ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.06.2018 pe rolul Tribunalului Iași – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui:

- anularea art. 1 din Decizia nr. 10306/11.04.2018, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Iași, cu consecința obligării pârâtei la soluționarea pe fond a contestației administrative formulate împotriva deciziei de impunere xnr. 323/24.11.2017 emisă de pârâta A.J.F.P. Vaslui;

- anularea art. 2 și 3 din Decizia nr. 10306/11.04.2018, emisă de către parata D.G.R.F.P. Iași, cu consecința anulării deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 22220/07.12.2017, pentru obligațiile în sumă de 44.395 RON, respectiv 1.652 RON reprezentând dobânzi si penalități de întârziere aferente TVA.

Prin sentința nr. 244/2019 din 21.02.2019, pronunțată de Tribunalului Iași – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 20.05.2019, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a dispune introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Administrației Județene a Finanțelor Publice Iași.

Prin încheierea din 16.09.2019, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. x și 3 și formarea unui nou dosar, în cauză urmând a fi soluționat doar capătul de cerere nr. x prin care se contestă măsura suspendării soluționării contestației pe cale administrativă, solicitându-se anularea art. 1 din Decizia nr. 10306/11.04.2018, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Iași.

Prin sentința nr. 131/2019 din 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar S.C. B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui și Administrația Județeană A Finanțelor Publice Iași;

A dispus anularea parțială a Deciziei nr. 10306 din 11.04.2018 privind soluționarea contestației formulate de către S.C. A. S.R.L., în insolvență, înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, respectiv a art. 1 prin care s-a dispus măsura suspendării soluționării contestației reclamantei împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane juridice nr. 323 din 24.11.2017 privind suma de 1479248 RON și a Deciziei nr. 22220 din 07.12.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere privind suma de 379522 RON;

A obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași să procedeze la soluționarea contestației.

Împotriva sentinței nr. 131/2019 din 28 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui.

3.1. Prin recursul declarat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, în numele și pentru DGRFP Iași, a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și menținerea actelor administratiov fiscale atacate, ca fiind legale și temeinice.

În motivarea recursului critică faptul că instanța de fond a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, măsura suspendării soluționării contestației administrative formulate de către reclamanta A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.11.2017, nu se justifică, instanța apreciind că aspectele invocate nu vizează activitatea A. S.R.L., ci relațiile economice ale colaboratorului C. S.R.L..

Consideră că soluția adoptată de către instanța de fond este nelegală, având în vedere că organele de inspecție fiscală au constatat, cu ocazia controlului, că tranzacțiile comerciale derulate de societate ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 alin. (1) și art. 93 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel că prin adresa nr. x/24.11.2017 a formulat plângere penală împotriva reprezentanților legali ai S.C. A. S.R.L., motiv pentru care se impunea suspendarea soluționării contestației administrative.

Susține că abordarea instanței este formală, fără analizarea fondului problemei, apreciindu-se că, atâta timp cât facturile nu au fost emise de către A. S.R.L., nu se poate reține vreo culpă a acesteia.

Invocă faptul că prin Decizia nr. 72/28.05.1996, Curtea Constituțională a reținut caracterul special al prevederilor art. 22 alin. (1) din C. proc. pen., preluat de art. 28 alin. (1) din noul C. proc. pen., în raport cu instanța civilă, precum și Decizia nr. 95/2011 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut ca firească suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației împotriva actelor administrativ fiscale până la încetarea motivului ce a determinat suspendarea.

De asemenea, invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în Decizia nr. 5130/04.12.2012, prin care s-a reținut necesitatea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii actului atacat.

În motivarea recursului arată că prin Decizia nr. 9417/24.98.2016 a A.J.F.P. Iași s-a dispus reverificarea S.C. A. S.R.L. Iași pentru perioada 01.01.2012 - 31.10.2015, cu privire la taxa pe valoare adăugată, sens în care în perioada 03.10.2017-21.11.2017, societatea a fost supusă unei inspecții fiscale, efectuate prin delegare de competență, de către inspectorii fiscali din cadrul A.J.F.P. Vaslui, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugata, aceasta vizând perioada 01.06.2014-29.02.2016. În acest sens a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. x/24.11.2017, prin care s-a reținut că societatea datorează obligații suplimentare în sumă de 1.479.248 RON, reprezentând T.V.A., pentru care a fost emisă Decizia de impunere nr. x/24.11.2917.

Susține că taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar este aferentă achizițiilor de materiale și servicii în sumă de 6.163.350 RON, efectuate de S.C. A. S.R.L. Iași în derularea unui proiect cu fonduri europene, de la furnizorul său S.C. C. S.R.L., operațiuni care au fost apreciate de către organul fiscal ca fiind simulate, întrucât furnizorii reclamantei, respectiv S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. și S.C. I. S.R.L. au avut un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu au justificat achiziții reale necesare unor livrări ulterioare.

