ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3069/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3069/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24 iunie

2010, reclamantul M.H.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să constate caracterul politic al detenției la care a fost supus

de către regimul comunist în perioada 24 februarie 1960 - 16 iunie 1960, precum

și caracterul politic al sentinței de condamnare nr. 286 din 08 iunie 1960

pronunțată de Tribunalul Militar București în Dosarul cu nr. 276/1960, iar

Statul Român să fie obligat la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune

morale, adică repararea de către pârât a prejudiciului moral cauzat prin

persecuțiile la care a fost supus în timpul regimului comunist din România.

Prin Sentința civilă

nr. 1143 din 21 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

admis în parte acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, a constatat

caracterul politic al condamnării reclamantului, condamnare ce a fost dispusă

prin Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului Militar București

și a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 euro către reclamant, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare.

Pentru a statua

astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală menționată reclamantul

a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare corecțională, cu suspendare,

pentru infracțiunea de asociație contra liniștii publice, prevăzută și

pedepsită de art. 315 alin. (1) C. pen. Din considerentele sentinței penale

rezultă că reclamantul, alături de alți inculpați, s-a făcut vinovat pentru

asocierea în vederea trecerii frauduloase a frontierei, iar, în aceste

împrejurări, din cauza absențelor, reclamantul a fost exmatriculat de Colegiul

Național Mihai Viteazul la data de 16 februarie 1960, dată anterioară arestării

sale.

În ce privește

condamnarea reclamantului, tribunalul a constatat că sunt incidente

dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, aceasta constituind o

condamnare cu caracter politic, având în vedere că trecerea frauduloasă a

frontierei avea drept scop respectarea dreptului la liberă circulație, astfel

cum prevede art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, drept nesocotit de regimul

comunist.

Tribunalul a mai

reținut că reclamantul justifică, astfel, calitatea de a apela la aplicarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum

aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, reclamantul făcând dovada

îndeplinirii cerințelor legii pentru acordarea despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic suferită,

prejudicii al căror cuantum a fost stabilit de instanță la suma de 4.000 euro.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel reclamantul M.H.G., pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București.

Prin apelul său,

reclamantul a susținut că deși instanța în mod corect a constatat caracterul

politic al condamnării suferite, reținând incidența în cauză a dispozițiilor

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, în mod greșit, a plafonat cuantumul

despăgubirilor funcție de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege,

astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, deoarece, prin

Decizia Curții Constituționale din data de 20 octombrie 2010 au fost declarate

neconstituționale prevederile acestui din urmă act normativ.

La rândul său,

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că hotărârea

este netemeinică și nelegală, deoarece prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie

2010 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, iar această decizie care,

vizează și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 214/1999, Legea nr.

568/2001 și O.U.G. nr. 62/2010, sunt obligatorii pentru instanțele

judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice

potrivit cu dispozițiile art. 51 și ale art. 145 alin. (2) din Constituție,

dispoziții care prevăd că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Având în vedere că

dispoziția legală - art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 - în

baza căreia instanța a acordat despăgubiri morale în cuantum de 4.000 euro a

fost declarată neconstituțională, hotărârea instanței de fond este neîntemeiată,

nemaiexistând temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri

reparatorii.

În subsidiar, pârâtul

a arătat că suma acordată de către instanță este mare prin raportare la natura

daunelor și la luarea în considerare a unor elemente de apreciere

neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii. În plus, au fost deja

acordate drepturi în baza O.U.G. nr. 214/1999, drepturi care au fost plătite

din 05 iunie 2008, fapt reținut de către instanța de fond, dar neapreciat

suficient, astfel că instanța, și din acest motiv, a interpretat greșit

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința primei instanțe,

ca și părțile, de altfel, sub aspectul despăgubirilor acordate de către

instanță pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, consecință a

aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Prin Decizia nr. 483A

din 9 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul

M.H.G. împotriva Sentinței civile nr. 1143 din 21 septembrie 2010, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A admis apelurile

declarate împotriva aceleiași sentințe de către Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii

cererii de daune morale, ca neîntemeiată.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de apel evocate și care, în esență, vizează aplicarea și

