ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3953/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 2005 la Înalta Curte de Casație și Justiție, trimisă spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, reclamantul H.G. a chemat în judecată Comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul M.J., solicitând

anularea hotărârilor date în Dosarele nr. 1679/2000 și nr. 4197/2000, prin care

s-au respins cererile sale de constatare a calității de beneficiar al

dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999.

În motivarea acțiunii, a arătat

că hotărârile contestate sunt nelegale, pentru că nu s-au avut în vedere

înscrisurile depuse la dosarele respective, din care rezultă că tatăl său a

fost persecutat politic de către regimul comunist, prin privare de libertate și

interdicția de a-și exercita profesia pentru care s-a calificat, dar și că

reclamantul a suferit persecuții din partea aceluiași regim, pentru manifestare

dușmănoasă la adresa acestuia.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1000 din

9 mai 2006, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că tatăl reclamantului

a fost introdus într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 36 luni, fiind pus

în libertate la data de 17 februarie 1961, dar arestarea s-a datorat faptului că a fost membru al mișcării legionare în perioada 1936-1941, a deținut

funcția de șef de garnizoană și a participat la rebeliunea legionară.

A mai reținut, în

conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999, că persoanele

care au fost condamnate pentru infracțiuni împotriva umanității sau care s-a

dovedit că au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau

mișcări de acest fel, cum este cazul și al tatălui reclamantului, nu pot să

beneficieze de prevederile acestei ordonanțe.

A reținut și că reclamantul

a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul dispozițiilor art. 3

alin. (1) lit. c) și d) din ordonanță, dar acestea nu au fost dispuse ca urmare

a săvârșirii, de către el sau tatăl său, a unei fapte în scopurile menționate

la art. 2 alin. (1) din aceeași ordonanță.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva sentinței, considerând că, eronat, instanța a reținut că

mișcarea legionară din România a avut un caracter fascist, contrar celor

stabilite prin Decizia nr. 745 din 12 iulie 2995 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

A menționat că, prin

sentința civilă nr. 6106 din 19 august 1997, a Judecătoriei Brăila, s-a reținut că reclamantul, în perioada 1973-1978, a fost persecutat politic, iar din anul

2002 este beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca urmare a faptului că a fost

strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.

Ministerul Justiției a

formulat întâmpinare în temeiul art. 6 alin. (1)

1

din ordonanță,

solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece tatăl recurentului

a fost membru al mișcării legionare, a desfășurat activitatea politică anterior

datei de 6 martie 1945, iar afirmația privind strămutarea sau instituirea de

restricții domiciliare din motive politice nu e susținută de vreun document.

Prin Decizia nr. 280 din 18 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, din probele aflate la dosar, în mare parte contradictorii sau

neclare, nu se poate desprinde indubitabil dacă recurentul a suferit ca urmare

a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ, luate de autoritățile

comuniste împotriva sa, dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 3 din

O.U.G. nr. 214/1999, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989 și în caz afirmativ, dacă aceste măsuri sunt ca urmare a activității

desfășurate de tatăl său împotriva regimului comunist în această perioadă sau

din cauza activității proprii a recurentului în același sens.

S-a apreciat că nu a fost

lămurită nici împrejurarea dacă eventualele măsuri luate asupra recurentului

s-au datorat activității desfășurate de tatăl său în calitate de membru al

mișcării legionare și dacă această mișcare a avut caracter fascist, fiind

necesară administrarea de probe suplimentare în cauză, în sensul lămuririi

situațiilor neclare.

S-a solicitat instanței de

fond după casare, să administreze probe noi, printre care și relații de la Academia Română, de la Institutul de Istorie N.I. ori de la alte autorități publice cu

privire la clarificarea activității desfășurate de mișcarea legionară, precum

și relații necesare lămuririi motivelor pentru care recurentul a suferit,

eventual, din motive politice sau administrative abuzive, luate împotriva sa de

regimul comunist în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989, și dacă i se poate stabili calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă.

Cauza a fost reînregistrată

sub nr. 1921/2/2007 la Curtea de Apel București, iar la termenul din 17 mai 2007 s-au solicitat relații de la Institutul Național de Istorie N.I. cu privire la mișcarea legionară, dacă aceasta a avut sau nu un caracter fascist.

Institutul de Istorie N.I. a

comunicat instanței un răspuns cu referire la dispozițiile art. 3 din Legea nr.

51/1991.

Prin sentința civilă nr. 1903

din 28 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, s-a reținut că deciziile contestate de reclamant, care îl priveau pe

acesta și pe tatăl său, sunt legale și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 1, 2, 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

Astfel, în ceea ce-l privește

pe tatăl reclamantului, H.C., acesta, în calitate de membru legionar în

perioada 1941 – 1945, deținând calitatea de șef garnizoană, a fost arestat la

17 februarie 1958, pentru manifestări dușmănoase la adresa regimului comunist,

fiind încadrat într-o colonie de muncă timp de 36 de luni.

A reținut instanța de fond

că Institutul de Istorie N.I. recunoaște că problema caracterului mișcării

legionare este una controversată și a înlăturat concluzia sentinței nr. 745 din

12 mai 1995 a Curții de Apel Suceava, care a stabilit că organizația legionară

nu a avut caracter fascist.

S-a apreciat că, deși

activitatea desfășurată de tatăl reclamantului, deși nu poate fi calificată

strict din punct de vedere istoric ca fiind o activitate fascistă, nu poate fi

încadrată ca fiind o activitate politică anticomunistă de natură a determina

aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999,

pentru că activitatea cu caracter legionar, extremist, fascist și comunist este

considerată ilicită, de natură a afecta siguranța națională a României și

ordinea statului de drept, constituind amenințări potrivit art. 3 din Legea nr.

