ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2157/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă la 16 martie 2007, sub nr. x/2007, reclamanta A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 135 din 25 ianuarie 2007 emise de Primarul Municipiului Huși, prin care a fost a fost respinsă notificarea înregistrată la Primăria Huși sub nr. x din 15 august 2001.

În motivare, reclamanta a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 2,5 ha, situat în Huși, str. x, aflat în proprietatea sa, pe motiv că este ocupat de construcții, respectiv de stadionul municipal, precum și că suprafața de teren a fost reconstituită în baza Legii nr. 18/1991 pe numele său, eliberându-se titlul de proprietate nr. x din 25 iunie 2001, deși suprafața reconstituită are doar 1 ha și 500 mp, neavând nimic în comun cu terenul solicitat în baza Legii nr. 10/2001.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) și art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 459 din 29 aprilie 2008, Tribunalul Vaslui, secția civilă a admis contestația formulată de reclamanta A. împotriva dispoziției nr. 135 din 25 ianuarie 2007 emise de Primarul Municipiului Huși, pe care a anulat-o. A constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Huși, str. x, jud. Vaslui, în suprafață de 2,5 ha, prin acordarea de despăgubiri, în sensul art. 11 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită, conform art. 3, 4, 2 alin. (4) și 47 din Legea nr. 10/2001 la restituirea bunului preluat abuziv de stat, prin actul de donație încheiat în anul 1950, aceasta făcând dovada calității de proprietar la momentul deposedării abuzive prin actul dotal încheiat cu bunicii săi în anul 1948.

În baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a arătat că, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Instanța a constatat că dreptul de proprietate al reclamantei asupra celor 2,50 ha dobândite prin actul dotal nu a fost contestat, iar imobilul pentru care s-a solicitat restituirea nu ar fi putut intra sub incidența art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și nici a art. 34 din Legea nr. 1/2000.

Ținând cont de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, ca urmare a identificării și măsurătorilor efectuate, tribunalul a reținut că suprafața de teren în litigiu nu a făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 18/1991. Iar, din decembrie 2022, când a fost constatată nulitatea absolută a donației făcute de reclamantă în favoarea statului, în anul 1950, aceasta a devenit, prin repunerea în situația anterioară a părților, proprietara imobilului situat în Huși, str. x, în suprafață de 2,50 ha, putându-se bucura de toate atributele dreptului de proprietate, beneficiind de un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Tribunalul a constatat, potrivit probatoriului administrat în cauză, că terenul aflat în proprietatea reclamantei este ocupat de stadionul municipiului Huși (1 ha și 3.343,30 mp), 356,08 mp stradă, 1.205 mp și 699,54 mp teren, pe care se află două blocuri, și 2.970,83 mp cu construcții subterane (alei, canalizări, conducte de apă, gaze), și, că nefiind liber, nu poate fi restituit în natură.

Față de această împrejurare, instanța a arătat că singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantei este acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv prin acordarea despăgubirilor în condițiile legii.

Prin decizia nr. 203 din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelurile formulate de reclamanta A. și de pârâtul Primarul Municipiului Huși împotriva sentinței nr. 459 din 29 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui, secția civilă.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că faptul că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 nu îi înlătură acesteia dreptul la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, prin raportul de expertiză întocmit în cauză stabilindu-se că aceasta nu are drept de proprietate reconstituit pentru terenul donat conform Decretului nr. 478/1954.

Iar, în situația în care există neconcordanță în titlurile de proprietate emise de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar, autoritățile locale au la dispoziție alte mijloace procedurale, însă nu Legea nr. 10/2001.

Curtea a constatat că imobilul preluat abuziv de stat este bun propriu al reclamantei, care este persoană îndreptățită (fapt necontestat), că este situat în intravilanul municipiului Huși și supus regimului juridic al Legii nr. 10/2001 și că nu face parte din categoria celor exceptate prin art. 8 din lege.

Sub aspectul măsurilor reparatorii a restituirii în natură sau prin echivalent, situația de fapt la data notificării și a soluționării contestației au fost apreciate ca fiind stabilite prin expertiza tehnică întocmită în cauză.

Reținând că reclamanta nu a renunțat expres la măsurile reparatorii în echivalent pentru terenul aferent stadionului, despăgubirile au fost determinate pentru imobilul preluat abuziv, în limita a 2,5 ha, dispozițiile art. 1, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură fiind considerate aplicabile numai atunci când terenurile nu sunt ocupate, afectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, cerințe constatate a nu fi îndeplinite în cauză.

