ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2312/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 25 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor Comisia Locală de aplicare a fondului funciar Huși și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui, în temeiul răspunderii civile delictuale, la plata de daune materiale în cuantum de 100.000 euro, respectiv la plata sumei de 2.000.000 euro reprezentând daune morale suferite pe parcursul timpului.

Primul ciclu procesual. Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 544 din 6 iunie 2019, Tribunalul Vaslui a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu pârâtele Comisia Locală Huși pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Huși și Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui pentru capătul de cerere constând în pretenții-daune materiale, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.000 de RON cu titlu de daune morale și suma de 164,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și cheltuieli de deplasare avocat).

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 242 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 544 din 6 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui. A admis apelurile formulate de pârâtele Comisia Locală Huși pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și de Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 544 din 6 iunie 2019 a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o integral, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Huși pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și de Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 59 din 29 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 242 din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Iași, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Decizia pronunțată de curtea de apel, în rejudecare Prin decizia nr. 416 din 9 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de pârâtele Comisia Locală Huși pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 544 din 6 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 544 din 6 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 5.000 de RON, cu titlu de daune morale, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței. Sumele de 1.682,5 RON și 4.132,5 RON, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru în apel, respectiv recurs, au rămas în sarcina statului. Au fost obligate Comisia Locală Huși pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să-i plătească reclamantului A. suma de 1.785 RON, cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele Comisia Locală Huși pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ianuarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția din 15 ianuarie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recursurile formulate în cauză: Prin memoriul de recurs exercitat de pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huși au fost formulate următoarele critici: Aplicarea prevederilor art. 998 și 999 din vechiul C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, a fost greșită, deoarece nu s-a verificat îndeplinirea celor patru condiții cerute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente și vinovăția. Scopul răspunderii civile este de a repara un prejudiciu, care în speța de față nu există, deoarece drepturile intimatului au fost îndestulate peste prevederile sentinței civile nr. 222 din 15 februarie 1996, pe teritoriul municipiului Huși, iar acțiunile ulterioare ale intimatului sau ale fiului acestuia în raport cu alte persoane, nu au putut reprezenta motive prin care să se stabilească vinovăția Comisiei Locale de fond funciar Huși. În apărare, s-a invocat prezumția de lucru judecat a mai multor hotărâri, cu referire la suprafețele suprapuse din titlurile menționate, dar și în vederea facilitării probațiunii. Nu se poate proceda la o rejudecare a motivelor cu privire la amplasamentul care ar fi aparținut familiei A., și care stă la temeiul formulării cererii în răspundere delictuală. Nu există acte prejudiciabile cauzate intimatului-reclamant de Comisia Locală de fond funciar Huși, nici până la emiterea titlului de proprietate nr. x din 29 aprilie 2002 și nici după această dată. Toate faptele anterioare ale intimatului-reclamant, cât și actele ulterioare emiterii titlului de proprietate nr. x din 29 aprilie 2002 nu fac dovada prejudicierii acestuia, atât timp cât există două titluri de proprietate valabile care acoperă toată suprafața la care era îndreptățit, acesta acționând cu intenție și celeritate în schimbarea titularului dreptului de proprietate litigios, prin acte succesive încheiate în detrimentul lui B., proprietarul de drept. Pârâta Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat următoarele critici prin cererea de recurs, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: În cauză, nu a fost săvârșită cu vinovăție nicio faptă ilicită care să-i cauzeze un prejudiciu reclamantului și care să o oblige la repararea acestuia, în sensul prevederilor art. 1349 și art. 1357 