51/1991.

În privința reclamantului H.G.,

s-a reținut faptul că el are calitatea de persoană persecutată din motive

etnice, beneficiind de dispozițiile Legii nr. 189/2000, fiind strămutat din

Basarabia în Brăila, dar această calitate de refugiat și strămutat în altă

localitate din motive etnice nu determină și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin.

(1) și (3) din O.U.G. nr. 214/1999.

Instanța de fond a arătat că,

din actele depuse de reclamant, nu rezultă că acesta a suferit ca urmare a unor

măsuri cu caracter politic sau administrativ prevăzute de art. 2 alin. (1) și art.

3 din O.U.G. nr. 214/1999, de natură a fi apreciat ca fiind persoană

persecutată din motive politice de către regimul comunist, nu s-au dovedit

măsurile administrative abuzive prevăzute de art. 3 lit. a) - g) din O.U.G. nr.

214/1999, respectiv strămutarea în altă localitate sau exmatricularea din

unitățile de învățământ.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul H.G., solicitând admiterea recursului,

desființarea hotărârii atacate și să i se acorde calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă, anulându-se Hotărârea nr. 4179/2000 a Comisiei din

cadrul M.J.

S-a solicitat să se ia act

că reclamantul renunță la contestația în privința tatălui său – H.C.

În motivele de recurs s-a arătat

că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că hotărârea comisiei este

legală în privința sa, pentru acesta a depus la dosar un document, din care

rezultă că, între anii 1945 – 1949, a avut calitatea de strămutat din Basarabia,

dar și o hotărâre judecătorească, din care rezultă că, în perioada 1973 – 1978,

nu și-a putut exercita profesia datorită faptului că a fost urmărit și cercetat

de securitate din motive politice, conform O.U.G. nr. 214/1999.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 588

din 15 februarie 2008, a respins recursul reclamantului, ca nefondat,

reținându-se, în esență, că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi fost

condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supus, tot din

motive politice, vreuneia dintre măsurile administrative abuzive, astfel cum

acestea sunt enumerate de art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, pentru a-i putea fi

recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Împotriva Deciziei nr. 588/2008,

astfel pronunțată, H.G. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct.

5 C. proc. civ.

Revizuentul a susținut că,

în urma demersurilor efectuate la C.N.S.A.S., a intrat în posesia unor

documente, care nu au putut fi prezentate instanțelor de judecată, din care

reiese că este îndreptățit, ca și tatăl său, H.C., la acordarea calității

solicitate și care documente, dacă ar fi fost avute în vedere la momentul

pronunțării, puteau determina o altă soluție.

Fără a indica în mod concret

care sunt aceste documente și făcând referire doar la sentința nr. 6106/1997 a

Judecătoriei Brăila, revizuentul a depus la dosar un set de înscrisuri,

respectiv: adresa C.N.S.A.S. din 6 noiembrie 2008, adresa din 25 martie 1961, adresa din 20 iulie 1945 emisă de Postul de jandarmi Pungești, adresa din 8

aprilie 1941 emisă de M.E.N., tabloul nominal 4376 din 4 iulie 1945 a legiunii de Jandarmi Vaslui, adresa din 17 aprilie 1958 a UM 0123/E București, procesul-verbal de interogatoriu din 11 februarie 1960 emis de M.A.I., declarația din 25 ianuarie 1941, nota-raport 7934 din 24 octombrie 1960, referatul din 9 aprilie 1958, referatul din 2 martie 1960, extras din Ordinul nr. 10003 din 15 aprilie 1958 și din Ordinul nr. 1008 din 7 februarie 1961 ale M.A.I.,

adresa din 21 iulie 1945 a Inspectoratului Școlar Vaslui și adresa Partidului

Social Democrat din România – Organizația Vaslui către Comisia centrală de

purificare a aparatului de stat din cadrul M.E.N.

Cererea de revizuire este nefondată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă,

după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus

de voința părților.

Actul invocat (sentința nr. 6106/1997

a Judecătoriei Brăila) și actele depuse în sprijinul cererii de revizuire nu

pot fi considerate în nici un caz acte noi în sensul legii.

Astfel sentința nr. 6106/1997

a Judecătoriei Brăila, invocată de revizuent, a fost avută în vedere și a fost

menționată în hotărârea atacată.

În ceea ce-l privește pe

tatăl său, H.C., e de precizat că revizuentul însuși a renunțat la contestația

referitoare la acesta, așa cum s-a luat act în cuprinsul deciziei în discuție.

Referitor la celelalte acte

obținute de la C.N.S.A.S., acestea provin de la o autoritate publică, ce

furnizează, în condițiile legii, informații și înscrisuri la cererea

persoanelor interesate, revizuentul având accesul la consultarea dosarelor și

documentelor privitoare la situația de fapt invocată, așa cum rezultă din chiar

conținutul adresei din 6 noiembrie 2008 a C.N.S.A.S., neputându-se susține că documentele respective nu s-au pus la dispoziția părții interesate.

Împrejurarea că aceste

înscrisuri nu s-au solicitat sau obținut la momentul judecării cauzei, ca și

eventualele consecințe decurgând din aceasta, cade în responsabilitatea

exclusivă a revizuentului și în nici un caz nu poate fi asimilată vreuneia

dintre situațiile pe care poate fi fundamentată, în condițiile legii, cererea

de revizuire, respectiv nu pot fi considerate ca reținute de partea potrivnică

din cauza de față sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părții.

Față de considerentele expuse,

rezultă că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5

C. proc. civ. și cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de H.G. împotriva Deciziei nr. 588 din 15 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2009.