ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4402/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

86/115/2007,

reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte a chemat în judecată pârâtul

D.D., solicitând restrângerea

dreptului la liberă circulație a pârâtului, care a fost returnat din Italia pe

baza unui acord de readmisie între România și acel stat.

S-a susținut că, în raport cu

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost modificată și

completată prin O.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Pârâtul a fost returnat din Italia

pentru că s-a aflat în această țară cu nerespectarea condițiilor legale de

intrare și ședere.

Prin sentința

civilă nr. 212 din 13 februarie 2007, Tribunalul Caraș-Severin a respins

acțiunea, iar apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins

prin decizia civilă nr. 179 din 21 martie 2007 de Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă.

Instanțele au

confirmat starea de fapt susținută de reclamantă, dar au hotărât că sensul

corect al dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 248/2005 este că măsura

reglementată prin art. 38 din lege a fost aplicabilă numai până la data de 1

ianuarie 2007, dacă la care România a aderat la Uniunea Europeană, după această

dată nemaiexistând temei legal pentru a se dispune restrângerea dreptului la

libera circulație.

Reclamanta a

declarat recurs, prin care, pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., a cerut casarea hotărârilor și, pe fond, admiterea cererii

astfel cum a fost formulată.

Recursul este întemeiat.

Hotărârile au fost date cu

încălcarea legii.

Potrivit art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

În asemenea situație, măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul

de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București [art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005].

Conform art. 52 din aceeași lege,

până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui

cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un

stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera

circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se

refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la

care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 52 din lege este contrară celei date în

primă instanță și în apel cu prilejul judecării cauzei de față.

Textele legale amintite nu au

nicidecum semnificația că măsura restrângerii dreptului la libera circulație,

consecință a returnării unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii

Europene în temeiul acordului de readmisie dintre România și acel stat, nu s-ar

mai aplica după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al

Uniunii Europene.

Dimpotrivă, măsura este în

continuare aplicabilă, dar nu poate privi decât teritoriul statului din care

cetățeanul român a fost returnat, așa cum se prevede, de altfel, prin art. 39

alin. (1) din lege, momentul aderării României la Uniunea Europeană făcând să

înceteze numai extinderea temporară a măsurii de la statul membru al Uniunii

Europene de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana la teritoriile

statelor membre ale Uniunii Europene, cu o anumită excepție, extindere dispusă

prin art. 52 din lege.

Aderarea României la Uniunea

Europeană nu are ca efect nemijlocit încetarea aplicabilității unei legi

naționale, în speță dispozițiile Legii nr. 248/2005 referitoare la

posibilitatea restrângerii temporare a exercitării dreptului la libera

circulație în statele Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora este reglementat, după modificarea Regulamentului C.E.E.

nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directiva

2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului

Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European.

Acest din urmă act normativ

reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și ședere, și

restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică (s.n.).

În raport cu cele astfel arătate

sunt de reținut următoarele:

- este esențial nelegal refuzul a

priori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul

motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice

eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern,

aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie, așa cum mai sus

s-a arătat, dreptul comunitar în mod imediat, direct și prevalent, integrat

automat sau transpus în sistemul național de drept;

- de asemenea, în scopul aplicării

corecte a normei de drept incidente, instanțele erau obligate să stabilească

faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt

sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel

comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de

proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă

judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia.

Pentru toate cele ce preced

hotărârile date în cauza de față sunt esențial nelegale, urmând a se admite

recursul și a se casa aceste hotărâri în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

având drept consecință trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță

conform art. 313 C. proc. civ. și rejudecarea pricinii de către instanța de

trimitere prin prisma celor arătate în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 179 din 21 martie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 212 din 13 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Caraș-

Severin și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.