din C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală. Dispozițiile art. 1358 din C. civ. statuează faptul că pentru aprecierea vinovăției se ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, iar potrivit prevederilor art. 1382 și art. 1383 din același act normativ, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat, iar între cei care răspund solidar sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cauză, Comisia Județeană Vaslui nu a produs nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, deoarece cele patru titluri de proprietate emise pe numele reclamantului A. și pe numele rudelor acestuia au avut la bază propunerea Comisiei Locale Huși, necunoscându-se împrejurarea că anterior pe numele reclamantului și ale rudelor acestora au fost emise și alte titluri de proprietate în baza acelorași documente și în baza acelorași cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate. Doar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și comisiile locale de fond funciar au evidența titlurilor de proprietate emise potrivit art. 36 din anexa aprobată prin H.G. nr. 890/2005, iar comisiile locale au și evidența cererilor nesoluționate, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 165/2013. Potrivit textului de lege menționat, Comisia Locală Huși este obligată să întocmească un registru care va cuprinde numele și prenumele titularului, numărul titlului de proprietate și semnătura primitorului, aceasta fiind și cea care a înmânat familiei A. titlurile de proprietate emise. Dacă reclamantul se considera nemulțumit de faptul că pe numele său au fost emise mai multe titluri de proprietate, de întinderea sau amplasamentul suprafețelor înscrise în titluri ori avea orice alte obiecțiuni față de legalitatea acestora, avea calitatea de persoană care justifică un interes legitim, astfel că putea să solicite nulitatea lor la instanța de judecată competentă, fără să aștepte ca autoritățile publice să atace aceste titluri la instanța de judecată. Prin urmare, nu a cauzat niciun prejudiciu reclamantului, astfel că nu trebuie să fie ținută să îl repare, deoarece prin acceptarea schimbului de teren cu cetățeanul B. reclamantul și-a generat un stres și o suferință care nu s-ar fi creat dacă acesta nu ar fi făcut demersuri privind schimbul unor terenuri înscrise în titlurile de proprietate emise inițial pe numele său. Titlurile de proprietate nu ar fi putut fi emise dacă documentația prealabilă nu era însușită prin semnătură de persoana îndreptățită, semnătură prin care și-a dat acceptul cu privire la întinderea și amplasamentul terenurilor. Dacă reclamantul nu a atacat în instanța niciunul dintre titlurile de proprietate emise pe numele său și al familiei sale, înseamnă că a fost mulțumit de aceste suprafețe de teren. În ceea ce privește legătura de cauzalitate între faptă, prejudiciu și vinovăție a arătat că nu este vinovată de faptul că reclamantul a învestit instanțele de judecată cu procese pentru rezolvarea situației juridice a terenurilor sale, situație ce a dus la îmbolnăvirea sa, nefiind dovedit că acțiunile sau inacțiunile Comisiei Județene Vaslui au cauzat reclamantului aceste suferințe. Reclamantul nu a depus documente medicale în susținerea pretențiilor sale, din care să rezulte ce boli a contactat și că acestea au fost provocate de Comisia Județeană Vaslui, nu au fost depuse rapoarte de expertiză medicală din care să rezulte ce boli are.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului formulat de pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Huși, întrucât a susținut că nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea recursului formulat de pârâta Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat. Intimatul-reclamant a arătat că recurentele au invocate motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii, atunci când au susținut că nu au nicio culpă în ce privește modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de legile fondului funciar. În mod judicios instanța a reținut încălcarea unor norme care îmbracă forma unei fapte ilicite și în mod corect a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 5 lit. b), c), d), g), h), j) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 de către pârâta Comisia Locală Huși, precum și nerespectarea de către Comisia Județeană Vaslui a dispozițiilor art. 6 lit. c), i) și j) din același act normativ. Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huși a arătat că își menține punctul de vedere exprimat prin cererea de recurs și a solicitat menținerea sentinței civile nr. 544/2019 doar în ceea ce privește respingerea capătului de cerere constând în pretenții daune materiale. În continuare, a arătat că nu este de acord cu capătul de cerere privind obligarea în solidar a celor două comisii de fond funciar la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, raportat la culpa ce revine fiecăreia, astfel cum această încălcare a fost reținută de Curtea de Apel în decizia recurată. Recurenta-pârâtă Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vaslui a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor formulate de comisiile de fond funciar, casarea deciziei civile nr. 416 din 9 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași și exonerarea ambelor comisii de la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, în cazul în care se va admite recursul, a solicitat stabilirea în mod proporțional a cuantumului pretențiilor formulate, iar nu obligarea recurentelor-pârâte la repararea prejudiciului în solidar. Intimatul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinările depuse de recurentele-pârâte, prin care a solicitat respingerea recursurilor și a reiterat excepția nulității acestora pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea răspunsului la întâmpinare, a reluat argumentele susținute prin întâmpinare și a arătat că motivele invocate de recurentele-pârâte sunt de netemeinicie. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursurilor, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că prin decizia civilă recurată, a fost respins apelul formulat de pârâtele Comisia Locală Huși pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 544/2019 din 06 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 5.000 de RON, cu titlu de daune morale și au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin soluției primei instanțe. În pronunțarea acestei soluții, curtea de apel a reținut, în esență, că prima instanță a stabilit, în mod corect, situația de fapt și a aplicat judicios dispozițiile legale, în sensul constatării existenței unei fapte ilicite a pârâtelor cauzatoare de prejudiciu moral reclamantului. În acest sens, curtea de apel a constatat că pârâtele au săvârșit fapte ilicite ce au constat în nesocotirea atribuțiilor prevăzute de legile fondului funciar, după cum urmează: în privința pârâtei Comisia locală de fond funciar Huși, instanța de apel a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 5 lit. b), c), d), g), h), j), l) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, iar în privința pârâtei Comisia județeană Vaslui, a constatat nerespectarea dispozițiilor art. 6 lit. c), i), j) din același act normativ. Astfel, curtea de apel a apreciat că pârâtele au procedat la emiterea titlurilor de proprietate fără o documentație riguroasă (în baza unor declarații fără relevanță juridică și fără a revoca sau solicita anularea primelor două titluri ale reclamantului, menținând totodată titlul de proprietate nr. x emis pe numele lui B.) și, pe de altă parte, nu au întreprins demersurile legale ce le incumbau pentru anularea titlurilor de proprietate emise cu încălcarea dispozițiilor legale, furnizând informații contradictorii cu privire la situația terenului adus în CAP de autorul lui B., indicând fie că acesta s-a înscris în CAP cu 4 ha teren, fie că nu a adus teren în CAP. În privința prejudiciului reclamat, curtea a reținut că acesta constă în situația juridică incertă a dreptului de proprietate al lui A., împrejurarea care i-a produs reclamantului o suferință morală continuă, fiind antrenat în mai multe procese civile, inclusiv cu terțe persoane, în proprietatea cărora a ajuns terenul pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate. În ceea ce privește legătura dintre fapta ilicită și prejudiciu, curtea de apel a constatat că aceasta rezultă din exercitarea defectuoasă de către ambele pârâte a atribuțiile legale ce le reveanu. Astfel, din probatoriul administrat în fața instanțelor de fond, curtea a reținut că, în cauză, au fost emise patru titluri de proprietate în favoarea reclamantului, în temeiul acelorași cereri de reconstituire, iar terenurile atribuite se suprapun parțial, împrejurare în raport de care Comisia locală de fond funciar Huși era îndrituită, conform art. 15 din H.G. nr. 890/2005, să sesizeze primarul în vederea solicitării anulării titlurilor emise ilegal, obligație pe care nu a înțeles să și-o îndeplinească. În determinarea cuantumului daunelor morale solicitate, curtea de apel a reținut că se impune cenzurarea acestora în raport de contribuția reclamantului la producerea prejudiciului, în calitate de membru în Comisia locală de fond funciar, în anul 2002, și prin acceptarea unor schimburi fără relevanță juridică, înstrăinarea terenului către fiul său, prin donație, vânzarea terenului, în calitate de mandatar, cunoscând soluția pronunțată de Judecătoria Huși în acțiunea în revendicare. Prin urmare, față de consecințele negative suferite de reclamant în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, și în raport de principiul potrivit cu care despăgubirea morală nu trebuie să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința psihică și nici să conducă la îmbogățirea fără just temei a persoanelor îndreptățite la reparație, curtea de apel a apreciat că acordarea sumei de 5.000 de RON cu titlu de daune morale este rezonabilă și păstrează o justă proporție între urmările produse și prejudiciu. În absența unor criterii riguroase care să delimiteze obligațiile încălcate de fiecare dintre cele două pârâte, curtea de apel a dispus obligarea în solidar, a acestora, la plata despăgubirilor morale