ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7747/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7747/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
La data de 18 decembrie
2006, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Bihor să dispună
restrângerea exercitării de către pârâtul F.F. a dreptului la liberă circulație
în Franța pe o durată de până la 3 ani.
Motivând cererea, reclamanta
a susținut că pârâtul F.F. a fost returnat din Franța la data de 18 noiembrie
2006 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel
aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005,
potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație
a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani.
Cererea astfel motivată a
fost respinsă prin sentința nr. 290/C/2007 din 6 martie 2007 pronunțată de
Tribunalul Bihor, secția civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost
respins prin decizia nr. 280/2007-A din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de
Apel Oradea, secția civilă mixtă, cu motivarea că simpla returnare a pârâtului
din Franța neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine o conduită de natură
a afecta ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.
Reclamanta a declarat
recurs, prin care, a solicitat casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond,
admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Dezvoltând critica de
nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile
art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a
observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie
temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la
liberă circulație.
A mai arătat că prevederile
legale invocate în susținerea recursului sunt în deplină concordanță cu cele
ale art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4)
din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale.
Recursul nu este fondat.
Dezvoltând critica de
nelegalitate reclamanta s-a limitat la a susține că hotărârea atacată încalcă
prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a
observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie
temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la
liberă circulație în statele Uniunii Europene.
Asemenea susținere nu este
corectă prin ea însăși.
Astfel, art. 38 lit. a) din
Legea nr. 248/2005 prevede că „restrângerea exercitării dreptului la liberă
circulație a cetățenilor români poate fi dispusă”...”.
Posibilitatea, iar nu
obligativitatea stipulată prin legi obligă pe judecătorul sesizat, fără a
cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au
determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu
aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel
comunitar și să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului
de proporționalitate și apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă
judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia.
În concordanță cu considerentele
de mai sus au procedat instanțele în cauza de față, stabilind că pârâtul a fost
returnat din Franța, dar fapta a avut numai aparența de ilegalitate, în
realitate pârâtul se afla legal pe teritoriul Franței.
În consecință, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 280/2007-A
din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie
2007.