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 sub

aspectul temeiniciei acordării despăgubirilor morale persoanelor persecutate

politic în perioada 24 februarie 1960 - 16 iunie 1960, precum și al cuantumului

acestor despăgubiri, Curtea a apreciat că apelul reclamantului este nefondat,

iar apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt

întemeiate, pentru argumente comune:

Astfel, prin Decizia

civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în Monitorul Oficial al

României, din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt

neconstituționale.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituția României, decizia prin care o normă de drept a fost

declarată neconstituțională, își încetează efectele după 45 zile de la publicarea

deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt

suspendate de drept.

În condițiile

stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin.

(4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție

legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte

cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Deciziile Curții

Constituționale sunt opozabile "erga omnes", sunt general

obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, ele având putere numai

pentru viitor, după publicare, având efect și asupra cauzelor aflate în curs de

soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

În consecință,

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 declarate

neconstituționale, nu se mai pot aplica, astfel că instanța sesizată cu

soluționarea acțiunii, având ca temei dispozițiile legale sus-menționate,

continuând să soluționeze cauza, are obligația să constate că devin

inaplicabile prevederile declarate neconstituționale.

Decizia Curții

Constituționale nr. 1358/2010 s-a publicat în Monitorul Oficial, Partea I, din

15 noiembrie 2010, astfel că de la această dată, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca în termen de

45 zile, Parlamentul, respectiv Guvernul să pună de acord aceste prevederi

legale cu dispozițiile Constituției, la împlinirea acestui termen, prevederile

sus-menționate încetându-și efectele juridice.

Curtea, constată că

termenul de 45 zile a expirat, fără a fi intervenit vreo procedură de punere de

acord a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu

Constituția României [art. 1 alin. (3) și (5)], ele încetând a-și mai produce

efectele la 01 ianuarie 2011.

În speță, la termenul

de judecată din 14 februarie 2011, Curtea a constatat că practic nu mai există

temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate în cazul prezent -

potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 -, putând fi acordate

în continuare, doar despăgubirile la care se referă la art. 5 alin. (1) lit. b)

și c) din lege (inaplicabile în litigiu).

Lipsind temeiul

juridic al cererii de daune morale, a constatat că analizarea celorlalte

critici din apelurile declarate, nu se mai impune.

Urmare a sesizării

Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării

acestei excepții prin Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a

stabilit de către această instanță, că aceste dispoziții legale, sunt

neconstituționale, apelantul-pârât prevalându-se în susținerea apelului

declarat și de aceste statuări.

Potrivit art. 31 din

Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată: "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare este definitivă și obligatorie".

În conformitate cu

prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție: "Dispozițiile din legile

(...) constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest

interval, Parlamentul (...), după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen,

dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de

drept".

Cum aceste Decizii

nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost publicate în M. Of. nr.

761/15.11.2010, iar până la data soluționării cauzei, termenul de 45 zile,

anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a

prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța de apel

nu poate decât să procedeze la aplicarea acestor decizii definitive și

obligatorii în prezenta cauză.

Având în vedere că

dispozițiile art. 5 alin. (1

1

) din Legea nr. 221/2009, introduse

prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la

prevederile alin. (1) din același articol, Curtea Constituțională a constatat

că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, au

rămas fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București,

susținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel este, în parte,

netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a

susținut că în mod greșit instanța de apel, deși a admis apelul declarat de

Statul Roman prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că

a respins cererea privind acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale ca

nefondată, a menținut dispoziția sentinței de fond referitoare la constatarea

caracterului politic al condamnării reclamantului dispusă prin Sentința penală

nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului Militar București, soluția față de

care înțelege să invoce excepția lipsei de interes referitor la acest capăt de

cerere având raport de dispozițiile art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990.

Din actele depuse la

dosarul cauzei rezultă că reclamantul a beneficiat de prevederile O.U.G. nr.

