ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7282/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 19 octombrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat Tribunalului București să dispună restrângerea exercitării de către

pârâta D.M. a dreptului la liberă circulație în Italia pe o durată de până la 3

ani.

Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâta D.M. a fost returnată

din Italia la data de 4 mai 2006 în baza acordului de readmisie dintre România

și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52

din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult trei ani.

Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința nr. 147 din 29

ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, iar

apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia nr. 279/A din 9 mai

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie, cu motivarea că simpla returnare a pârâtei din Italia

neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine o conduită de natură a afecta

ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

Reclamanta a declarat recurs, prin care, a solicitat casarea hotărârilor

de mai sus și, pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea

atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005,

prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie

constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii

dreptului la liberă circulație.

A mai arătat că prevederile legale invocate în susținerea recursului

sunt în deplină concordanță cu cele ale art. 29 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Dezvoltând critica de nelegalitate reclamanta s-a limitat la a susține

că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza

acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea

măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în statele Uniunii

Europene.

Asemenea susținere nu este corectă prin ea însăși.

Astfel, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că „restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi

dispusă ...”.

Posibilitatea, iar nu obligativitatea stipulată prin legi obligă pe

judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să

stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă

acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul

intern sau în cel comunitar și să examineze acele fapte și măsura cerută prin

prisma raportului de proporționalitate și apoi hotărând fie în sensul admiterii

cererii dedusă judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia.

În concordanță cu considerentele de mai sus au procedat instanțele în

cauza de față, stabilind că pârâta a fost returnată din Italia, dar fapta a

avut numai aparența de ilegalitate, în realitate pârâta se afla legal pe

teritoriul Italiei.

În consecință, în termenul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 279/A din 9 mai 2007 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2007.