Prin decizia nr. 9353 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 203 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că, potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înainte de a aprecia asupra posibilității de restituire în natură a terenului solicitat prin notificare, entitatea învestită are obligația de a identifica cu exactitate imobilul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a acestuia, pentru ca acordarea măsurii reparatorii să nu afecteze existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de utilitate publică.

Înalta Curte a arătat că în această sintagmă sunt cuprinse toate acele amenajări destinate să servească nevoilor comunității, inclusiv amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile și grădinile publice, stadioanele, piețele pietonale etc.

Dacă se constată astfel de situații, a apreciat că restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau la acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau zonal, respectiv nu sunt destinate a deservi nevoile comunității.

Instanța a reținut că, din actele cauzei a reieșit că terenul care a făcut obiectul notificării este afectat integral de lucrări de amenajare publică, din raportul de expertiză tehnică rezultând că, din suprafața preluată de stat (1,85 ha), 1,33 ha este ocupată de Stadionul Municipal Huși, 1.205 mp de blocurile 9 și 18, 356,08 mp de Aleea x, iar 2.970,84 mp de elemente de sistematizare pe orizontală (construcții subterane și supraterane, alei, canalizare, conducte de apă și gaze).

Faptul că stadionul municipal are nevoie de lucrări de întreținere a fost apreciat că nu are ca efect încetarea utilității publice, în condițiile în care regimul juridic al terenului este stabilit prin H.G. nr. 1099/2003, iar destinația nu i-a fost schimbată ulterior notificării.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă la 16 septembrie 2023, sub nr. x/2007/a1, petentul Primarul Municipiului Huși a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și în dispozitivul sentinței nr. 459 din 29 aprilie 2008 pronunțate de aceeași instanță, irevocabilă prin decizia nr. 9353 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în raport de adresa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 62496/CC din 26 aprilie 2023, înregistrată la Primăria Municipiului Huși sub nr. x din 9 mai 2023.

În motivarea cererii, a arătat că prin această sentință a fost constatată calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei A. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în Huși, str. x, jud. Vaslui, în suprafață de 2,5 ha, prin acordarea de despăgubiri. Deși prin raportul de expertiză întocmit în dosar de expertul C. s-a stabilit că suprafața de teren situată la adresa de mai sus este, potrivit actului de donație transcris la nr. 32/1950 de Tribunalul Fălciu și actului de schimb transcris la nr. 31/1950, de 1 ha și 8.574,75 mp, instanța a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei A. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 2,5 ha.

Petenta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și în dispozitivul hotărârii menționate în ceea ce privește suprafața terenului pentru care reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin încheierea din camera de consiliu din 30 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul Primarul Municipiului Huși cu privire la considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 459 din 29 aprilie 2008, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2007.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că prin sentința cu privire la care s-a formulat cererea de îndreptare a erorii materiale, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a reținut calitatea de persoană îndreptățită a numitei B. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în Huși, str. x, jud. Vaslui, în suprafață de 2,5 ha.

În aplicarea dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., tribunalul a arătat că, referitor la suprafața de teren pentru care s-a recunoscut dreptul la măsuri compensatorii, suprafața de 2,5 ha teren a fost stabilită prin sentința civilă nr. 459 din 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă în dosarul nr. x/2007, iar prin decizia nr. 203 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă s-a stabilit cu caracter definitiv că, pentru ca reparația să fie integrală, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent nu numai pentru 18.574,75 mp, ci pentru suprafața de 2,5 ha preluată efectiv de la stat, teren situat pe teritoriul municipiului Huși.

Tribunalul a constatat că nu este incidentă ipoteza unei erori materiale, întrucât instanța a stabilit suprafața de teren a imobilului la 2,5 ha și nu 1,87 ha, apreciind că doar în acest fel se realizează o reparație integrală pentru privarea de proprietate suferită de persoana îndreptățită. Stabilirea suprafeței de teren a fost apreciată că reprezintă rezultatul analizei instanței de judecată, care a arătat expres de ce nu a reținut suprafața de 1,87 ha, ci pe cea de 2,5 ha.

Prin decizia nr. 369 din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de petenta Primăria Municipiului Huși împotriva încheierii din 30 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Vaslui, secția civilă în dosarul nr. x/2007.

Pentru a dispune astfel, curtea a arătat că în mod corect a argumentat instanța de fond că ceea ce a pretins titularul cererii de îndreptare a erorii materiale este reevaluarea și modificarea unei chestiuni de fond, anume a întinderii dreptului reclamantei, aspect asupra căruia instanțele au deliberat în mod distinct raportat la probele administrate.

