ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2366/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 8 martie

2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul G.F. pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele Uniunii Europene pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că la data de 17 februarie 2006 pârâtul a fost

returnat din Germania în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României

cu Ministerul de Interne al acestei țări din 1992. În temeiul art. 38 lit. a)

din Legea

nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006,

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români

poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana

care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat

între România și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege,

până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului

la liberă circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile

tuturor Statelor Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care

persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 473 din 26 martie 2007 a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut și motivat că șederea ilegală a pârâtului în

Germania nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei

ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia. În

acest sens, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 39 din Tratatul

Comunității Europene.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 543

din 12 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Împotriva deciziei

dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele

critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru

că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura

condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii romani pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului G.F. la liberă

circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Conform art. 39

alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,

la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Pe cale de

consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești

cărora, în lipsa unor prevederi dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul

de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Libertatea de

circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25,

alin. (1), teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor

Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor

membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiul Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele

din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat

hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legii incidente.

Față de cele

ce preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

deciziei nr. 543 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

IV-

a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 aprilie 2008.