ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6350/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 februarie 2007,

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București să dispună

restrângerea exercitării de către pârâtul P.M. a dreptului la liberă circulație

în Franța pe o durată de până la 3 ani.

Motivând cererea, reclamanta a

susținut că pârâtul P.M. a fost returnat din Franța la data de 2 noiembrie 2006

în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel

aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005,

potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație

a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani.

Cererea astfel motivată a fost

respinsă prin sentința nr. 169 din 5 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost

respins prin decizia nr. 266 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, cu motivarea că simpla returnare a pârâtului

din Franța neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine o conduită de natură

a afecta ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

Reclamanta a declarat recurs, prin

care a solicitat casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond, admiterea cererii

așa cum a fost formulată.

Dezvoltând critica de nelegalitate,

reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a)

și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea

unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și

necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

A mai arătat că prevederile legale

invocate în susținerea recursului sunt în deplină concordanță cu cele ale art.

29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din

Protocolul nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Dezvoltând critica de nelegalitate

reclamanta s-a limitat la a susține că hotărârea atacată încalcă prevederile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că

returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei

suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la

liberă circulație în statele Uniunii Europene.

Asemenea susținere nu este corectă

prin ea însăși.

Astfel, art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 prevede că „restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă ...”.

Posibilitatea, iar nu obligativitatea

stipulată prin legi obligă pe judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel

însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au determinat returnarea

persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile

restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze

acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate și

apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lui, fie în

sensul respingerii acesteia.

În concordanță cu considerentele de

mai sus au procedat instanțele în cauza de față, stabilind că pârâtul a fost

returnat din Franța, dar fapta a avut numai aparența de ilegalitate, în

realitate pârâtul se afla legal pe teritoriul Franței.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

266 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 octombrie 2007.