către reclamant. Examinând conținutul memoriilor de recurs, Înalta Curte reține că recurentele-pârâte au formulat critici comune care vizează, în esență, soluția curții de apel de obligare a acestora, în solidar, la plata de despăgubiri morale către reclamant în temeiul răspunderii civile delictuale. În acest context, Înalta Curte reține că cele două cereri de recurs se impun a fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză, urmând ca, în ceea ce privește criticile diferite din cele două cereri de recurs, acestea să fie analizate punctual. Înalta Curte reține că recurentele-pârâte nu au formulat nicio critică care să privească raționamentul logico-juridic care a stat la baza pronunțării soluției atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Deși fac trimitere la prevederile legale care reglementează condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, totuși recurentele-pârâte nu formulează nicio critică punctuală, care să privească nelegalitatea soluția instanței de apel, prin raportare la considerentele ce au stat la baza pronunțării deciziei atacate. Cu alte cuvinte, memoriile de recurs nu cuprind critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., ci doar susțineri ce privesc elemente specifice ale situației de fapt, prin raportare la modul în care instanța de apel a coroborat și apreciat probatoriul. În privința trimiterilor pe care recurenta-pârâtă Comisia Județeană de fond funciar Vaslui le face la prevederile art. 1349 și art. 1357 și următoarele din noul C. civ., Înalta Curte reține că acestea sunt neavenite în contextul în care, raportat la data la care a fost săvârșită fapta pretins ilicită, erau în vigoare dispozițiile art. 998-999 din vechiul C. civ., curtea de apel analizând condițiile antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul acestor din urmă prevederi legale incidente cauzei în raport de principiul tempus regit actum. În continuare, în legătură cu susținerea recurentei-pârâte Comisia Județeană de fond funciar Vaslui că nu a săvârșit nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu având în vedere că cele patru titluri de proprietate în discuție au fost emise pe baza propunerilor pârâtei Comisiei Locale Huși, că nu a avut cunoștință de existența unor titluri emise anterior, în baza acelorași cereri și dovezi ale dreptului de proprietate, iar evidența titlurilor de proprietate emise și a cererilor nesoluționate privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate formulate în temeiul legilor fondului funciar, este în sarcina celeilalte pârâte, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în sarcina recurentei-pârâte Comisia Județeană de fond funciar Vaslui fapta ilicită a nerespectării prevederilor art. 6 lit. c), i) și j) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Conform acestora, "Comisiile județene și a municipiului București au următoarele atribuții principale: c) verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora; i identifică terenurile atribuite ilegal și sesizează prefectul, care va promova acțiuni în constatarea nulității absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare;j analizează lunar evoluția cauzelor în justiție în care comisia județeană respective comisia Municipiului București este parte și decide asupra măsurilor ce trebuie luate;". Or, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă nu a combătut în niciun fel constatările curții de apel prin care s-a reținut în sarcina acesteia nerespectarea atribuțiilor prevăzute de legile fondului funciar mai sus redate, aceasta limitându-se a invoca faptul că nu a avut cunoștință de existența unor titluri de proprietate emise anterior în baza acelorași cereri, întreaga culpă aparținând celeilalte pârâte care ține evidența titlurilor de proprietate emise și a cererilor nesoluționate privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate formulate în temeiul legilor fondului funciar. O altă critică a recurentei-pârâte Comisia Județeană de fond funciar Vaslui vizează împrejurarea că reclamantul poartă culpa pentru prejudiciul creat a urmare a conduitei sale pasive, care nu a întreprins niciun demers în fața instanțelor de judecată pentru rezolvarea situației juridice a imobilelor, acesta chiar participând la ședințele Comisie Județene de fond funciar Vaslui, alături de un reprezentant al Comisiei locale de fond funciar Huși, la care au fost discutate cererile de emitere a titlurilor de proprietate pentru suprafața de 9900 mp. și pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. x din 19 aprilie 2002, anulat, parțial, de instanță, iar reclamantul a fost informat că nu mai poate fi eliberat un alt titlu de proprietate pentru suprafața de teren pentru care a fost anulat titlul de proprietate de către instanță. Un alt argument al recurentei-pârâte, în susținerea aceleiași pretinse critici de nelegalitate, se referă la faptul că prin necontestarea în instanță a titlurilor de proprietate emise, reclamantul a fost de acord cu suprafețele menționate în titlurile de proprietate emise în favoarea acestuia și a rudelor acestuia, și