Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2008
partial

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 245/2008

HOTĂRÂRE
23.01.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 245/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 30 septembrie 2006, reclamantul G.I. a chemat în judecată I.G.J.R., solicitând anularea Ordinului emis de aceasta cu nr. 5/1029 din 10 iunie 2005 prin care a fost eliberat din funcția de adjunct al Inspectorului Șef II al I.J.J. Mehedinți și repunerea în drepturile bănești în sensul acordării sporului de pericol și indemnizației de comandă începând cu 31 mai 2005 la zi. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că măsura luată împotriva sa este abuzivă întrucât nu s-a dovedit a fi vinovat de abaterile reținute în sarcina sa.

Prin sentința civilă nr. 219 din 28 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în fond după casare, au fost respinse excepțiile lipsei calităților procesuale pasive și inadmisibilității invocate de pârât, iar pe fond, a fost admisă acțiunea reclamantului și anulat ordinul contestat cu obligarea la repunerea acestuia în drepturile bănești solicitate. S-a reținut pentru aceasta legitimarea procesuală pasivă a pârâtului precum și faptul că ordinul de eliberare din funcție a reclamantului este un act administrativ unilateral emis în regim de putere publică în vederea executării legii. Pe fondul cauzei s-a reținut că ordinul a fost emis la 10 iunie 2005, moment la care reclamantul se afla în incapacitate de muncă, încălcând astfel dispozițiile art. 46 din Ordinul M.A.I.

nr. 300/2004 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 80/1995. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs I.G.J.R. și M.I.R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenții au susținut că eliberarea din funcție a reclamantului este în fapt o măsură managerială care s-a dispus de la 1 iunie 2005, dată la care reclamantul nu se afla în incapacitate de muncă și de care a avut cunoștință la 2 iunie 2005 cu prilejul bilanțului controlului în urma căruia ministrul M.A.I. a dispus eliberarea sa din funcție. Recursurile nu sunt fondate. Fiind cadru militar, reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, precum și ale Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor miliare și Ordinului M.A.I.

300/2004 privind activitatea de management și resurse umane ale unităților M.A.I. Astfel fiind, cum ordinul de eliberare din funcție s-a emis la 10 iunie 2005, moment în care reclamantul se afla internat în spital, legal și temeinic, s-a reținut de către Curtea de Apel Craiova că au fost încălcate dispozițiile art. 46 Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 conform cărora în perioada incapacității de muncă nu poate opera eliberarea din funcție. Faptul că această măsură ar fi fost propusă de Corpul de Control al M.A.I. și de ea ar fi avut cunoștință reclamantul încă de la 2 iunie 2005, este nerelevant, propunerea fiind lipsită de forța juridică în măsura în care nu ar fi fost aprobată de autoritatea în drept să emită ordinul.

Astfel fiind și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de I.G.J.R. și M.I.R.A. împotriva sentinței civile nr. 219 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată și obligă pârâții la 2.623 lei cu acest titlu către reclamantul G.I. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 922/2007
1029 din 10 iunie 2005, prin care recurentul - reclamant a fost eliberat din funcția de adjunct al inspectorului șef II la I.J.J.M., aplicabil începând cu data de 1 iunie 2005, nu a fost comunicat acestuia, fiind astfel pus în imposibilitat
ÎCCJ 2008-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău reclamantul R.I. a chemat în judecată I.G.P.R. solicitând anularea Dispoziției I.G.P.R. S/
ÎCCJ 2008-04-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 aprilie 2007, reclamantul S.I.D. a solicitat obligarea pârâților M.I.R.A., I.G.P. Române și I.P.J. Mehedinți să anuleze m
ÎCCJ 2008-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2008
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4/ CA din 11 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată
ÎCCJ 2009-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5563/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Judecata cauzei în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă