ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 197/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 18 mai

2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul I.R. pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele Uniunii Europene pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că la data de 5 mai 2007 pârâtul a fost returnat

din Norvegia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară, ratificat prin Legea nr. 69/2003. în temeiul art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi

dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea

României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor

Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada

că are drept de intrare.

Tribunalul Caras

Severin, secția civilă, prin sentința nr. 1384 din 8 iunie 2007 a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că după aderarea României la

UE cetățenii statelor membre au dreptul de a intra sau de a se stabili pe

teritoriul altui stat membru fără viză de intrare sau altă formalitate

echivalentă.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 362

din 23 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Împotriva deciziei

dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele

critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru

că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura

condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului I.R. la liberă

circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39

alin. (l) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,

la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul

căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Pe cale de

consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești

cărora, în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns

dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Libertatea de

circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25,

alin. (l), teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor

Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor

membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 5/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiul Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele

din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele

de limitare prevăzute în

Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

incidente.

Față de cele ce

preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

deciziei nr. 362 din 23 iulie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 ianuarie 2008.