ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 280/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16

septembrie 2005 la Înalta Curte de Casație și Justiție, trimisă spre competentă

soluționare la Curtea de Apel București, reclamantul H.G. a chemat în judecată

Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

din cadrul M.J., solicitând anularea hotărârilor date în dosarele nr. 1679/2000

și nr. 4197/2000, prin care s-au respins cererile sale de constatare a

calității de beneficiar al dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999.

În motivarea

acțiunii arată că hotărârile contestate sunt nelegale, pentru că nu s-au avut

în vedere înscrisurile depuse la dosarele respective, din care rezultă că tatăl

său a fost persecutat politic de către regimul comunist prin privare de

libertate și interdicția de-a exercita profesia pentru care s-a calificat, dar

că și reclamantul a suferit persecuții din partea aceluiași regim pentru

manifestare dușmănoasă la adresa acestui regim.

Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1000 din 9 mai 2006 a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că

tatăl reclamantului a fost introdus într-o colonie de muncă pentru o perioadă

de 36 luni, fiind pus în libertate la data de 17 februarie 1961, dar arestarea

s-a datorat faptului că a fost membru al mișcării legionare în perioada 1936-1941, a deținut funcția de șef de garnizoană și a participat la rebeliunea legionară.

Mai reține,

în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999,

persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni împotriva umanității sau

care s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei

organizații sau mișcări de acest fel, cum este cazul și al tatălui

reclamantului, nu pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanțe.

Reține și că

reclamantul a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul

dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din ordonanță, dar acestea nu au

fost dispuse ca urmare a săvârșirii, de către el sau tatăl său, a unei fapte în

scopurile menționate la art. 2 alin. (1) din aceeași ordonanță.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că eronat instanța a reținut că mișcarea

legionară din România a avut un caracter fascist, contrar celor stabilite prin

decizia nr. 745 din 12 iulie 2995 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Menționează

că prin sentința civilă nr. 6106 din 19 august 1997 a Judecătoriei Brăila s-a reținut că reclamantul, în perioada 1973-1978, a fost persecutat politic, iar din anul 2002 este beneficiar al Legii nr. 189/2000 ca urmare a

faptului că a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.

M.J. a

formulat întâmpinare în temeiul art. 6 din ordonanță, solicitând ca recursul să

fie respins ca nefondat, deoarece tatăl recurentului a fost membru al mișcării

legionare, a desfășurat activitatea politică anterior datei de 6 martie 1945,

iar afirmația privind strămutarea sau instituirea de restricții domiciliare din

motive politice nu e susținută de vreun document.

Recursul va fi admis

în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Conform prevederilor art.

l din O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată, „se recunoaște calitatea

de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor

măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie

1989".

Art. 2 alin. (1)

din ordonanță stabilește sfera infracțiunilor săvârșite din motive politice,

printre acestea fiind menționate propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale

până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta,

exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii

comuniste, precum și abuzului de putere, respectarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor

civile, politice, economice, sociale și culturale, acțiunea de împotrivire cu

arma și răsturnare prin forță a regimului comunist.

De asemenea, art.

3 din ordonanță prevede că „Prin măsuri administrative abuzive se înțelege

orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe

ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1)",

printre acestea fiind enumerate privarea de libertate în locuri de deținere sau

pentru efectuarea de cercetări, stabilirea de domiciliu obligatoriu,

strămutarea în altă localitate, exmatricularea din școli, licee sau facultăți,

încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice

și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată.

Dar, prin art. 2 alin. (2) din

aceeași ordonanță se stabilește că „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență

nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau

celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate cu caracter

fascist în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel".

Instanța de

fond a respins acțiunea în principal pentru faptul că tatăl reclamantului a

desfășurat activitate în cadrul mișcării legionare și că activitatea politică a

tatălui reclamantului a influențat parcursul profesional și social al acestuia.

Intimata-pârâtă

i-a respins cererea pentru faptul că nu se încadrează în prevederile art. 2 și art.

3 din ordonanța menționată mai sus.

Din Ordinul nr.

10003 din 15 aprilie 1958 al ministrului afacerilor interne rezultă că tatălui

reclamantului i s-a stabilit loc de muncă ca urmare a activității desfășurate,

fiind considerat deosebit de periculos pentru securitatea statului, iar prin

Ordinul nr. 10081 din februarie 1961 al ministrului afacerilor interne s-a

dispus punerea acestuia în libertate din locul de muncă, la 17 februarie 1961,

prin expirarea pedepsei de 36 luni.

În adresa din

2 noiembrie 1990 a M.I. – D.S., către H.E., se menționează, printre altele, că

H.C. (tatăl recurentului) a fost membru legionar în perioada 1936-1941, a deținut funcția de șef de garnizoană și a participat la rebeliunea legionară.

Din înscrisurile

aflate la dosar, și în special din extrasul din carnetul de muncă al tatălui

recurentului rezultă că acesta era absolvent al școlii normale de învățători, a

profesat ca învățător, dar că ulterior a desfășurat numai activități ca

muncitor necalificat în diverse domenii.

Recurentul a

depus, în susținerea acțiunii sale, copie de pe decizia nr. 745 din 12 iulie

1995, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și de contencios

administrativ, care privește pe numita G.R., în motivarea căreia se reține că

respectiva persoană nu s-a dovedit că „a desfășurat o activitate cu caracter

fascist, iar faptul că a făcut parte din mișcarea legionară nu constituie o

probă în acest sens".

Prin sentința

civilă nr. 6106 din 19 august 1997, pronunțată de Judecătoria Brăila, s-a

constatat că recurentul, în perioada anilor 1973-1978, nu și-a putut exercita

profesia datorită faptului că a fost urmărit de organele de represiune din

motive politice.

Însă, din

probele aflate la dosar, în mare parte contradictorii sau neclare, nu se poate

desprinde indubitabil dacă recurentul a suferit ca urmare a unor măsuri cu

caracter politic sau administrativ, luate de autoritățile comuniste împotriva

sa, dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 3 din ordonanță, în

perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989 și în caz afirmativ, dacă aceste

măsuri sunt ca urmare a activității desfășurate de tatăl său împotriva

regimului comunist în această perioadă sau din cauza activității proprii a

recurentului în același sens.

De asemenea,

nu este lămurită nici împrejurarea dacă eventualele măsuri luate asupra

recurentului s-au datorat activității desfășurate de tatăl său în calitate de

membru al mișcării legionare și dacă această mișcare a avut caracter fascist.

Din considerentele menționate

mai sus rezultă că este necesar a se administra probe suplimentare în cauză, în

sensul lămuririi situațiilor neclare, ceea ce impune ca sentința să fie casată,

iar cauza să se trimită aceleiași instanțe spre rejudecare.

Instanța

căreia i se va retrimite cauza urmează să administreze noi probe, printre care

și relații de la Academia Română, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" ori de la alte autorități publice cu privire la clarificarea activității

desfășurate de mișcarea legionară, precum și relații necesare lămuririi

motivelor pentru care recurentul a suferit, eventual, din motive politice sau

administrative abuzive, luate împotriva sa de regimul comunist, în perioada 6

martie 1945 - 14 decembrie 1989, și dacă i se poate stabili calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă.

Văzând și prevederile art. 6 alin.

(2) din O.U.G. nr. 214/1999 și ale art. 313 și art. 315 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de H.G. împotriva

sentinței civile nr. 1000 din 9 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2007.