Astfel, arată că organul fiscal a transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași sesizarea penală nr. AIF/2126/24.11.2017, privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Întrucât societatea se afla în procedura insolvenței, conform art. 102 și următoarele din Legea nr. 85/2014 și art. 265 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, A.J.F.P. Iași a calculat accesorii până la data deschiderii procedurii (04.10.2017), sens în care a emis Decizia nr. 22220/07.12.2017 pentru obligațiile fiscale accesorii.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.11.2017 și a Deciziei nr. 22220/07.12.2017, S.C. A. S.R.L. Iași a formulat contestație, înregistrată la A.J.F.P. Vaslui sub nr. x/27.12.2017, iar prin Decizia nr. 10306/11.04.2018, Serviciul Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P.J. Iași a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.11.2017, privind suma de 1.479.248 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată și împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 22220/07.12.2017, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, pentru suma de 379.522 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA, procedura administrativă urmând a fi reluată conform art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 – art. 1; respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 22220/07.12.2017, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, pentru suma de 44.395 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA – art. 2; respingerea, ca nemotivată, a contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 22220/07.12.2017 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, pentru suma de 1.652 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA – art. 3.

Consideră că soluția instanței cu privire la suspendarea contestației administrative este nelegală și netemeinică, raportat la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză.

Cu privire la situația de fapt, arată că începând cu luna iulie 2014, a solicitat rambursarea taxei pe valoare adăugată, sens în care a fost supusă unor inspecții fiscale din partea A.J.F.P. Iași - Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iași, organul fiscal efectuând o analiză de risc a relației comerciale cu principalul furnizor S.C. C. S.R.L. Iași, iar în urma verificărilor efectuate asupra documentelor justificative ale acestor achiziții, puse la dispoziție de către S.C. C. S.R.L., inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifrauda Fiscală au constatat că tranzacțiile investigate prezintă caracterul unor operațiuni simulate și a unui comportament fiscal inadecvat al furnizorilor societății investigate.

Arată că, referitor la achizițiile efectuate de S.C. A. S.R.L. de la S.C. C. S.R.L., organul fiscal a constatat că valoarea creanței bugetare rezultate din aplicarea corecției financiare pentru contractul verificat este de 1.238.961 RON, cercetările fiind extinse și la alți furnizori ai intimatei-reclamante.

Urmare unor elemente noi constatate de către organele de inspecție fiscală, a fost emisă Decizia de reverificare nr. 9417/24.08.2016, prin care s-a dispus reverificarea taxei pe valoare adăugată aferentă perioadei 01.01.2012 - 31.10.2015.

Invocă nelegalitatea sentinței recurate, având în vedere că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, apreciind că nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației, întrucât sesizarea penală nu privește o infracțiune ce are legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, în condițiile în care în speță se pune problema caracterului fictiv al tranzacțiilor ce au fost încheiate în scopul diminuării bazei impozabile, facturile fiscale care au stat la baza deducerilor ilegale în cadrul circuitelor tranzacționale simulate constituind mijloace de probă ce demonstrează întrunirea elementelor infracțiunii de evaziune fiscală.

Consideră că prin motivarea Deciziei de soluționare nr. 10102/08.02.2013, a demonstrat existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Precizează că, în baza constatărilor menționate în Procesul-verbal nr. x/22.11.2017, organul de inspecție fiscală a înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași sesizarea penală nr. 2126/24.11.2017, în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, inspectorii din cadrul A.J.F.P. Iași au constatat faptul că, prin faptele prezentate în cuprinsul sesizării penale, au fost încălcate următoarele prevederi legale: art. 21 alin. (4) lit. f), art. 145 alin. (1) și (2), art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 82/1991.

Susține că dispozițiile legale în privința cărora inspectorii fiscali au constatat că nu au fost respectate de către societate, fac referire la documentele justificative în baza cărora se efectuează înregistrările în evidența contabilă, la condițiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi exercitat dreptul de deducere, așa încât sesizarea penală privește infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, motiv pentru care apreciază ca fiind nefondată motivarea primei instanțe în sensul că, la pronunțarea soluției de suspendare, organul fiscal s-ar fi raportat la dispozițiile vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv la art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Consideră că este îndeplinită și cea de-a doua condiție impusă de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, întrucât între stabilirea obligațiilor bugetare prin Decizia de impunere nr. x/24.11.2017 și stabilirea caracterului infracțional al faptei săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei. Astfel, arată că în speță se pune problema denaturării bazei de impozitare prin înregistrări de achiziții care nu au la bază operațiuni reale, cu intenția creării de avantaje fiscale, constând în T.V.A. deductibilă, diminuând astfel obligațiile fiscale datorate bugetului de stat cu suma de 1.479.248 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă accesorii în valoare de 379.522 RON.

