ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7290/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 1 februarie 2007,

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Neamț să dispună

restrângerea exercitării de către pârâtul R.Ș. a dreptului la liberă circulație

în Franța pe o durată de până la 3 ani.

Motivând cererea, reclamanta a

susținut că pârâtul R.Ș. a fost returnat din Franța la data de 3 noiembrie 2006

în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel

aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005,

potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație

a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani.

Cererea astfel motivată a fost

respinsă prin sentința nr. 243 C din 19 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul

Neamț, secția civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins prin

decizia nr. 242 din 16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, cu motivarea că simpla returnare a pârâtului din Franța neînsoțită de

alte probe, nu constituie în sine o conduită de natură a afecta ordinea

publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

Reclamanta a declarat recurs, prin

care, a solicitat casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond, admiterea cererii

așa cum a fost formulată.

Dezvoltând critica de nelegalitate,

reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a)

și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea

unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și

necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

A mai arătat că prevederile legale

invocate în susținerea recursului sunt în deplină concordanță cu cele ale art.

29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din Protocolul

nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Dezvoltând critica de nelegalitate

reclamanta s-a limitat la a susține că hotărârea atacată încalcă prevederile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că

returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei

suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la

liberă circulație în statele Uniunii Europene.

Asemenea susținere nu este corectă

prin ea însăși.

Astfel, art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 prevede că „restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă ...”.

Posibilitatea, iar nu

obligativitatea stipulată prin legi obligă pe judecătorul sesizat, fără a

cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au

determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu

aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar

și să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de

proporționalitate și apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă

judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia.

În concordanță cu considerentele de

mai sus au procedat instanțele în cauza de față, stabilind că pârâtul a fost

returnat din Franța, dar fapta a avut numai aparența de ilegalitate, în

realitate pârâtul se afla legal pe teritoriul Franței.

În consecință, în termenul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

242 din 16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2007.