ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4009/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 147 din 17 iulie 2008, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, în contradictoriu cu pârâtul Z.L.G., prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul Elveției. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE. Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din directivă, limitarea dreptului poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța publică sau sănătate publică, trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Prin urmare, restrângerea nu se poate dispune doar pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Prin decizia nr. 245 din 14 august 2008, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamantă. Instanța de apel a reținut, în esență, că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, deoarece cuprinde dispoziții mai favorabile decât Legea nr. 248/2005 și se aplică prioritar. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Fără a invoca vreuna din dispozițiile art. 304 C. proc. civ. recurenta a arătat că decizia este nelegală, deoarece, potrivit art. 25 din Constituția României, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că, instituirea cerințelor specifice în care cetățenii Români pot circula în străinătate ține de opțiunea legiuitorului.

În cauză, pârâtul a fost returnat din Elveția, în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, iar autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile elvețiene, fără a putea cenzura returnarea. Elveția nu este stat membru al Uniunii Europene, motiv pentru care nu se poate aplica dreptul comunitar în raporturile juridice dintre cele două state. Măsura reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.

Legea nr. 248/2005 și O.G. nr. 5/2006 asigură implementarea prevederilor constituționale, art. 29 din declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Conform jurisprudenței C.E.D.O., dreptul la liberă circulație poate fi limitat, sub condiția ca limitarea să fie prevăzută de lege, iar Legea nr. 248/2005 îndeplinește cerințele C.E.D.O. privind calitatea legii. Recursul declarat de reclamantă va fi anulat ca netimbrat. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2) din același articol, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

În cauză, odată cu introducerea cererii de recurs, reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, reclamanta a fost citată la sediul indicat în cererea de recurs cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și a depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei. La termenul fixat pentru judecarea recursului, Înalta Curte a constatat că reclamanta nu s-a conformat obligației de timbraj. Ca atare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent, Ministerul Administrației și Internelor) împotriva deciziei nr. 245 din 14 august 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2009.