ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 203/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 203/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 130/CA/2007 - P.I.

din 29 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamantul F.R.V. în contradictoriu cu pârâții I.G.

P.R. și I.P.J.B.

și,

anulând dispozițiile din 28 februarie

2007 și din 9 februarie 2007, emise de către autoritățile pârâte, le-a obligat

pe acestea din urmă să-i plătească reclamantului drepturile salariale ce i se

cuvin, potrivit legii, începând cu data de 26

septembrie 2006 și până la

punerea în executare a hotărârii, precum și suma de 595

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin aceeași

sentință, Instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului I.G.P.R.

Pentru a

pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, cu privire la excepție,

că aceasta este neîntemeiată, întrucât obiectul acțiunii reclamantului privește

și

anularea dispoziției din 28 februarie 2007

emisă de către I.

G.P.R., împrejurare care conferă acestei autorități legitimitate

procesuală pasivă în cauză.

În

ceea ce privește fondul cauzei, Instanța de judecată a reținut următoarele:

Prin dispoziția

din 09 februarie 2007 emisă de către I.J.P.B. s-a dispus sancționarea

disciplinară a reclamantului cu destituirea

din

poliție, măsură aplicată conform art. 17 lit. e) din ordinul M.A.I. nr. 400/2004

și art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, pentru abaterea disciplinară

constând în absență

nemotivată de la serviciu, prevăzută de art. 57 lit.

e) din Legea nr. 360/2002 și art. 12 lit. e) din ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

S-a reținut în sarcina reclamantului că, în perioada 26 septembrie 2006 - 20

noiembrie 2006, a absentat nemotivat de la serviciu 55 de zile, încălcând astfel

prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.

Împotriva

acestei dispoziții, reclamantul a formulat contestație la I.G.P.R. care, prin dispoziția din 28 februarie 2007, a respins-o ca neîntemeiată.

Mai

reține Instanța de Fond că din actele și probele de la dosar rezultă că în

perioada 21 septembrie 2006 - 26 septembrie 2006 reclamantul a fost internat la Spitalul Militar Oradea, cu diagnosticul dischinezie biliară pe fond de colecist malformat,

duodenită și angioame diseminate și hepatomegalie de etiologie neprecizată,

eliberându-i-se ulterior, la data de 11 decembrie 2006 de către medicul

inspectoratului de poliție adeverința pentru concediu medical.

După externarea

din spital, respectiv după data de 26 septembrie 2006, reclamantul nu s-a

prezentat la serviciu.

La o dată

ulterioară, respectiv la 20 noiembrie 2006, reclamantul a fost dus de un coleg la Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea, unde a fost consultat de medicul A.H.,

fiind internat în perioada 20.11 2006 - 28 noiembrie 2006, cu diagnosticul

reacție depresivă, stare de stres posttraumatic. În acest sens, i s-au eliberat

adeverințele pentru concediu medical, de către medicul inspectoratului de

poliție, vizând atât perioada amintită, cât și perioadele 29 noiembrie 2006 -

03 decembrie 2006 și 04 decembrie 2006 - 09 decembrie 2006, urmare a

scrisorilor medicale emise de către medicul specialist.

Instanța de Fond

reține, de asemenea, făcând referire la depoziția martorului A.H., medicul

curant al reclamantului, că la cererea acestuia i-a emis adeverința medicală,

pentru perioada cât a lipsit de la serviciu (26 septembrie 2006 - 20 noiembrie

2006), cu scopul de a-și motiva absența din punct de vedere medical, că acest

act este pe deplin justificat din punct de vedere medical, perioada pentru care

s-a acordat identificându-se cu perioada de debut a bolii și de dezvoltare a

simptomatologiei afecțiunii, și că, dacă reclamantul nu ar fi suferit de boala

evidențiată, nu i s-ar fi emis adeverința și nu ar fi fost internat în spital.

Reclamantul a

fost sancționat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit.

e) din Legea nr. 360/2002, fiindu-i aplicată, conform art. 58 lit. d) din

același act normativ, sancțiunea destituirii din poliție.

Potrivit art. 57

lit. e) din Legea nr. 360/2002 constituie abatere disciplinară absența nemotivată

ori întârzierea repetată de la serviciu.

Așadar, reține Instanța

de Fond, pentru incidența în cauza dedusă judecății a primei ipoteze a textului

de lege enunțat, care să justifice aplicarea unei sancțiuni disciplinare în

condițiile legii, este necesar să se analizeze dacă reclamantul a absentat

nemotivat.

Or, se arată în

considerentele hotărârii recurate, în condițiile în care, din adeverința

medicală eliberată de medicul A.H. și din depoziția acestui medic rezultă că

reclamantul a lipsit de la serviciu în perioada 26 septembrie 2006 - 20

noiembrie 2006 din cauze medicale, nu se poate reține că acesta a absentat nemotivat.

Faptul că reclamantul nu a anunțat conducerea inspectoratului asupra stării

sale de sănătate și faptul că acestuia nu i-a fost afectat discernământul de boala

pe care o avea sunt împrejurări irelevante din punct de vedere juridic, care nu

sunt de natură să schimbe convingerea Instanței că reclamantul a fost sancționat

nejustificat.

Mai reține Instanța de Fond

că, față de faptul că reclamantului, pentru perioada 26 septembrie 2006 - 20

noiembrie 2006, în baza adeverinței, i-a fost emis certificatul de concediu 11

decembrie 2006 de către medicul I.P.J.B., chiar dacă acesta nu a fost eliberat

în condițiile legii, trebuie reținut că el se bucură de prezumția de legalitate

și validitate, atâta timp cât nu a fost anulat.

Împotriva sentinței

pronunțate de Instanța de Fond, au declarat recurs pârâții, considerând-o

netemeinică și nelegală.

(I) Recurentul - pârât I.P.J.B.,

prin motivele de recurs dezvoltate, a susținut în esență că actul administrativ

atacat de reclamant, respectiv Dispoziția inspectorului șef din 9 februarie 2007,

contrar celor reținute de Instanța de Fond, a fost emisă cu respectarea

prevederilor legale specifice, în vigoare și în concordanță cu situația de fapt

ce a determinat emiterea ei.

Recurentul a arătat că în

mod greșit Instanța de Fond nu a ținut seama de gravitatea faptei săvârșite de

reclamant, constând în absentarea nemotivată timp de 55 de zile de la locul de

muncă, și a apreciat în plus că aceste absențe au acoperire legală printr-o

adeverință medicală, emisă retroactiv și pentru un alt diagnostic decât cel

real.

Recurentul a mai arătat că,

de altfel, certificatul medical astfel acordat nu a fost aprobat și nici vizat

de șeful instituției, apreciindu-se că a fost emis cu încălcarea prevederilor art.

63 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 516/2003.

În fine, recurentul - pârât

a mai susținut că Instanța de Fond, în mod nejustificat nu a ținut seama de

probele existente la dosar, respectiv declarația - raport a reclamantului F.R.,

dată la 8 decembrie 2006, precum și depozițiile medicului A.H. și a martorilor audiați,

analizând trunchiat și necoroborat conținutul acestora.

(II) Împotriva aceleiași

hotărâri de fond, a formulat recurs și pârâtul I.G.P.R., apreciind-o ca fiind

nelegală și netemeinică sub un dublu aspect.

Astfel, recurentul - pârât I.G.P.R.

a susținut, în primul rând, că în mod greșit a fost respinsă de către Instanța

de Fond excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că

obiectul acțiunii reclamantului - intimat a vizat și anularea dispoziției sale din

28 februarie 2007.

Recurenta I.G.P.R. a arătat

că, în opinia sa, dispoziția pe care a emis-o nu are natura unui act

administrativ, întrucât prin respectiva decizie a fost numai respinsă

contestația formulată de reclamantul - intimat împotriva sancțiunii

disciplinare de destituire din poliție, aplicată prin dispoziția șefului I.P.B.

din 9 februarie 2007.

O categorie aparte de

critici ale recurentului I.G.P.R. vizează modul în care Instanța de Fond a

apreciat probele administrate în cauză, ajungând la concluzia că reclamantul

intimat nu a absentat nemotivat de la serviciu.

