ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1531/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 23 martie 2007 reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București să dispună

restrângerea exercitării de către pârâtul I.F. a dreptului la liberă circulație

în Franța pe o perioadă de până la 3 ani.

Motivând cererea, reclamanta a

susținut că pârâtul a fost returnat din Franța la 18 septembrie 2006 în baza

acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată

prin O.G. nr. 5/2006, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

Cererea astfel motivată a fost

respinsă prin sentința nr. 773 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost

respins prin decizia nr. 254 din 7 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, curtea a

reținut în esență, că în cauză nu sunt incidente motivele de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, nefiind dovedită această

restrângere în speță în persoana pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând casarea

hotărârilor atacate și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Dezvoltând critica de nelegalitate,

reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a)

și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că returnarea unei persoane în

baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru

luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

S-a susținut că prevederile invocate

sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în Constituția României, în art.

2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

Fundamentale ale Omului și art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Analizând criticile formulate,

Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora fac posibilă încadrarea în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost

verificată legalitatea hotărârii reținând că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, în temeiul art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută de art. 38 lit. a, măsura se dispune la cererea Direcției

Generale de Pașapoarte cu privire la care statul de pe teritoriul căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a cărei rază teritorială se află

domiciliul persoanei.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unor prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

abuzurilor administrate în cauză.

Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera

circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie

ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE)

nr. 1.612/1968 și de abrogare a mai multor directive, stabilește că limitarea

dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare

la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale, date cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.

Față de considerentele expuse Înalta

Curte, constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de

Pașapoarte împotriva deciziei nr. 524 din 7 septembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.