Odată de instanța de fond a hotărât că reclamanta A. este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 2,50 ha, situat în municipiul Huși, str. x, jud. Vaslui, iar instanța de apel, prin decizia civilă nr. 203 din 3 decembrie 2008 pronunțată în aceeași cauză, a arătat în mod explicit că, pentru ca reparația să fie integrală, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, nu numai pentru suprafața de 18.574,75 mp, ci pentru 2,5 ha, care efectiv s-a preluat de la stat, hotărârea devenind irevocabilă prin respingerea recursului, întinderea suprafeței de teren stabilite (și, implicit a despăgubirilor ce se cuvin reclamantei), ca o chestiune de fond a cauzei, a dobândit autoritate de lucru judecat.

Curtea a arătat că ceea ce a pretins petentul a fost reformarea unei chestiuni de fond a litigiului, demers care este inadmisibil în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 369 din 13 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă au declarat recurs petenții Primăria Municipiului Huși și Primarul Municipiului Huși.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, fiind preluate unele argumente din considerentele sentinței civile nr. 459 din 29 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui, secția civilă și a deciziei nr. 203 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2007, fiind vorba despre existența unor erori materiale în cuprinsul acestor hotărâri.

A arătat că în considerentele sentinței nr. 459 din 29 aprilie 2008, tribunalul a reținut, la penultima pagină, paragr. 6, că "Din decembrie 2002, când a fost constată nulitatea absolută a donației făcută de reclamantă statului în 1950, reclamanta a devenit prin repunerea în situația anterioară a părților, proprietara imobilului situat în Huși, str. x, în suprafață de 2,50 putându-se bucura de toate atributele dreptului de proprietate".

Însă, prin contractul de donație anulat nu s-a putut transmite mai mult decât primise reclamanta prin contractul de schimb încheiat anterior donației sub nr. x din 26 ianuarie 1950, adică 18.574,75 mp, pentru imobilul situat în Huși, str. x, aceasta nefăcând dovada proprietății pentru terenul în suprafață de 2,5 ha.

Redând paragr. 9 al hotărârii ("Din probele administrate în cauză, inclusiv concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că terenul proprietatea reclamantei este ocupat în prezent de Stadionul mun. Huși (1 ha și 3343,30 m.p.), 356,08 mp strada, 1205 mp și 699,54 mp teren pe care se află construite două blocuri și 2970,83 mp construcții subterane, respectiv alei, canalizări, conducte apă, gaze."), recurenta a arătat că toate suprafețele enumerate însumează tocmai suprafața de teren dobândită de aceasta prin contractul de schimb amintit, 18.574.75 mp, care ulterior a făcut obiectul donației către stat.

Astfel, a susținut recurenta, că terenul pentru care se acordă măsuri reparatorii nu este de 2,50 ha teren, ci de 18.574,75 mp, suprafața dobândită în urma actului de schimb care a rămas valabil, impunându-se rectificarea solicitată prin cererea de îndreptare a erorii materiale.

Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în raport de dispozițiile legale invocate de recurentă în susținerea recursului - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - și de data înregistrării litigiului cu privire la care s-a formulat cererea de îndreptare a erorii materiale pe rolul instanțelor judecătorești - 16 martie 2007 - Înalta Curte constată că se impune a se stabili care sunt normele legale aplicabile cauzei pendinte, din perspectiva cărora aceasta urmează a fi examinată.

Conform art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."

Art. 25 alin. (1) din același act normativ prevede că "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

Aplicând normele legale enunțate la datele particulare ale speței, Înalta Curte notează că aceasta urmează a fi examinată în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care corespunde, în reglementarea C. proc. civ. de la 1865, motivului de recurs invocat de recurentă din perspectiva dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, art. 488 alin. (1) pct. 6.

Astfel, Înalta Curte constată că prin art. 304 pct. 7 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat un caz de modificare a unei hotărâri judecătorești pentru situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Invocând incidența acestui motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, fiind preluate unele argumente din considerentele sentinței civile nr. 459 din 29 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui, secția civilă și a deciziei nr. 203 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2007, în care s-au strecurat anumite erori materiale.

A arătat că, deși în considerentele sentinței nr. 459 din 29 aprilie 2008, tribunalul a reținut că intimata A. a devenit, încă din luna decembrie a anului 2002, când a fost constată nulitatea absolută a donației făcute de reclamantă statului în 1950, prin repunerea în situația anterioară a părților, proprietara imobilului situat în Huși, str. x, în suprafață de 2,50 ha, putându-se bucura de toate atributele dreptului de proprietate, prin contractul de donație care a fost anulat nu s-a putut transmite mai mult decât aceasta primise prin contractul de schimb încheiat anterior donației, sub nr. x din 26 ianuarie 1950, respectiv 18.574,75 mp.

