ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4009/2009

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 147 din 17 iulie 2008, Tribunalul

Mehedinți, secția civilă, a respins cererea

formulată de

reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte București, în contradictoriu cu pârâtul Z.L.G.,

prin care

a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație

al pârâtului pe

teritoriul Elveției.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că dreptul la

liberă circulație pe teritoriul statelor membre

ale Uniunii

Europene este garantat de art. 18 din Tratat,

în aplicarea

căruia a fost adoptată

Directiva 2004/38/CE.

Dreptul la liberă circulație nu este un drept

absolut,

însă, conform art. 27 din

directivă, limitarea dreptului poate

fi

dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța publică sau sănătate publică,

trebuie să respecte principiul

proporționalității

și să se întemeieze pe conduita persoanei în

cauză.

Prin urmare, restrângerea nu se poate dispune

doar

pentru faptul că o persoană a fost

returnată dintr-un stat cu

care

România are încheiat acord de readmisie.

Prin

decizia nr. 245 din 14 august 2008, Curtea de Apel

Craiova a respins apelul declarat de reclamantă.

Instanța de apel a reținut, în esență,

că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă

condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, deoarece cuprinde

dispoziții mai favorabile decât Legea nr. 248/2005 și se aplică prioritar.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs reclamanta.

Fără a invoca vreuna din dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

recurenta a arătat că decizia

este nelegală,

deoarece, potrivit art. 25 din Constituția României,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că, instituirea cerințelor specifice în care cetățenii Români pot circula

în străinătate ține de opțiunea legiuitorului.

În cauză, pârâtul a fost returnat din

Elveția, în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, iar

autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile elvețiene,

fără a putea cenzura returnarea.

Elveția nu este stat membru al Uniunii

Europene, motiv pentru care nu se poate aplica dreptul comunitar în raporturile

juridice dintre cele două state.

Măsura reglementată de art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de

art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii

publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România

prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.

Legea nr. 248/2005 și O.G. nr. 5/2006 asigură

implementarea prevederilor constituționale, art. 29 din declarația Universală a

Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile

civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Conform jurisprudenței C.E.D.O., dreptul

la liberă circulație poate fi limitat, sub condiția ca limitarea să fie

prevăzută de lege, iar Legea nr. 248/2005 îndeplinește cerințele C.E.D.O.

privind calitatea legii.

Recursul declarat de reclamantă va fi

anulat ca netimbrat.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr.

146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.

(2) din același articol, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în

cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va

pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de

judecată.

În cauză, odată cu introducerea cererii de

recurs, reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbrul

judiciar. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 146/1997, reclamanta a fost citată la sediul indicat în cererea de recurs

cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și a

depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

La termenul fixat pentru judecarea recursului,

Înalta Curte a constatat că reclamanta nu s-a conformat obligației de timbraj.

Ca atare, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul că

neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează

cu anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative (în prezent, Ministerul Administrației și Internelor)

împotriva deciziei nr. 245 din 14 august 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie

2009.