ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 874/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6

iunie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta T.C. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă, anularea hotărârii nr. 727 din 26 aprilie 2007

emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de constatare a calității de

luptător în rezistența anticomunistă a bunicului său, numitul M.S.

Prin sentința civilă nr. 342 din 12

septembrie 2007, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, admițând excepția de necompetență materială, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, prin sentința

civilă nr. 1866 din 18 iunie 2008, a admis cererea reclamantei, a anulat

Decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007 a Ministerului Justiției - Comisia pentru

Constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și a obligat

pârâta să emită o decizie prin care să recunoască defunctului M.S., calitatea

de luptător în rezistența anticomunistă pentru perioada 06 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a

reținut că din conținutul materialului probator administrat în cauză reiese

faptul că autorul reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei

securități a statului pe criterii politice, astfel cum rezultă din conținutul

notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcției a II-a a acestei

instituții, și că acesta a fost privat de libertate pentru săvârșirea

infracțiunii de nerespectare a obligațiunilor legale privind predarea

mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase în intervalul 23

noiembrie 1965 - 06 decembrie 1965, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanței

de încetare a procesului penal dată în dosarul nr. 841/1965 al Direcției

Generale a Miliției.

A constatat astfel instanța de fond, că sunt

întrunite, în cauză, condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, în ceea ce

privește recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru

bunicul reclamantei, defunctul M.S.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.

In motivarea recursului său, pârâtul a

susținut, în esență, că în mod greșit a constatat prima instanță că autorul

reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securități a

statului pe criterii politice, reținând în acest sens "conținutul notelor

informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcției a II-a a acestei

instituții", note ce nu au fost prezentate și Comisiei, astfel încât

acestea nu au putut fi analizate și luate în considerare la emiterea deciziei a

cărei anulare a fost dispusă.

Tot în mod greșit, consideră pârâtul, a reținut

prima instanță că întrucât din materialul probator rezultă că autorul

reclamantei M.S. a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de

nerespectare a obligațiilor legale privind predarea mijloacelor de plată

străine și a metalelor prețioase în intervalul 23 noiembrie 1965 - 06 decembrie

1965, acestuia poate să-i fie recunoscută calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 219/1999.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei,

intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul

Ministerul Justiției, arătând, în esență, faptul că din probatoriul cauzei (notele

extrase din Arhiva Operativă a MAI - Direcția a VII-a - dosarul operativ de

urmărire nr. 119178) rezultă fără posibilitate de interpretare faptul că

autorul petentei a fost supus din „motive politice unor măsuri administrative

abuzive", precum și măsurii de „privare de libertate în locuri de deținere

sau pentru efectuarea de cercetări", aceasta reprezentând consecința

„măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau origine etnică".

Mai arată că deținerea de materiale

prețioase, nu poate fi considerat, astfel cum încearcă să demonstreze

recurenta, singurul motiv al reținerii în vederea cercetării, fiind de

notorietate faptul că toate cercetările și reținerile pe motive politice și/

sau etnice se materializau în acte de reținere pe motive de drept comun, rolul

instanțelor de judecată fiind acela de a administra probele din dosar și de a

stabili care este adevăratul motiv al reținerii.

În ceea ce privește motivare recursului

prin prisma analizei adresei nr. 157/C din 21 februarie 2007, emisă de Direcția

Instanțelor Militare, prin care se precizează faptul că numitul M.S. nu ar fi

avut restricții domiciliare, nu ar fi fost reținut, cercetat, judecat și

condamnat de către o instanță militară, consideră intimata că se impune a fi

respinsă având în vedere că recurenta înainte de a emite hotărârea criticată,

avea obligația în aplicarea art. 4 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 148/2000,

astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 249/2003, să solicite date de la

instituțiile abilitate, fiind de notorietate faptul că toate dosarele

referitoare la persoanele urmărite politic se găsesc depuse la Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Direcția Arhivă Centrală.

Cum autoritatea emitentă a solicitat doar

acte de stare civilă a autorilor petentei, fără a-și îndeplini obligația legală

prevăzută de art. 4 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 148/2000, astfel cum a

fost modificată prin H.G. nr. 249/2003, aceea de a solicita „date, documente

sau informații necesare soluționării cererii de la instituțiile publice care le

dețin", soluția instanței de fond de a anula decizia nr. 727 din 26

aprilie 2007 este corectă, impunându-se așadar respingerea recursului formulat de

pârâtă, ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 1866 din 18 iunie

2008 ca legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte

constată că recursul este fondat, urmând să-1 admită pentru următoarele

considerente:

Prin Decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007, emisă

de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența

Anticomunistă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea prin care

intimata-reclamantă T.C. a solicitat acordarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă pentru bunicul său, M.S., reținându-se că din adresa

nr. 157/C din 21 februarie 2007 a Direcției Instanțelor Militare nu rezultă că

acesta ar fi fost reținut, cercetat, judecat și condamnat de către o instanță

militară din motive considerate politice.

Instanța de fond a hotărât anularea acestei

decizii apreciind că din conținutul notelor informative aflate la dosarul nr.

