ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4987/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 18 iunie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat instanței restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Elveția pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtei V.I., returnată din această țară la 5 iunie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta țară, aprobat prin H.G. nr. 411/1996, publicată în M.Of. nr. 119/1996. Investit în primă instanță, Tribunalul Caras Severin, secția civilă, prin sentința nr. 1802 din 11 septembrie 2007, a respins acțiunea cu motivarea că prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată și completată de O.G.

nr. 5/2006 nu își mai găsesc aplicabilitatea după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel încât cererea reclamantei este rămasă fără obiect. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 490 A din 12 noiembrie 2007, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin. În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține în esență că hotărârile sunt date cu încălcarea și interpretarea greșită a legii întrucât în acord cu dispozițiile art. 25 din Constituție, libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente. Exercitarea dreptului la liberă circulație, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispozițiile Constituției României cât și cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Elveția care a ratificat-o la 3 octombrie 1975. România, la rândul său, a semnat Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor Convenției și Protocoalelor adiționale la aceasta, dreptul la liberă circulație poate fi limitat doar în anumite condiții, restrângerea exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că afecteze ordinea și securitatea publică a acelui stat. Or, în speță instanțele au reținut corect că simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităților privind intrarea ori șederea în Elveția, neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine un motiv care să justifice măsura drastică a limitării exercitării dreptului la liberă circulație.

Împrejurarea că Elveția, țara de unde pârâta a fost re turnată, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, această țară a ratificat, la 3 octombrie 1975, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și o mare parte a protocoalelor adiționale. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 490 A din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2008.