ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2043/2007

HOTĂRÂRE
18.04.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2043/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 15 martie 2006,

reclamantul M.L.M. a chemat în judecat M.J. – C.C.C.L.R.A., solicitând anularea

Deciziei nr. 251/2003 din 12 ianuarie 2006 prin care i-a fost respinsă cererea

de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru bunicul

său M.C.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că împotriva bunicului său s-a luat măsura abuzivă a arestării

pentru o perioadă de 3 ani, fără ca acesta să fi fost judecat și condamnat

printr-o hotărâre judecătorească.

Prin sentința civilă nr.

2902 din 14 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ, a admis acțiunea; a anulat contestația și a obligat pârâta să

emită o nouă decizie prin care să-i recunoască lui M.C. calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă.

Instanța a reținut că măsura

abuzivă a reținerii a fost luată în absența unei hotărâri de condamnare care să

fi constatat că M.C. a desfășurat activitate fascistă în cadrul unei organizații

de acest fel.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, M.J., motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a invocat

nelegalitatea și netemeinicia sentinței formulate de Curtea de Apel București susținând

în esență că măsura arestării luată împotriva lui M.C. a fost justificată de

activitatea legionară desfășurată de acesta așa cum rezultă din relațiile

primite din partea Tribunalului Militar, și care nu au putut fi combătute de

reclamant cu nici un alt mijloc de probă.

Faptul că măsura arestării

s-a dispus în absența unei hotărâri judecătorești, s-a apreciat de către

recurent a nu fi relevant în condițiile în care nici dispozițiile art. 1 alin.

(2) din O.U.G. nr. 214/1999 nu prevede o astfel de condiție.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.U.G. nr. 214/1999 calitatea de luptător în rezistența anticomunistă este

recunoscută persoanelor care în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au

fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, ori au fost

supuse unor măsuri administrative abuzive, tot din motive politice.

Pentru această din urmă

categorie de persoane, acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

este însă condiționată, fiind posibilă numai în măsura în care acestea au

săvârșit fapte în scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1), exprimânu-și sub

orice formă, personal, opoziția împotriva regimului comunist.

Astfel fiind și cum în

cauză, din relațiile primite de la Tribunalul Militar, adresa din 17 martie 2004, a rezultat că M.C. a fost arestat pentru

delictul de activitate legionară, a participat la rebeliunea din 1941, iar după

rebeliune și-a continuat activitatea și internat prin Decizia M.A.I. 10052/59

într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 36 luni, nelegal și netemeinic s-a

apreciat de către Instanța de Fond că nu s-a făcut dovada că a desfășurat

activitate fascistă.

Faptul că nu a existat o

hotărâre judecătorească de condamnare, nu are relevanță sub aspectul dovedirii

legăturii cu mișcarea legionară, relațiile primite de la Tribunalul Militar necombătute de altfel, încadrându-se în categoria documentelor prevăzute

de art. 4 alin. (3) din Regulamentul de aprobare și funcționare al Comisiei

pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

În fine, având în vedere și

dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999 care interzic expres

persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor pentru

care s-a dovedit că au desfășurat o activitate cu caracter fascist în cadrul

unor mișcări de acest fel să beneficieze de prevederile ordonanței, se

apreciază ca fiind vădit nelegală și netemeinică hotărârea Curții de Apel

București, secția contencios administrativ.

Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

Admite recursul declarat de

M.J. împotriva sentinței civile nr. 2902 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de M.L.M.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1249 din 30 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea re
ÎCCJ 2007-06-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3291/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul U.F. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Comisia pentru Constatarea
ÎCCJ 2006-01-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 71/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2005, la Tribunalul Brașov, trimisă prin declinare de competență la Curtea de Apel Brașov, reclamantul R.Ș. a sol
ÎCCJ 2004-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8097/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul P.D. a chemat în judecată în calitate de pârât, Ministerul Justiției, pen
ÎCCJ 2007-01-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2007
ă și constatată, de altfel, cu putere de lucru judecat și în hotărâri judecătorești anterioare, reprezintă, astfel după cum reține Înalta Curte, în sensul O.U.G. nr. 214/1999, măsuri administrative abuzive, nefiind incidentă în speță ipotez
Sursă