Recurentul - pârât I.G.P.R.

a arătat că în mod greșit Instanța de Fond a apreciat ca fiind legal și pe

deplin valabil concediul medical acordat reclamantului, în condițiile în care

acesta a fost eliberat retroactiv, cu încălcarea prevederilor art. 63 alin. (1)

din Ordinul nr. 516/2003 și tocmai de aceea nici nu a fost aprobat.

Recurentul - pârât I.G.P.R.

a mai menționat că urmare a cercetării prealabile efectuate la nivelul I.P.J.

Bihor, corect s-a reținut că în perioada 26 septembrie 2001 - 2006, reclamantul

a absentat nemotivat de la serviciu o perioadă de 55 de zile, faptă ce

constituie abatere disciplinară conform art. 57 lit. e) din Legea nr. 360/2002,

în aplicarea sancțiunii dispuse fiind de altfel respectate toate procedurile

instituite prin Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al

personalului M.A.I., în sensul că au fost avute în vedere atât gravitatea

faptei comise, consecințele acesteia cât și gradul de vinovăție al

polițistului.

În fine, s-a mai arătat că,

în opinia recurentului certificatul medical eliberat este ilegal, astfel de

acte putând fi eliberate retroactiv pentru cel mult 24 ore, în cazuri

excepționale, astfel că subzistă abaterea disciplinară constând în lipsa

motivată de la serviciu a reclamantului intimat, față de care, corect s-a

aplicat sancțiunea disciplinară constând în destituirea din poliție.

Examinând cu prioritate

regularitatea declarării și motivării recursurilor de față, Înalta Curte reține

că recursul pârâtului I.P.J.B., deși formulat și înregistrat în termenul legal,

conform art. 301 C. proc. civ., la data de 27 iulie 2007 a fost motivat peste termenul legal, respectiv la data de 30 iulie 2007, în raport de data

comunicării sentinței atacate, 11 iulie 2007, cu încălcarea prevederilor art. 303

alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

Drept urmare, conform art. 306

alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata nul recursul nemotivat în

termenul legal de către pârâtul I.P.J.B.

Analizând cel de-al doilea

recurs declarat și motivat în termenul legal de către pârâtul I.G.P.R., în

raport de probele administrate, de prevederile legale incidente, dar și în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este

fondat, în limitele și pentru considerațiunile în continuare prezentate.

Critica de nelegalitate a

hotărârii atacate pentru modul de soluționare a excepției lipsei calității

procesuale pasive a I.G.P.R. nu poate fi reținută în condițiile în care, după

cum corect a apreciat și Instanța de Fond pe acest aspect, obiectul acțiunii

reclamantului - intimat îl constituie și anularea dispoziției din 28 februarie 2007,

emisă de această autoritate pârâtă, act care contrar celor susținute de

recurent, are natură administrativă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea contenciosului administrativ, nefiind un simplu răspuns în cadrul unei

proceduri prealabile, ci o veritabilă soluționare a unei contestații, în urma

căreia a fost menținută o sancțiune disciplinară, cu efect direct așadar asupra

raporturilor juridice ale reclamantului - intimat.

Înalta Curte reține în

schimb temeinicia criticilor formulate de acest recurent în ceea ce privește

modalitatea de aplicare și interpretare de către prima Instanță a prevederilor

legale incidente, în ceea ce privește soluționarea fondului acțiunii

reclamantului - intimat.

Astfel, contrar celor

reținute de Instanța de Fond, Înalta Curte apreciază că dispozițiile emise de

cele două entități pârâte prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar

cu destituirea din poliție, sunt legale și au fost date cu respectarea

prevederilor legale aplicabile, atât în ceea ce privește procedura urmată cât și

cu privire la dozarea sancțiunii aplicate în raport de abaterea stabilită.

În sarcina reclamantului - intimat

s-a reținut că în perioada 26 septembrie - 20 noiembrie 2006 a absentat nemotivat de la serviciu timp de 55 de zile, fiind astfel încălcate prevederile Legii

nr. 360/2002, privind statutul polițistului (art. 44 alin. (2)) potrivit cu

care, polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit.