Susținând că intimata nu făcut dovada proprietății asupra imobilului în suprafață de 2,5 ha, recurenta a arătat că în mod greșit s-a reținut că, din probele administrate în cauză, inclusiv din concluziile raportului de expertiză efectuat în dosar, a rezultat că terenul proprietatea reclamantei este ocupat în prezent de stadionul municipiului Huși (1 ha și 3343,30 mp), 356,08 mp stradă, 1205 mp și 699,54 mp teren pe care se află construite două blocuri și 2970,83 mp construcții subterane (alei, canalizări, conducte apă, gaze), întrucât aceste suprafețe menționate însumează tocmai suprafața de teren dobândită de aceasta prin contractul de schimb (18.574.75 mp), care ulterior a făcut obiectul donației către stat.

A mai susținut recurenta că suprafața de teren pentru care s-au acordat măsuri reparatorii nu este de 2,50 ha teren, ci de 18.574,75 mp, impunându-se rectificarea solicitată prin cererea de îndreptare a erorii materiale întemeiate pe dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile nu sunt fondate.

Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Prin reglementarea acestor norme legale, legiuitorul a urmărit repararea omisiunilor instanței, atunci când îndreptarea vizează erori materiale și nu are incidență asupra fondului dreptului substanțial dedus judecății.

Erorile materiale care pot forma obiectul rectificării, în sensul textului legal enunțat, constau, așadar, în greșeli formale, de consemnare în cuprinsul hotărârii a unor date care rezultă în mod cert din dosar sau din susținerile probate ale părților.

În cauză, prin sentința nr. 459 din 29 aprilie 2008, Tribunalul Vaslui, secția civilă a admis contestația formulată de reclamanta A. împotriva dispoziției nr. 135 din 25 ianuarie 2007 emise de Primarul Municipiului Huși, pe care a anulat-o. A constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Huși, str. x, jud. Vaslui, în suprafață de 2,5 ha, prin acordarea de despăgubiri, în sensul art. 11 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 3, 4, 2 alin. (4) și 47 din Legea nr. 10/2001 la restituirea bunului preluat abuziv de către stat, respectiv prin actul de donație încheiat în anul 1950, aceasta probând calitatea de proprietar la momentul deposedării abuzive prin actul dotal încheiat cu bunicii săi în anul 1948.

În baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a arătat că, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive și a constatat că dreptul de proprietate al reclamantei asupra celor 2,50 ha dobândite prin actul dotal nu a fost contestat.

Reținând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, ca urmare a identificării și măsurătorilor efectuate, tribunalul a arătat că suprafața de teren în litigiu nu a făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 18/1991. Iar, din decembrie 2022, când a fost constatată nulitatea absolută a donației făcute de reclamantă statului în anul 1950, reclamata a devenit, prin repunerea în situația anterioară a părților, proprietara imobilului situat în Huși, str. x, în suprafață de 2,50 ha, putându-se bucura de toate atributele dreptului de proprietate, beneficiind de un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Tribunalul a constatat, potrivit probatoriului administrat în cauză, că terenul aflat în proprietatea reclamantei este ocupat de stadionul municipiului Huși (1 ha și 3.343,30 mp), 356,08 mp stradă, 1.205 mp și 699,54 mp teren, pe care se află două blocuri, și 2.970,83 mp cu construcții subterane (alei, canalizări, conducte de apă, gaze), și, că nefiind liber, nu poate fi restituit în natură.

Față de această împrejurare, instanța a arătat că singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantei este acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv prin acordarea despăgubirilor în condițiile legii.

Aceste constatări ale instanței de fond au fost acreditate de către instanța de control judiciar, care, cu ocazia examinării apelurilor declarate de reclamanta A. și de pârâtul Primarul Municipiului Huși în cauză, a dispus respingerea acestora pentru caracterul lor nefondat, reținându-se că, faptul că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 nu îi înlătură acesteia dreptul la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, prin raportul de expertiză întocmit stabilindu-se că aceasta nu are drept de proprietate reconstituit pentru terenul donat conform Decretului nr. 478/1954.

Curtea a constatat că imobilul preluat abuziv de stat este bun propriu al reclamantei - care este persoană îndreptățită, fapt necontestat - acesta fiind situat în intravilanul municipiului Huși și supus regimului juridic al Legii nr. 10/2001, nefăcând parte din categoria celor exceptate prin art. 8 din lege.

