ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7222/2008

HOTĂRÂRE
19.11.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7222/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 11

decembrie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul V.P.

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele Uniunii Europene pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că la data de 8 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din

Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

ratificat prin Legea nr. 173/1997 în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în

străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel

stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea

României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor

Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face

dovada că are drept de intrare.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr. 162 din 28 ianuarie 2008 a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut și motivat că reclamanta nu a probat existența

cauzelor de limitare prevăzute de lege.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 341

din 25 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Împotriva deciziei

dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele

critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru

că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura

condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului V.P. la liberă

circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Conform art. 39

alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,

la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când

aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Pe cale de

consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești

cărora, în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns

dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Libertatea de

circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25,

alin. (1), teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor

Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor

membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește

că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate

fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor

membre ale Uniunii Europene și Spațiul Economic European, aprobată prin Legea

nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare,

normele din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ,, incidența vreuneia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale,

date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.

Față de cele

ce preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

341 din 25 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2008.

Sursă