ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 aprilie 2007, reclamantul S.I.D. a solicitat obligarea pârâților M.I.R.A., I.G.P. Române și I.P.J. Mehedinți să anuleze măsura de menținere a sa în rezervă, să dispună reactivarea sa ca agent de poliție, cu plata corespunzătoare a drepturilor salariale cu începere din luna aprilie 2004 și până la data reactivării efective, precum și plata de daune morale în sumă de 50.000 lei. Pârâtul I.G.P. Române a invocat excepția tardivității acțiunii în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, arătând că măsura contestată a fost comunicată reclamantului la data de 10 aprilie 1993 și acțiunea nu a fost formulată în termenul de decădere de 1 an de la data emiterii actului.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată și a respins acțiunea ca tardivă prin sentința nr. 279 din 4 octombrie 2007. Instanța de fond a avut în vedere că actul contestat în cauză, Ordinul nr. 43 din 10 aprilie 1993 al I.G.P. Române, este un act administrativ individual căruia îi sunt aplicabile termenele de 6 luni și respectiv, de 1 an de la data emiterii actului prevăzute de art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Apărarea reclamantului privind existența unor cauze de nulitate absolută a ordinului de trecere a sa în rezervă a fost respinsă cu motivarea că acțiunea, deși se referă la constatarea nulității actului administrativ considerat nelegal, atrage aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu normele conținute în art. 11 din același act normativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul și a solicitat ca, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., să fie casată hotărârea pentru aplicarea greșită a legii. Recurentul a susținut că instanța de fond a constatat greșit depășirea termenelor prevăzute de art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care ordinul contestat nu i-a fost comunicat decât la data de 6 aprilie 2007, iar acțiunea a fost formulată la data de 12 aprilie 2007. Față de data la care s-a efectuat comunicarea actului administrativ, recurentul a susținut că trebuia admisă cererea sa de repunere în termen, asupra căreia instanța de fond a omis să se pronunțe.

Aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost criticată și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, arătându-se că pentru constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 43 din 10 aprilie 2007 este incidentă reglementarea de drept comun a nulității absolute. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Actul administrativ dedus judecății în cauză este Ordinul nr. 43 din 10 aprilie 1993 emis de inspectorul șef al I.P.J. Mehedinți în baza art. 37 lit. h) din Statutul corpului ofițerilor pentru trecerea în rezervă a reclamantului, ca urmare a comiterii unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau alte dispoziții legale.

Instanța de fond a admis în mod corect excepția de tardivitate a acțiunii formulate pentru anularea acestui act administrativ individual, constatând că nu a fost respectat termenul de 1 an de la data emiterii actului, astfel cum a fost prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca termen de decădere pentru sesizarea instanței de contencios administrativ.

În raport de această reglementare, care prevede calcularea termenului de la data emiterii actului administrativ, instanța de fond a respins întemeiat apărarea recurentului-reclamant privind necomunicarea ordinului contestat până la data de 6 aprilie 2007, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că măsura disciplinară dispusă i-a fost adusă la cunoștință, în scris la data trecerii în rezervă și anume, la data de 10 aprilie 1993. De asemenea, au fost corect respinse susținerile recurentului - reclamant privind aplicarea regimului juridic de drept comun al nulității absolute, dat fiind că distincția între cauzele de nulitate a actelor administrative nu este prevăzută în Legea nr. 554/2004 și au fost reglementate în mod unitar aceleași condiții procedurale pentru sesizarea instanței de judecată indiferent de motivele de nulitate invocate.

Critica din recurs privind omisiunea de soluționare a cererii de repunere în termen va fi respinsă constatându-se că, nu a fost formulată o asemenea cerere în condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. și că, termenul de 1 an, avut în vedere de instanța de fond, este un termen de decădere, astfel încât prin împlinirea lui se stinge însuși dreptul material la acțiune și nu poate opera o repunere în termen. În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.D. împotriva sentinței civile nr. 279 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.