ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8224/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La

data de 16 ianuarie 2008 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul Ț.I.

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele Uniunii

Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că la data de 28 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din

Austria în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

ratificat prin H.G. nr. 188/2001. În temeiul art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi

dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea

României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor

Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face

dovada că are drept de intrare.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr. 420 din 27 februarie 2008 a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut și motivat că reclamanta nu a probat existența

cauzelor de limitare prevăzute de lege. Reclamanta a invocat doar nerespectarea

condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere

pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra probe

concludente cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea

condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă

și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 113 A din 15

mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Împotriva deciziei

dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele

critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru

că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura

condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este

fondat.

Reclamanta a solicitat

restrângerea exercitării dreptului pârâtului Ț.I. la liberă circulație în

statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din

lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la

solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Pe cale de

consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești

cărora, în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns

dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Libertatea de

circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25,

alin. (1), teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor 64/221/CEE,68/360/CEE,      72/194/CEE,

3/148/CEE,75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată

în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004,

stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă

circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate

publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiul Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE.

Drept urmare, normele

din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale,

date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.

Față de cele ce

preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 113 A din 15 mai 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 decembrie 2008.