ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4484/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul R.V., solicitând restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație în Elveția pentru o perioadă de cel mult trei ani. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul a fost returnat din Elveția la data de 7 martie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin H.G. nr. 411/1996, situație în care devin incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, în temeiul cărora a solicitat admiterea cererii.

Prin sentința civilă nr. 693 din 16 mai 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, reținând că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, trebuie aplicate cu prioritate prevederile din Tratatul de instituire a Comunității Europene și cele ale Directivei nr. 2004/38/CE. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea hotărârii și restrângerea dreptului la liberă circulație pe o perioadă de cel mult trei ani justificat de faptul că art. 38 din Legea nr. 248/2005, invocat, al cererii introductive nu condiționează adoptarea măsurii solicitate decât de returnarea prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii și condițiilor în care s-a dispus returnarea.

Adoptarea normei art. 25 din Constituția României care garantează dreptul la libera circulație, cât și a Protocolului adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu înseamnă că dreptul menționat are un caracter absolut, ci acesta cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute în protocol, respectiv în legea internă, Legea nr. 248/2005. Au fost greșit aplicate prevederile Directivei nr. 2004/38/CE, întrucât Elveția (stat de pe teritoriul căruia a fost expulzat pârâtul) nu face parte din Uniunea Europeană, astfel încât nu îi pot fi aplicate normele comunitare.

Prin decizia civilă nr. 770 A din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că deși fondată critica privind împrejurarea că Elveția nu este stat membru al Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, cetățenii români se bucură de aceleași drepturi și libertăți ca ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ca și acelora din afara acesteia. Atâta timp cât pârâtul nu a săvârșit fapte contrare ordinii proteguite prin dispozițiile legale ce o reglementează, aplicarea măsurii solicitate este exagerată și disproporționată în raport de fapta imputată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, care a susținut greșita înlăturare de la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, care constituie temeiuri suficiente pentru admiterea cererii și restrângerea dreptului la libera circulație pe durata solicitată. S-a arătat că dreptul la libera circulație nu este unul absolut, ci el se circumscrie anumitor condiții de exercitare, aspect ce rezultă atât din prevederile art. 25 și art. 53 din Constituție, cât și legislației drepturilor omului în materie. Or, în dreptul intern, Legea nr. 248/2005 este cea care stabilește aceste îngrădiri cărora trebuie să li se supună toți cetățenii români, fără deosebire.

Criticile recurentei urmează a fi încadrate [în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea normelor de drept material. Recursul nu este fondat. Susținerea recurentei, în sensul că, singură condiția returnării intimatului-pârât, pe baza unui acord de readmisie, era suficientă pentru ca, atrăgând aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, să impună aplicarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație, ignoră normele drepturilor omului în materie. Astfel, dispozițiile legale invocate, din legislația internă, vin în conflict cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Aceasta, în condițiile în care, norma internă impune drept singură condiție de restrângere a dreptului la libera circulație, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie, în timp ce în paragraful 3 al art. 2 din Protocolul nr. 4 se prevede că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora”. Paragraful 4 al aceluiași articol, prevede că dreptul la libera circulație poate face obiectul unor restrângeri, dacă acestea „sunt justificate de interesul public într-o societate democratică”.

Or, în speță existența unor astfel de motive care să impună restrângerea libertății de circulație, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, determinat de șederea ilegală pe teritoriul altui stat, pentru că ar însemna nesocotirea normelor legale invocate și ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii analizate să nu mai intereseze, și astfel să fie ignorate exigențele normei europene. De aceea, în conflictul dintre norma internă și cea europeană, trebuie acordată prevalență acesteia din urmă, potrivit principiului preeminenței acestei norme față de norma corespunzătoare din dreptul intern.

La această interpretare obligă dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora, „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, cu prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 770 A din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2008.