ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 aprilie 2007,

reclamantul S.I.D. a solicitat obligarea pârâților M.I.R.A., I.G.P. Române și I.P.J.

Mehedinți să anuleze măsura de menținere a sa în rezervă, să dispună

reactivarea sa ca agent de poliție, cu plata corespunzătoare a drepturilor

salariale cu începere din luna aprilie 2004 și până la data reactivării

efective, precum și plata de daune morale în sumă de 50.000 lei.

Pârâtul I.G.P. Române a

invocat excepția tardivității acțiunii în raport de prevederile art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, arătând că măsura contestată a fost comunicată

reclamantului la data de 10 aprilie 1993 și acțiunea nu a fost formulată în

termenul de decădere de 1 an de la data emiterii actului.

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată și a respins

acțiunea ca tardivă prin sentința nr. 279 din 4 octombrie 2007.

Instanța de fond a avut în

vedere că actul contestat în cauză, Ordinul nr. 43 din 10 aprilie 1993 al I.G.P.

Române, este un act administrativ individual căruia îi sunt aplicabile

termenele de 6 luni și respectiv, de 1 an de la data emiterii actului prevăzute

de art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Apărarea reclamantului

privind existența unor cauze de nulitate absolută a ordinului de trecere a sa

în rezervă a fost respinsă cu motivarea că acțiunea, deși se referă la

constatarea nulității actului administrativ considerat nelegal, atrage

aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu normele

conținute în art. 11 din același act normativ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul și a solicitat ca, în temeiul art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., să fie casată hotărârea pentru aplicarea

greșită a legii.

Recurentul a susținut că

instanța de fond a constatat greșit depășirea termenelor prevăzute de art. 11 alin.

(1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care ordinul

contestat nu i-a fost comunicat decât la data de 6 aprilie 2007, iar acțiunea a

fost formulată la data de 12 aprilie 2007.

Față de data la care s-a

efectuat comunicarea actului administrativ, recurentul a susținut că trebuia

admisă cererea sa de repunere în termen, asupra căreia instanța de fond a omis

să se pronunțe.

Aplicarea în cauză a dispozițiilor

art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost criticată și în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată, arătându-se că pentru constatarea

nulității absolute a Ordinului nr. 43 din 10 aprilie 2007 este incidentă

reglementarea de drept comun a nulității absolute.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Actul administrativ dedus

judecății în cauză este Ordinul nr. 43 din 10 aprilie 1993 emis de inspectorul

șef al I.P.J. Mehedinți în baza art. 37 lit. h) din Statutul corpului

ofițerilor pentru trecerea în rezervă a reclamantului, ca urmare a comiterii unor

abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau alte dispoziții

legale.

Instanța de fond a admis în

mod corect excepția de tardivitate a acțiunii formulate pentru anularea acestui

act administrativ individual, constatând că nu a fost respectat termenul de 1

an de la data emiterii actului, astfel cum a fost prevăzut de art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, ca termen de decădere pentru sesizarea instanței de

contencios administrativ.

În raport de această

reglementare, care prevede calcularea termenului de la data emiterii actului

administrativ, instanța de fond a respins întemeiat apărarea

recurentului-reclamant privind necomunicarea ordinului contestat până la data

de 6 aprilie 2007, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că măsura disciplinară

dispusă i-a fost adusă la cunoștință, în scris la data trecerii în rezervă și

anume, la data de 10 aprilie 1993.

De asemenea, au fost corect

respinse susținerile recurentului - reclamant privind aplicarea regimului

juridic de drept comun al nulității absolute, dat fiind că distincția între

cauzele de nulitate a actelor administrative nu este prevăzută în Legea nr. 554/2004

și au fost reglementate în mod unitar aceleași condiții procedurale pentru

sesizarea instanței de judecată indiferent de motivele de nulitate invocate.

Critica din recurs privind

omisiunea de soluționare a cererii de repunere în termen va fi respinsă

constatându-se că, nu a fost formulată o asemenea cerere în condițiile

prevăzute de art. 103 C. proc. civ. și că, termenul de 1 an, avut în vedere de

instanța de fond, este un termen de decădere, astfel încât prin împlinirea lui

se stinge însuși dreptul material la acțiune și nu poate opera o repunere în

termen.

În consecință, nefiind

motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.D. împotriva sentinței civile nr. 279 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2008.