ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4009/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4009/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor cauzei constată
următoarele:
Prin
sentința nr. 147 din 17 iulie 2008, Tribunalul
Mehedinți, secția civilă, a respins cererea
formulată de
reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte București, în contradictoriu cu pârâtul Z.L.G.,
prin care
a solicitat restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulație
al pârâtului pe
teritoriul Elveției.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut că dreptul la
liberă circulație pe teritoriul statelor membre
ale Uniunii
Europene este garantat de art. 18 din Tratat,
în aplicarea
căruia a fost adoptată
Directiva 2004/38/CE.
Dreptul la liberă circulație nu este un drept
absolut,
însă, conform art. 27 din
directivă, limitarea dreptului poate
fi
dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța publică sau sănătate publică,
trebuie să respecte principiul
proporționalității
și să se întemeieze pe conduita persoanei în
cauză.
Prin urmare, restrângerea nu se poate dispune
doar
pentru faptul că o persoană a fost
returnată dintr-un stat cu
care
România are încheiat acord de readmisie.
Prin
decizia nr. 245 din 14 august 2008, Curtea de Apel
Craiova a respins apelul declarat de reclamantă.
Instanța de apel a reținut, în esență,
că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă
condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, deoarece cuprinde
dispoziții mai favorabile decât Legea nr. 248/2005 și se aplică prioritar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a
declarat recurs reclamanta.
Fără a invoca vreuna din dispozițiile art. 304
C. proc. civ.
recurenta a arătat că decizia
este nelegală,
deoarece, potrivit art. 25 din Constituția României,
condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,
astfel că, instituirea cerințelor specifice în care cetățenii Români pot circula
în străinătate ține de opțiunea legiuitorului.
În cauză, pârâtul a fost returnat din
Elveția, în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, iar
autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile elvețiene,
fără a putea cenzura returnarea.
Elveția nu este stat membru al Uniunii
Europene, motiv pentru care nu se poate aplica dreptul comunitar în raporturile
juridice dintre cele două state.
Măsura reglementată de art. 38 lit. a) din
Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de
art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii
publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România
prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.
Legea nr. 248/2005 și O.G. nr. 5/2006 asigură
implementarea prevederilor constituționale, art. 29 din declarația Universală a
Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile
civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Conform jurisprudenței C.E.D.O., dreptul
la liberă circulație poate fi limitat, sub condiția ca limitarea să fie
prevăzută de lege, iar Legea nr. 248/2005 îndeplinește cerințele C.E.D.O.
privind calitatea legii.
Recursul declarat de reclamantă va fi
anulat ca netimbrat.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr.
146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.
(2) din același articol, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în
cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va
pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de
judecată.
În cauză, odată cu introducerea cererii de
recurs, reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbrul
judiciar. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea
nr. 146/1997, reclamanta a fost citată la sediul indicat în cererea de recurs
cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și a
depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
La termenul fixat pentru judecarea recursului,
Înalta Curte a constatat că reclamanta nu s-a conformat obligației de timbraj.
Ca atare, în cauză sunt incidente
dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul că
neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează
cu anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de
reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și
Reformei Administrative (în prezent, Ministerul Administrației și Internelor)
împotriva deciziei nr. 245 din 14 august 2008 a Curții de Apel Craiova, secția
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie
2009.