ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4999/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 31 mai 2007 reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a

chemat în judecată pe pârâtul  M.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a

pârâtului în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că la data de 31 mai 2007 pârâtul a fost returnat

din Germania în baza Acordului de readmisie încheiat între România cu această

țară, ratificat prin Legea nr. 134/2002. În temeiul art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, modificată și completată de O.U.G nr. 5/2006, restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi

dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea

României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor

Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face

dovada că are drept de intrare.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1011 din 16 august 2007 a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că șederea ilegală a

pârâtului în Germania nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica

persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a

acestuia. In acest sens, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 39

din Tratatul Comunității Europene.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 311

A din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX

-a

civilă.

Împotriva deciziei

dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele

critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru

că din prevederile art. 38 lit.  a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura

condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 248 din 20

iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a

acestor modificări a fost introdus art. 6

1

, potrivit căruia cartea

de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia

cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art.

17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României

începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean

al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat

în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității,

statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor, respectiv o ordine

juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la

intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al

dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu

drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii

Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice

dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru

protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de

principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale

presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în

totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și

neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în

conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii

comunitare.

În virtutea

acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi

supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în

care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta

din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens,

urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a

Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile

care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile

acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art.

27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță

publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se

baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este

începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației

comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le

conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.

Prin urmare,

în măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

modificată prin O.G. nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

a pârâtului  M.M. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă

garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al

Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din

situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a

Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre

legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

În raport de aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

deciziei nr. 311 A din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2008.