Sub aspectul măsurilor reparatorii a restituirii în natură sau echivalent, a situației de fapt la data notificării și a soluționării contestației, instanța de apel a reținut că acestea au fost stabilite prin expertiza tehnică întocmită în cauză.

Reținând că reclamanta nu a renunțat expres la măsurile reparatorii în echivalent pentru terenul aferent stadionului, a constatat că despăgubirile au fost determinate pentru imobilul preluat abuziv, în limita a 2,5 ha, dispozițiile art. 1, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură fiind aplicabile numai atunci când terenurile nu sunt ocupate, afectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, cerințe constatate a nu fi îndeplinite în cauză.

Învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamanta B. împotriva hotărârii instanței de apel, prin care s-a criticat nelegalitatea acesteia din perspectiva faptului că nu i s-a restituit în natură terenul în legătură cu care a formulat notificare (2,5 ha, situate în Huși, str. x, jud. Vaslui), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a arătat că, potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înainte de a aprecia asupra posibilității de restituire în natură a terenului solicitat prin notificare, entitatea învestită are obligația de a identifica cu exactitate imobilul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a acestuia, pentru ca acordarea măsurii reparatorii să nu afecteze existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de utilitate publică. Iar, dacă se constată astfel de situații, restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau la acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau zonal, destinate a deservi nevoile comunității.

Înalta Curte a reținut că a reieșit din actele cauzei că terenul care a făcut obiectul notificării este afectat integral de lucrări de amenajare publică, din raportul de expertiză tehnică rezultând că, din suprafața preluată de stat (1,85 ha), 1,33 ha este ocupată de Stadionul Municipal Huși, 1.205 mp de blocurile 9 și 18, 356,08 mp de Aleea x, iar 2.970,84 mp de elemente de sistematizare pe orizontală (construcții subterane și supraterane, alei, canalizare, conducte de apă și gaze).

În raport de aceste considerente, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei curții de apel a fost respins, ca nefondat.

Examinând aceste aspecte ale cauzei, Înalta Curte constată că recurenta a epuizat căile de atac prevăzute de normele procedurale (apel și recurs), prin care s-ar fi putut corecta eventualele greșeli cu privire la suprafața de teren pentru care s-au acordat măsuri reparatorii.

În speța pendinte, astfel cum corect a reținut instanța de apel prin decizia atacată, conform motivelor expuse în cererea de îndreptare a erorii materiale, recurenta urmărește îndreptarea unor erori de judecată pretins săvârșite de instanța care a soluționat pe fond contestația intimatei împotriva dispoziției nr. 135 din 25 ianuarie 2007 emise de Primarul Municipiului Huși, prin care a fost respinsă notificarea nr. x/2001 ce a vizat reconstituirea terenului în suprafață de 2,5 ha, asupra căruia poartă litigiul.

Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, soluția instanței de fond cu privire la calitatea intimatei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în suprafață de 2,5 ha prin acordarea despăgubirilor în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 203 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, respectiv prin decizia nr. 9353 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerentele care au fundamentat soluția ("Din decembrie 2002, când a fost constatată nulitatea absolută a donației făcute de reclamantă statului în 1950, reclamanta a devenit, prin repunerea în situația anterioară a părților, proprietara imobilului situat în Huși, str. x, în suprafață de 2,50 ha putându-se bucura de toate atributele dreptului de proprietate") dobândind putere de lucru judecat.

Pe de altă parte, aspectele deduse judecății în prezenta cauză nu se referă, astfel cum corect a constatat instanța de apel, la erori materiale pretins săvârșite de instanța învestită cu soluționarea litigiului întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ci la prezumtive greșeli de judecată care nu fac parte din categoria erorilor materiale ce pot fi îndreptate în procedura reglementată de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea formulată recurenta tinzând să repună în discuție chestiuni relative la fondul cauzei.

Sub acest aspect, este nefondat motivul de recurs prin care s-a solicitat constatarea contrarietății considerentelor reținute, de vreme ce chestiunea referitoare la îndreptățirea intimatei la despăgubiri pentru suprafața de teren de 2,50 ha și la calitatea sa de proprietar asupra acesteia a fost tranșată cu putere de lucru judecat, iar toată construcția juridică a soluției pronunțate confirmă aceste aspecte, despăgubirile fiind stabilite pe baza unui probatoriu care a relevat imposibilitatea restituirii în natură și îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente ipotezele dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul art. 312 din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții Primăria Municipiului Huși și Primarul Municipiului Huși împotriva deciziei nr. 369 din 13 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții Primăria Municipiului Huși și Primarul Municipiului Huși împotriva deciziei nr. 369 din 13 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2023.