Totodată, conform aceluiași

act normativ și potrivit Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul

disciplinar al personalului M.A.I., absentarea nemotivată de la serviciu ori

întârzierea repetată de la serviciu, constituie abatere disciplinară (art. 57 lit.

e) din Legea nr. 360/2002) ce atrage stabilirea și aplicarea unei sancțiuni

disciplinare, dintre cele prevăzute de art. 58 din aceeași lege, în condițiile

și conform procedurii reglementate în art. 59 din lege.

Instanța de Fond a apreciat

că absența de la serviciu a reclamantului - intimat, pe o durată de 55 de zile

în intervalul 26 septembrie 2006 - 20 noiembrie 2006 a fost motivată de cauze medicale și justificată cu adeverințele medicale prezentate.

Înalta Curte reține însă că Instanța

de Fond a dat o greșită interpretare probelor administrate în cauză întrucât,

contrar celor menționate în considerentele hotărârii atacate, nu se poate

bucura de o prezumție de legalitate un act despre care chiar Instanța reține că

nu a fost eliberat în condițiile legii, respectiv adeverința de concediu din 11

decembrie 2006.

După cum rezultă neechivoc

din cuprinsul actelor depuse la dosar, unul dintre certificatele medicale din

11 decembrie 2006 (mai multe certificate poartă același număr) a fost eliberat

reclamantului - intimat de către medicul de unitate G.D. pentru o durată de 55

de zile, retroactiv, corespunzător perioadei 26 septembrie - 20 noiembrie 2006,

deși aceasta contravenea evident prevederilor art. 63 din Ordinul M.A.I. nr. 516

din 25 august 2003, potrivit cu care, concediile medicale se pot elibera

retroactiv pentru cel mult 24 de ore, în cazuri excepționale când medicul nu a

putut vizita bolnavul, iar acesta a fost în imposibilitate de a se deplasa.

De altfel, pe acest

considerent, de vădită încălcare a prevederilor unui ordin intern, respectivul

certificat medical eliberat retroactiv nici nu a fost aprobat de șeful

inspectoratului, Comisarul șef de poliție.

În aceste condiții Înalta

Curte reține, contrar celor apreciate de Instanța de Fond, că un act medical

emis cu încălcarea vădită a legii nu poate servi drept temei legal și valabil

pentru motivarea unei absențe de 55 de zile de la serviciu.

Coroborând această dovadă și

cu celelalte probe administrate în cauză (rapoarte, declarații de martorii) ce

atestă că reclamantul - intimat nici măcar nu și-a anunțat șefii în momentul în

care a început să absenteze de la serviciu și a refuzat să răspundă și la

apelurile telefonice ale colegilor, și chiar cu recunoașterile reclamantului - intimat,

Înalta Curte reține că absența acestuia din urmă de la serviciu, pe o perioadă

de 55 de zile nu are o motivare și o justificare legală, astfel că subzistă

abaterea disciplinară corect stabilită și reținută prin ordinele contestate.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului - intimat,

respectiv destituirea din poliție se justifică atât în raport de gravitatea

abaterii comise, demonstrată prin numărul mare de absențe nemotivate cât și

prin circumstanțele de fapt în care a fost ea înfăptuită, care au demonstrat

lipsa de rigoare, de profesionalism și de preocupare pentru menținerea

prestigiului corpului profesional al polițiștilor, fiind evident că

îndatoririle de serviciu ale acestora sunt stricte și presupun un grad ridicat

de responsabilitate și disciplină.

Din această perspectivă este

de menționat ca relevantă și împrejurarea că această sancțiune a fost propusă

în unanimitate de membri Consiliului de disciplină și avizată ca atare de

președintele Corpului Național al Polițiștilor.

În considerarea celor

învederate, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului - pârât

I.G.P.R. vizând fondul cauzei astfel că, în baza art. 312 C. proc. civ., va admite recursul acestuia și va modifica în tot sentința atacată, apreciată ca

nelegală atât sub aspectul anulării celor două dispoziții atacate cât și al

acordării integrale a drepturilor salariale pe perioada absentării de la

serviciu, urmând ca în fond, pentru aceleași considerente, să fie respinsă ca

neîntemeiată acțiunea reclamantului F.R.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat

de

pârâtul I.P.

J.B. împotriva

sentinței nr. 130/CA/2007 - P.I. din 29 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de

I.G.P.R. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică

în tot sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul

F.R.V., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2008.