ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 197/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 197/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
La data de 18 mai
2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul I.R. pentru ca
prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării
dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele Uniunii Europene pentru o
perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea
acțiunii reclamanta a arătat că la data de 5 mai 2007 pârâtul a fost returnat
din Norvegia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această
țară, ratificat prin Legea nr. 69/2003. în temeiul art. 38 lit. a) din Legea
nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în
străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi
dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost
returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România
și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea
României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă
circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor
Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada
că are drept de intrare.
Tribunalul Caras
Severin, secția civilă, prin sentința nr. 1384 din 8 iunie 2007 a respins, ca
neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că după aderarea României la
UE cetățenii statelor membre au dreptul de a intra sau de a se stabili pe
teritoriul altui stat membru fără viză de intrare sau altă formalitate
echivalentă.
Apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 362
din 23 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.
Împotriva deciziei
dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din
cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele
critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța
asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile
străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru
că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura
condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă
circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un
stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din
Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc
prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor
cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta a
solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului I.R. la liberă
circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr.
248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 39
alin. (l) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,
la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul
căruia a fost
returnată persoana, de către tribunalul în a
cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta
are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Pe cale de
consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești
cărora, în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns
dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
Libertatea de
circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare
cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25,
alin. (l), teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin
simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună
restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă
legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod
direct restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o
asemenea restrângere operează de drept.
În legislația
primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a
circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva
limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru
aplicarea sa.
În legislația
secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor
Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor
membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor
64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 5/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,
90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor
statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de
ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr.
102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor
statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiul Economic European, aprobată
prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României
la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele
din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de
drept intern.
Întrucât reclamanta
nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele
de limitare prevăzute în
Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri
legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii
incidente.
Față de cele ce
preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în
consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva
deciziei nr. 362 din 23 iulie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 ianuarie 2008.