat și nu a supravegheat direct, condiții în care

acesta a evadat, fiind prins ulterior.

Prin Ordonanța din

data de 19 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Olt, data în dosarul nr. 599/P/2003,

s-a reținut, aceeași situație

de fapt și s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

M.G. pentru fapta de neglijență în serviciu (art. 249 alin. (l) C. pen.)

și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de 5

milioane lei apreciindu-se că sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

(fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni).

Potrivit art. 44 alin. (l) din Legea nr.

360/2002 privind Statutul

polițistului,

serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu,

astfel că, în cazuri deosebite, polițistul chiar

dacă nu este direct abilitat

să

efectueze o anumită însărcinare, dacă observă unele aspecte negative sau are

cunoștință de existența acestora trebuie să acționeze cu maximă

vigilență și promptitudine, în sensul eliminării

acestora.

Potrivit art.

lI alin. (l) lit. b) din Ordinul nr. 350/2002 al M.

I., raportat Ia art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002,

constituie abatere

disciplinară neglijența sau lipsa de

preocupare manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, a

dispozițiilor primite de la șefii ierarhici.

Ori, comportamentul recurentului (neglijentă,

lipsa de preocupare pentru a îndeplini sarcina primită de le șeful ierarhic),

circumscrie acestor dispoziții legale, astfel încât sancțiunea disciplinară a

fost corect aplicată. Mai mult de atât, în I.M.I. din 27 septembrie 2002 este

prevăzută interdicția agenților care execută paza și supravegherea deținuților

de a consuma băuturi alcoolice, condiție pe care agentul de poliție M.G. a

încălcat-o.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de

revizuire M.G. invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivare revizuientul a arătat că după

pronunțarea hotărârii atacate (cu ocazia judecării recursului), s-au descoperit

înscrisuri esențiale în soluționarea cauzei care dovedesc nevinovăția sa în

ceea ce privește evadarea deținutului P.I. și anume:

-

Dovada de predare-primire a arestatului cu ocazia transferului și care

se găsește la Penitenciarul Craiova, iar el a luat cunoștință de acest act la

începutul lunii iunie 2006, deși intimata I.G.P. a precizat ca această notă nu

s-a întocmit;

-

Ordinul de zi al transferului deținutului de la un punct de deținere

la altă locație care se afla la același Penitenciar si a luat la cunoștință de

acesta la începutul lunii iunie 2006;

-

Ordinul M.I. nr. 901/1999 privind instruirea escortei de care a luat

la cunoștința la începutul lunii iunie 2006.

Analizând motivele invocate în cererea

de revizuire în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.

La termenele de judecată acordate în

data de 21 septembrie 2006 și 14 decembrie 2006, Înalta Curte a pus în vedere

revizuientului să facă dovada, îndeplinirii condiției prevăzute de dispozițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor

menționate în cererea de revizuire.

Conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci

când evocă fondul, se poate cere dacă, după

darea hotărârii s-au

descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care

nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ..".

Pentru a se putea

admite cererea de revizuire în temeiul acestui text

de lege trebuie îndeplinite următoarele condiții:

înscrisurile invocate să

fi

existat la data pronunțării hotărârii; acestea să nu se fi putut prezenta

pentru că au fost reținute de partea potrivnică sau nu s-au prezentat

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

înscrisurile să fi fost

hotărâtoare în soluționarea pricinii.

Astfel fiind, cum

revizuientul nu a completat motivele cererii de revizuire în sensul că nu a

precizat exact înscrisurile invocate precum și

că, nu a dovedit existența acestor înscrisuri, Înalta

Curte constată că nu

sunt îndeplinite cerințele

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care se va respinge

cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 1642

din 09 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2007.