ca atare, inacțiunile acesteia nu au cauzat reclamantului niciun prejudiciu. Înalta Curte reține însă că aceste critici nu sunt apte a combate reținerile curții de apel referitoare la obligația ce revenea celor două pârâte de a ataca în instanță titlurile de proprietate emise cu nesocotirea legii, așa cum impun rigorile art. 15 din H.G. nr. 890/2005, ignorând practic raționamentul logico-juridic care a stat la baza pronunțării soluției recurate. Recurenta-pârâtă face referiri în cuprinsul cererii de recurs și cu privire la împrejurarea că reclamantul nu a depus la dosar acte medicale care să probeze prejudiciul suferit. Înalta Curte constată că aceste aspecte privesc exclusiv temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurenta-pârâtă nu indică normele legale pe care instanța de apel le-a nesocotit atunci când a reținut că reclamantul este îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a eforturilor prelungite, fizice și psihice, stresul aferent perioadei îndelungate de timp în care a fost antrenat în nenumărate litigii și proceduri administrative, începând cu anul 1992 și până în 2018. Cu referire la trimiterile recurentei-pârâte Comisia județeană de fond funciar Vaslui la demersurile efectuate de aceasta, de organizare a unor acțiuni de instruire a secretarilor generali ai unităților administrativ teritoriale în scopul sprijinirii comisiilor locale de fond funciar în îndeplinirea atribuțiilor referitoare la întocmirea documentațiilor prealabile emiterii titlurilor de proprietate și de a responsabiliza persoanele implicate în acest proces, Înalta Curte că aceste chestiuni reprezintă aspecte de fapt și, ca atare, exced controlului de legalitate, în condițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.. De altfel, Înalta Curte mai reține că aceste chestiuni nu au fost invocate și dezbătute în fața instanței de apel. În expunerea aspectelor de nelegalitate ale deciziei curții de apel, recurenta-pârâtă Comisia locală de fond funciar Huși s-a referit la etapele administrative parcurse în emiterea titlurilor de proprietate în favoarea reclamantului, învederând, totodată, că invocarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 998-999 din C. civ. este una greșită din perspectiva în care, în opinia acesteia, nu se verifică îndeplinirea celor patru condiții cerute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția, respectiv că "prejudiciul nu există întrucât drepturile reclamantului au fost îndestulate peste prevederile sentinței civile nr. 222 din 15.02.1996 pe teritoriul municipiului Huși, iar acțiunile ulterioare ale acestuia sau ale fiului său în raport cu alte persoane, nu pot reprezenta motive prin care să se stabilească vinovăția Comisiei Locale de fond Funciar Huși", și că " acordarea de despăgubiri motivată de vinovăția în solidar a celor două comisii de fond funciar de nerespectare a atribuțiilor legale cu privire la acordarea de daune morale nu poate fi reținută având în vedere dovezile depuse în privința suprafețelor suprapuse din cele două titluri de proprietate TP nr. 1165/47457 eliberat la 22 inie 1995 pe numele B. și TP nr. 2763/49021 eliberat pe numele A.." Chiar dacă invocă, în mod formal, interpretarea și aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor legale care reglementează condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, totuși se observă că recurentele-pârâte nu formulează critici concrete de nelegalitate cu privire la decizia recurată, ci doar își exprimă nemulțumirea față de maniera în care instanța de apel a valorificat înscrisurile depuse la dosar, susținând că, prin raportare la acestea, nu există faptă ilicită și nu sunt îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale. Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. În aceste condiții, expunerea unor texte de lege și prezentarea unor aspecte de fapt privitoare la acțiunile și demersurile efectuate de reclamant, ulterioare emiterii titlului de proprietate nr. x din 29 aprilie 2002, respectiv vânzările succesive încheiate de acesta cu fiul său, la scurt timp de la primirea donației, și care ar exclude, în opinia recurentelor-pârâte, atragerea răspunderii civile delictuale a acestora, fără a fi arătate argumentele de drept pentru care reținerile curții de apel sunt nelegale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigențele legale, astfel că devine aplicabilă sancțiunea nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Așadar, deși în memoriul de recurs a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., totuși acesta a fost invocat doar în mod formal, din moment ce nu au fost învederate argumente concrete, prin care să se demonstreze că decizia civilă recurată a fost pronunțată în urma interpretării și aplicării greșite a normelor de drept substanțial. Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile formulate de pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Huși și Comisia județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva deciziei civile nr. 416/2023 din 9 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.