ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 28 noiembrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Vaslui, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 976.627,87 RON, reprezentând sporul de valoare adus terenului proprietatea Statului Român, administrat de A., urmare a investițiilor efectuate pe teren.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă Prin sentința nr. 701 din 16 aprilie 2024, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Vaslui, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamantul Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Vaslui a sumei de 874.491 RON; a respins capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat recunoașterea unui drept de retenție asupra terenului în litigiu, până la plata sumei datorate, ca rămas fără obiect.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă Prin decizia nr. 450 din 13 noiembrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ- Teritorială Municipiul Vaslui, prin primar, împotriva sentinței nr. 701 din 16 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 450 din 13 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Vaslui, prin primar, a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Ulterior expunerii situației de fapt, recurenta invocă dispozițiile art. 578, ale art. 584 și ale art. 585 din C. civ., susținând că lucrările efectuate de reclamantă au caracter voluptuar și au fost efectuate pentru a-și onora obligațiile contractuale față de clubul de fotbal B.. Arată că prin prezenta cerere de chemare în judecată se solicită restituirea de la Statul Român a sumelor achitate în contul finanțării echipei de fotbal, în executarea unui contract privat. Învederează că, prin lucrările efectuate, nu se poate aprecia că imobilului i se aduce un spor de valoare, având în vedere că lucrările de însămânțare și întreținere ale gazonului nu au caracter permanent, iar nocturna instalată în incinta imobilului nu este oportună. Susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 584 alin. (1) C. civ., întrucât reclamanta nu a demonstrat caracterul necesar al lucrărilor, aceasta fiind și de rea credință întrucât nu a manifestat interes în recuperarea instalației de nocturnă.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata invocă excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 20 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. La termenul stabilit, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul din perspectiva excepției de nulitate, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele: Prin recursul formulat, recurentul contestă atât caracterul necesar al lucrărilor efectuate de reclamantă, susținând că acestea au caracter voluptuar, cât și faptul că imobilului i se aduce un spor de valoare, întrucât lucrările de însămânțare și întreținere ale gazonului nu au caracter permanent, iar instalația pentru nocturnă ridicată în incinta imobilului nu este oportună. Totodată, afirmă că reclamanta a fost de rea-credință întrucât nu a manifestat interes în recuperarea instalației de nocturnă, iar lucrările au fost efectuate pentru a-și onora obligațiile contractuale față de clubul de fotbal B.. Înalta Curte reține că aceste susțineri au fost invocate omisso medio, respectiv pentru prima dată în prezentul recurs. Prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate. Așadar, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una dintre aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Or, prin motivele de apel, apelantul-pârât a criticat sentința primei instanțe exclusiv din perspectiva calității Ministerului Finanțelor de reprezentant al Statului Român în litigiile ce au ca obiect dreptul de proprietate publică a acestuia din urmă, fără a deduce judecății critici privind caracterul lucrărilor a căror contravaloare a fost solicitată, reaua credință a reclamantei sau raporturile juridice dintre părți. Prin urmare, dat fiind că susținerile actuale ale pârâtului nu au constituit obiectul verificării jurisdicționale a instanței de apel, redarea lor în fața instanței de recurs, contrar exigențelor ce se degajă din prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. anterior menționate, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate în măsură a conduce la realizarea controlului în recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să anuleze recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui împotriva deciziei nr. 450 din 13 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.