Recurenta-pârâtă susține că, întrucât inspectorii fiscali au constatat existența unor elemente care atestă caracterul nereal și fictiv al operațiunilor înregistrate de S.C. A. S.R.L. Iași de la furnizorul său S.C. C. S.R.L., rezultă că și documentele contabile care au stat la baza încheierii acestor operațiuni sunt simulate, întrucât furnizorii reclamantei au un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu justifică achiziții reale necesare unor livrări ulterioare, având drept scop crearea condițiilor necesare pentru a deduce TVA în mod nelegal.

În acest sens, susține că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, având în vedere că nu cunoaște dacă operațiunile derulate de societate sunt reale, în condițiile în care conform prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

De asemenea, consideră că în mod greșit a reținut instanța de fond că organul fiscal care a dispus suspendarea soluționării contestației a acționat cu exces de putere, având în vedere că în cuprinsul Deciziei nr. 10306/11.04.2018, organul de soluționare a contestației a prezentat pe larg mijloacele de probă care conturează întrunirea elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală și care sunt de natură să influențeze soluționarea pe fond a contestației administrative.

În concluzie, apreciază că organul fiscal a prezentat și reținut în decizia de soluționare probe suficiente și concludente, din analiza cărora rezultă suspiciuni cu privire la realitatea tranzacțiilor efectuate cu furnizorul S.C. C. S.R.L., care a emis facturi pentru achiziții de mărfuri și servicii ce fac obiectul taxei pe valoare adăugată în suma de 1.479.248 RON, stabilită suplimentar în sarcina S.C. A. S.R.L.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, având în vedere că nu a fost arătată norma încălcată de către instanța de fond când a pronunțat soluția atacată și că indicarea unui temei de drept, fără a se dezvolta aspectele ce se circumsciu acestuia, nu conduc la concluzia respectării dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursurilor, având în vedere că instanța de fond în mod corect a analizat întregul material probator administrat, constatând că decizia de suspendare a soluționării cauzei este nelegală.

Susține că infracțiunea de evaziune fiscală nu poate justifica suspendarea soluționării contestației, întrucât independent de angajarea răspundeiri penale, organul fiscal poate aprecia dacă au fost sau nu respectate condițiile Codul fiscal, ce reglementează cerințele deductibilității.

Mai arată că începând cu anul 2016 au fost formulate de către organul fiscal mai multe plângeri penale, care au fost înaintate de la un organ de urmărire penală la altul, fără a se dispune în vreunul dintre acestea începerea urmăririi penale, chiar in rem.

Consideră că este evident faptul că organul fiscal a acționat cu exces de putere, în condițiile în care suspendarea soluționării contestației administrative s-ar fi impus doar în condițiile în care determinarea corectă a situației fiscale ar presupune administrarea de mijloace de probă inaccesibile organului fiscal.

De asemenea, susține că simpla calificare a unor cheltuieli ca fiind nedeductibile nu înseamnă, în mod automat, că s-ar întruni condițiile infracțiunii de evaziune fiscală, aspect reținut și în Cauza CJUE nr. 277/14, care a statuat că nu se poate pune semnul egalității între "fictivitate" și "nedeductibilitate".

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, invocată de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

De asemenea, a prezentat starea de fapt și a arătat motivele pentru care apreciază că, în raport cu circumstanțele cauzei, instanța de fond a dat o interpretare greșită normelor de drept material incidente.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui anularea art. 1 din Decizia nr. 10306/11.04.2018, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Iași, cu consecința obligării pârâtei la soluționarea pe fond a contestației administrative formulate împotriva deciziei de impunere xnr. 323/24.11.2017 emisă de pârâta A.J.F.P. Vaslui;

- anularea art. 2 și 3 din Decizia nr. 10306/11.04.2018, emisă de către parata D.G.R.F.P. Iași, cu consecința anulării deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 22220/07.12.2017, pentru obligațiile în sumă de 44.395 RON, respectiv 1.652 RON reprezentând dobânzi si penalități de întârziere aferente TVA.

Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 16.09.2019, a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. x și 3 și formarea unui nou dosar, în cauză urmând a fi soluționat doar capătul de cerere nr. x prin care se contestă măsura suspendării soluționării contestației pe cale administrativă, solicitându-se anularea art. 1 din Decizia nr. 10306/11.04.2018, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Iași.

Prin decizia de soluționare a contestației nr. 10306 din 11.04.2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de S.C. A. S.R.L., pentru suma de 1.479.248 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, stabilită prin Decizia de impunere nr. x din 24.11.2017, emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui și pentru suma de 379.522 RON, stabilită prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 22220/07.12.2017, emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

În ceea ce privește critica recurentelor-pârâte cu privire la măsura suspendării soluționării contestației administrative, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că aceasta a fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, decizia fiind nelegală.

