ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3298/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.1.Prin sentința civilă nr. 1555 din 28 septembrie 2005

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

pronunțată în dosarul nr. 2570/2005,a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea

formulată de numitul C.D., în contradictoriu cu Comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă („Comisia”) din cadrul

Ministerului Justiției și având ca obiect plângerea reclamantului împotriva

deciziei Comisiei din 25 mai 2005 prin care i-a fost respinsă cererea de

constatare a calității sale de luptător în rezistența anticomunistă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a constatat că soluția Comisiei este legală, întrucât situația reclamantului

nu se încadrează în dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999,

deoarece în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu a fost condamnat pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice și nici nu a fost supus unor măsuri

administrative abuzive, tot din motive politice.

2.Prin Decizia nr. 1735 din 16

mai 2006 a Înalte Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 510/1/2006,

a fost respins ca nefondat recursul formulat de reclamant împotriva sentinței sus-menționate,

instanța reținând, în esență, că actele depuse în recurs nu fac dovada calității

reclamantului de luptător în rezistența anticomunistă, în sensul prevăzut de art.

1 - art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

II.1.Prin sentința civilă nr.

5 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 7584/2/2007, a fost respinsă

ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinței nr. 1555/2005 a aceleiași

instanțe, formulată de reclamantul C.D. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5

C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de revizuire a reținut că actele depuse de revizuent - referitoare la numiții Ș.M.

și I.G. - sunt lipsite de relevanță în cauză, întrucât nu fac dovada că măsura

concedierii revizuentului, dispusă în anul 1976, s-ar fi întemeiat pe motive politice

și că cele două persoane din acte ar fi fost implicate în acțiunile întreprinse

de autoritățile statului împotriva revizuentului.

2.Împotriva acestei sentințe

a declarat în termen recursul de față revizuentul, cererea fiind legal scutită

de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

În motivarea cererii,

recurentul susține:

- că instanța de revizuire a

apreciat în mod greșit că revizuentul nu a depus acte care să dovedească motivația

politică a concedierii sale din anul 1976, deoarece dosarul de revizuire nu a fost

conexat cu cel de fond de la Curtea de Apel București, astfel încât probatoriul

nu a fost complet. Consideră însă recurentul că actele doveditoare din dosarul

de revizuire erau suficiente pentru a proba temeinicia cererii sale. Afirmă recurentul

că există și alte probe pe care le-a solicitat celor în drept, dar nu i-au fost

comunicate, precum și în arhivele justiției și în dosarele de judecată curente de

la Curtea de Apel București și de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

- că proba esențială în

susținerea cererii sale este actul obținut de la serviciul de cadre al M.I.R.A.,

din care rezultă că, în anul 1976, numitul I.G. avea funcția politică de șef al

miliției sectorului 4, calitate în care a luat parte la ședința de la I.C.P.I.,

unde lucra recurentul și în care s-a hotărât concedierea sa, susținând

scoaterea sa din P.C.R. și izolarea definitivă din societate. Susține

recurentul că sus-numitul, în calitatea pe care o avea, l-a anchetat politic în

ascuns, iar public în penal, folosind metode de anchetă comuniste și conducând

din umbră complotul în urma căruia recurentul a fost concediat. Consideră

recurentul că un rol similar în concedierea sa a avut și numitul Ș.M., deși

recunoaște că în privința acestuia nu a putut prezenta nici un document nou.

- că instanța a apreciat în

mod eronat că cei doi reprezentanți ai P.C.R. din anul 1976 nu au avut nici o

legătură cu urmărirea politică la care recurentul a fost supus în acel an, deși

recurentul crede contrariul, pe baza unor situații de fapt ulterioare, care dovedesc

că I.G. a orchestrat politic situația recurentului de după concediere, când i-a

fost imposibil să se încadreze în muncă, fiind chiar și arestat la domiciliu pe

acest motiv;

- că atitudinea sa în

societate, înainte de anul 1989, a fost constant anticomunistă, de notorietate în

mediul în care a trăit, iar consecința acestei atitudini a fost pierderea

serviciului;

- că numitul Ș.M. a avut un

rol important în arestarea recurentului din anul 1978, participând la anchetarea

acestuia la Primăria București. În legătură cu implicarea acestuia, invocă

recurentul, din nou, procesul-verbal al ședinței C.S. al I.C.P.I din 7 octombrie

1976, aflat la dosarul cauzei.

Recursul nu se fondează.

Potrivit art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs - atunci

când evocă fondul - se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri

doveditoare care, fie au fost reținute de partea potrivnică, fie nu au putut fi

înfățișate instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază cererea.

În speță, înscrisurile doveditoare

pe care și-a întemeiat revizuirea reclamantul sunt :1) adresa nr. 156096 din 2 octombrie

2007 a I.G.P.R. prin care i se comunică revizuentului, la cerere, că în

evidențele Poliției Române a fost identificată o persoană cu numele I.G. care,

în perioada 1971 - 1979, a îndeplinit „funcția de șef al Sectorului 4 Miliție

(nu securitate) și care în anul 2005 a decedat”; 2) procesul-verbal nr. 10 din

7 octombrie 1976 al Consiliului Științific al I.C.P.I. din al cărui conținut

rezultă că pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat și „discutarea cazului tov. C.D.”,

iar în final s-a votat cu majoritate desfacerea contractului de muncă al

acestuia. Din același înscris rezultă și participarea la acea ședință a

numiților: „tov. I.G. - din partea sectorului 4 P.C.R.; tov. Ș.M. - din partea

Comitetului Municipiului P.C.R.”, precum și calitatea de membru P.C.R. a

revizuentului, la acea dată.

În raport cu aspectele

formale și cu conținutul acestor înscrisuri, Curtea de față constată că primul

înscris nu poate constitui un „act nou” în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5

C. proc. civ., deoarece a fost emis ulterior soluționării irevocabile a cauzei.

Chiar dacă s-ar trece peste condiția preexistenței actului, cerută de text, se constată

că el este irelevant în cauză pentru că nu reprezintă nici măcar un început de

dovadă scrisă care, coroborat cu celelalte înscrisuri, să facă dovada

îndeplinirii condițiilor din art. 1 – art. 3 ale O.U.G. nr. 214/1999.

În ceea ce privește al doilea

înscris, chiar dacă, din punct de vedere formal, el este un act descoperit după

darea hotărârii primei instanțe, prin conținutul său nu este concludent pentru

că prin el însuși nu dovedește: privarea de libertate în locuri de deținere sau

pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale psihiatrice; stabilirea

de domiciliu obligatoriu, deportarea în străinătate din motive politice, după

23 august 1944 și nici exmatricularea din școli, licee, facultăți, așadar

niciuna dintre „măsurile administrative abuzive” luate de organele fostei

miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unor fapte în

scopurile menționate la art. 2 din ordonanță.

Așa fiind, concluzia instanței

de fond privind lipsa de relevanță a actelor pe care s-a întemeiat cererea de

revizuire este justificată și se bazează pe o corectă analiză a probelor, în

raport cu condițiile legale ale revizuirii.

În ceea ce privește întreaga

argumentare asupra situației de fapt expusă de revizuent, Curtea de față

consideră că ea constă în simple alegații și opinii ale revizuentului, fără

fundament probator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.D., împotriva sentinței nr. 5 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2008.