ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4402/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 86/115/2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pârâtul D.D., solicitând restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului, care a fost returnat din Italia pe baza unui acord de readmisie între România și acel stat. S-a susținut că, în raport cu dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Pârâtul a fost returnat din Italia pentru că s-a aflat în această țară cu nerespectarea condițiilor legale de intrare și ședere. Prin sentința civilă nr. 212 din 13 februarie 2007, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea, iar apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 179 din 21 martie 2007 de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Instanțele au confirmat starea de fapt susținută de reclamantă, dar au hotărât că sensul corect al dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 248/2005 este că măsura reglementată prin art. 38 din lege a fost aplicabilă numai până la data de 1 ianuarie 2007, dacă la care România a aderat la Uniunea Europeană, după această dată nemaiexistând temei legal pentru a se dispune restrângerea dreptului la libera circulație.

Reclamanta a declarat recurs, prin care, pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cerut casarea hotărârilor și, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Recursul este întemeiat. Hotărârile au fost date cu încălcarea legii. Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. În asemenea situație, măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005].

Conform art. 52 din aceeași lege, până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare. Interpretarea corectă a dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 52 din lege este contrară celei date în primă instanță și în apel cu prilejul judecării cauzei de față.

Textele legale amintite nu au nicidecum semnificația că măsura restrângerii dreptului la libera circulație, consecință a returnării unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene în temeiul acordului de readmisie dintre România și acel stat, nu s-ar mai aplica după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Dimpotrivă, măsura este în continuare aplicabilă, dar nu poate privi decât teritoriul statului din care cetățeanul român a fost returnat, așa cum se prevede, de altfel, prin art. 39 alin. (1) din lege, momentul aderării României la Uniunea Europeană făcând să înceteze numai extinderea temporară a măsurii de la statul membru al Uniunii Europene de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana la teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, cu o anumită excepție, extindere dispusă prin art. 52 din lege.

Aderarea României la Uniunea Europeană nu are ca efect nemijlocit încetarea aplicabilității unei legi naționale, în speță dispozițiile Legii nr. 248/2005 referitoare la posibilitatea restrângerii temporare a exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene. Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora este reglementat, după modificarea Regulamentului C.E.E. nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European. Acest din urmă act normativ reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și ședere, și restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică (s.n.).

În raport cu cele astfel arătate sunt de reținut următoarele: - este esențial nelegal refuzul a priori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie, așa cum mai sus s-a arătat, dreptul comunitar în mod imediat, direct și prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul național de drept; - de asemenea, în scopul aplicării corecte a normei de drept incidente, instanțele erau obligate să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia.

Pentru toate cele ce preced hotărârile date în cauza de față sunt esențial nelegale, urmând a se admite recursul și a se casa aceste hotărâri în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având drept consecință trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță conform art. 313 C. proc. civ. și rejudecarea pricinii de către instanța de trimitere prin prisma celor arătate în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 179 din 21 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 212 din 13 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Caraș- Severin și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.