Potrivit dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

În motivarea deciziei de suspendare a soluționării contestației s-a reținut că organele fiscale au formulat sesizarea penală nr. 2126/24.11.2017, adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și că, până la soluționarea aspectelor penale se impune suspendarea soluționării contestației pentru suma de 1.479.248 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, stabilită prin Decizia de impunere nr. x din 24.11.2017, întocmită de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui și pentru suma de 379.522 RON, stabilită prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 22220/07.12.2017, emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, s-a decis suspendarea soluționării contestației administrative până la soluționarea cauzei penale, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Prima instanță a apreciat ca nelegală suspendarea procedurii administrative, dat fiind faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, soluție care este împărtășită și de instanța de control judiciar.

În jurisprudența Înaltei Curți s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluția penală în cauză. În acest sens, Înalta Curte a reținut că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestației, emise în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare. În caz contrar, s-ar accepta incidența art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Suspendarea soluționării contestației formulate de intimata-reclamantă a intervenit ca urmare a faptului că organele de inspecție fiscală din cadrul A.J.F.P. Vaslui au sesizat organele de urmărire penală.

Din examinarea dispozițiilor 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală reiese că pentru a fi dispusă măsura suspendării soluționării contestației administrative de către organul de soluționare a contestației, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de acest text de lege, respectiv existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Se observă că cerința ca cerința ca indiciile săvârșirii unei infracțiuni să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare a fost introdusă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2015.

În cauză, este îndeplinită prima condiție, respectiv sesizarea organelor penale pentru începerea cercetărilor în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, dar nu s-a arătat în concret care este înrâurirea hotărâtoare a soluției ce se va pronunța în penal asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă și nici în ce mod indiciile săvârșirii unei infracțiuni au legătură cu mijloacele de probă pentru stabilirea bazei de impozitare.

Este adevărat că art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/22015 conferă organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare, dar această apreciere nu trebuie făcută în condiții care să pună sub semnul întrebării buna credință a organului fiscal în relația cu contribuabilul.

În condițiile în care controlul derulat de organul fiscal a oferit anumite elemente factuale apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operațiunilor economice derulate de intimata-reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ-fiscal ce constituie titlu de creanță, nu se poate accepta că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate să se pronunțe asupra contestației administrative a contribuabilului cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existența sau nu a unei infracțiuni, fiind în măsură să verifice aplicarea prevederilor Codului de procedură fiscală.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 55 și următoarele din Codul de procedură fiscală – Legea nr. 2017/2015, organul fiscal, în vederea stabilirii situației de fapt fiscale reale, are atribuția de a corobora și aprecia probele administrate, ținând seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege, poate solicita contribuabilului orice lămuriri necesare, poate să aibă în vedere documentele justificative, evidențele contabile ale contribuabilului și alte acte doveditoare la stabilirea bazei de impunere, context în care sarcina probei îi revine contribuabilului.

Analiza conținutului documentelor prezentate de societate în justificarea exercitării dreptului de deducere a TVA permite organului de soluționare a contestației administrative să nu acorde valoare probatorie acestora în măsura în care consideră că nu sunt apte, prin mențiunile pe care le conțin, să dovedească starea de fapt fiscală de care se prevalează societatea și, prin urmare, stabilirea unor obligații fiscale suplimentare nu este condiționată de constatarea instanței penale cu referire la existența elementelor constitutive ale unor infracțiuni.

În fine, în pofida perioadei mari de timp scurse de la momentul sesizării organului de cercetare penală (24.11.2017) și până la data soluționării acestui recurs, autoritatea fiscală nu a făcut dovada că demersul său a avut o finalitate concretă, în sens procesual penal.

Reținând aspectele de mai sus, precum și data la care a fost formulată contestația administrativă de către intimata-reclamantă, 27.12.2017, consecința este amânarea soluționării contestației administrative o perioadă de timp nerezonabilă, așa încât Înalta Curte reține că circumstanțele concrete ale cauzei sunt de natură a confirma soluția pronunțată de instanța de fond.

Prin menținerea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituțional al intimatei-reclamante de a se adresa instanței judecătorești competente, pentru a obține verificarea legalității actelor administrative fiscale atacate, emise în sarcina sa și se perpetuează starea de așteptare a unei soluții în cauza penală, în care societatea reclamantă este cercetată, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Așa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă organul fiscal și interesul privat al contribuabilului de a-și vedea clarificată situația fiscală, Înalta Curte consideră că se impune păstrarea soluției instanței fond, cu consecința menținerii dispoziției de obligare a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași să procedeze la soluționarea contestației.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentele-pârâte prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui împotriva sentinței nr. 131/2019 din 28 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui.

Respinge recursurile formulate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui împotriva sentinței nr. 131/2019 din 28 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 ianuarie 2022.