19178 al Direcției a II-a a acestei instituții, rezultă că autorul reclamantei

a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securități a statului pe

criterii politice, și că din conținutul ordonanței de încetare a procesului

penal dată în dosarul nr. 841/1965 al Direcției Generale a Miliției reiese că

acesta a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de

nerespectare a obligațiunilor legale privind predarea mijloacelor de plată

străine și a metalelor prețioase în intervalul 23 noiembrie 1965 – 6 decembrie

1965.

In raport de cele reținute în considerentele

sentinței, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este greșită

urmând a fi casată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr.

214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau

supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6

martie 1945 - 14 decembrie 1989.

In temeiul dispozițiilor art. 2 din ordonanță,

sunt considerate infracțiuni săvârșite din motive politice, infracțiunile care

au avut drept scop:

a) exprimarea protestului împotriva dictaturii,

cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din

partea celor care au deținut puterea politică;

b) susținerea sau aplicarea principiilor

democrației și a pluralismului politic;

c) propaganda pentru răsturnarea ordinii

sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;

c

1

) acțiunea de împotrivire cu arma

și răsturnare prin forță a regimului comunist;

d) respectarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice,

economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe

motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de

apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 din

același act normativ, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice

măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca

urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în

baza cărora s-a dispus:

a) privarea de libertate în locuri de deținere

sau pentru efectuarea de cercetări;

b) internarea în spitale de psihiatrie;

c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;

d) strămutarea într-o altă localitate;

e) deportarea în străinătate, după 23 august

1944, pentru motive politice;

f) exmatricularea din școli, licee și facultăți.

Astfel, textul art. 1 și art. 2 din ordonanță,

precum și titlul ordonanței, prevăd în mod expres că infracțiunile trebuie să

fi fost săvârșite din motive politice, aceasta fiind o condiție

sine qua non

a

recunoașterii calității de luptător în rezistenta anticomunistă.

Fapta incriminată de dispozițiile art. 37 alin.

(1) din Decretul nr. 210/1960, nu poate fi considerată infracțiune săvârșită

din motive politice în accepțiunea legii, astfel încât faptul că autorul

reclamantei a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de

nerespectare a obligațiilor legale privind predarea mijloacelor de plată

străine și a metalelor prețioase, nu putea constitui motiv temeinic pentru

recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă a acestuia.

Susținerea intimatei-reclamante în sensul că

deținerea de materiale prețioase, nu poate fi considerat singurul motiv al

reținerii în vederea cercetării, la care autorul său a fost supus - fiind de

notorietate faptul că toate cercetările și reținerile pe motive politice și/

sau etnice se materializau în acte de reținere pe motive de drept comun - nu

poate fi reținută, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul

art. 1 și art. 2 din ordonanță, precum și titlul acesteia, infracțiunile

trebuie să fi fost săvârșite din motive politice iar nu condamnările să fi fost

politice.

Tot în mod greșit a apreciat instanța de fond

că anularea deciziei de respingere a recunoașterii calității de luptător în

rezistența anticomunistă a autorului reclamantei, se impune față de

împrejurarea că acesta a făcut obiectul supravegherii operative a fostei

securități a statului pe criterii politice astfel cum rezultă din

"conținutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcției a

II-a a acestei instituții". Cum aceste note nu au fost prezentate și

Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă,

acestea nu au putut fi așadar, analizate și luate în considerare la emiterea

deciziei atacate, astfel încât, ele nu puteau fi luate în considerare nici

atunci când instanța de fond a analizat legalitatea acestei decizii.

În ceea ce privește susținerile

intimatei-reclamante privind omisiunea autorității pârâte de a-și duce la

îndeplinire obligația prevăzută de art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 148/2000,

astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 249/2003, în sensul de a nu fi

solicitat, în vederea soluționării cererii date și informații de la

instituțiile deținătoare a acestor date, Înalta Curte constată că așa cum

rezultă din dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 4 din această hotărâre de

Guvern, potrivit cărora: „cererea de constatare a calității de luptător în

rezistența anticomunistă, însoțită de acte doveditoare, se depune la

Registratura generală a Ministerului Justiției (...) actele doveditoare

prevăzute la alin. (1) se depun în original sau în copii legalizate ori

certificate de instituția care le-a eliberat", obligația dovedirii

temeiniciei cererii formulate în temeiul O.U.G. nr. 214/1999, revine în primul

rând persoanei solicitante, Comisia având doar o obligație subsidiară în acest

sens.

Din acest motiv, lipsa actelor doveditoare în

susținerea cererii întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999, nu poate fi

imputată exclusiv Comisiei pârâte, astfel încât nici nelegalitatea deciziei prin

care Comisia a respins cererea de recunoaștere a calității de luptător în

rezistența anticomunistă a bunicului reclamantei, nu poate fi reținută exclusiv

din acest considerent.

În aceste condiții, fată de cele arătate,

Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1866

din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, este fondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (2) C. proc. civ., să-l admită iar pe fond, să respingă acțiunea

formulată de reclamanta T.C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 1866 din

18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.