214/1999 prin Decizia nr. 1409 din 05 iunie 2008, acestuia recunoscându-i-se

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Or, O.U.G. nr.

214/1999 a fost reglementată de către legiuitor tocmai pentru acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu

începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori

constituite în prizonieri, drepturi care nu se pot acorda decât prin

recunoașterea sentinței respectiv deciziei date de către autoritățile regimului

comunist.

Mai mult, însăși

Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010,

că există reglementări paralele în legislația României și anume pe de o parte

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6

martie 1945 și O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive

politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au

participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a

regimului comunist instaurat în România, iar pe de altă parte Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, prin

aceeași decizie a Curții Constituționale se reține că până în prezent

persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic precum și

vreo măsură privativă de libertate au beneficiat și beneficiază de sume de bani

acordate lunar pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a luării

măsurii administrative împotriva acestora, sume de bani care nu se pot acorda

decât implicit cu recunoașterea și constatarea caracterului politic al

măsurilor privative de libertate respectiv al măsurilor administrative luate în

perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către regimul totalitar.

Curtea

Constituțională a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele

morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea

prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație

similară cu cea avută anterior, ci finalitatea instituirii acestei norme

reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși

recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu

care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu

recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Față de cele

prezentate, întrucât reclamantul a beneficiat de O.U.G. nr. 214/1999 ca urmare

a recunoașterii caracterului politic al condamnării, instanța nu mai poate

constata acest lucru, devenind incident art. 111 C. proc. civ.: "partea

care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau

inexistenței unui drept. Cererea ne poate fi primită dacă partea poate cere

realizarea dreptului".

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării

reclamantului dispusă prin Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a

Tribunalului Militar București, dispoziție menținută și de instanța de apel,

din moment ce reclamantul a beneficiat de disp. O.U.G. nr. 214/1999 care are ca

finalitate repararea prejudiciului suferit ca urmare a condamnării, respectiv a

dispunerii măsurilor administrative, prin recunoașterea caracterului politic al

acestora.

Față de argumentele

prezentate, recurentul-pârât a solicitat instanței să admită recursul așa cum a

fost formulat și să modifice în parte Decizia civila nr. 483A din 09 mai 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în sensul

respingerii și a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic

al condamnării reclamantului dispusă prin Sentința penală nr. 286 din 08 iunie

1960 a Tribunalului Militar București.

Recursul este

nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 1 alin.

(3) din Legea nr. 221/2009, "Constituie condamnare cu caracter politic și

condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru

orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a

urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice,

persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri

administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de

împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat

în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu

modificările și completările ulterioare."

În speță, tribunalul,

având în vedere Sentința penală nr. 286 din 08 iunie 1960 a Tribunalului

Militar București prin care reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunea de

asociație contra liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 315 alin. (1)

C. pen., în mod corect a constatat caracterul politic al acestei condamnări,

reținând că, prin săvârșirea faptei, acesta a urmărit unul dintre scopurile

prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, fapt pentru care

reclamantului i s-a și acordat calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă, prin Decizia nr. 1409 din 05 iunie 2008 a Comisiei înființate în

acest scop, depusă de asemenea, la dosar.

Așa fiind, în mod

corect instanța de apel a menținut soluția tribunalului prin care a admis

capătul de cerere din acțiunea reclamantului privind constatarea caracterul

politic al sentinței de condamnare nr. 286 din 08 iunie 1960 pronunțată de Tribunalul

Militar București, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1

alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

Date fiind

dispozițiile art. 4. alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care prevăd în mod expres

că persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita

instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor,

potrivit art. 1 alin. (3) din lege, nu pot fi primite susținerile

recurentului-pârât în sensul că formularea unei asemenea cereri ar fi lipsită

de interes.

Având în vedere

considerentele care succed, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este

nefondat și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva

Deciziei nr. 483A din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 mai 2012.

Procesat de GGC - GV