ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3128/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției – Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, anularea deciziei nr. 365/2000 emisă de pârât, ca netemeinică și nelegală. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul O.U.G. nr. 214 din 29 decembrie 1999, a depus la comisia competentă o cerere pentru acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, deoarece, din motive politice, a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989, dar mai ales, în mod perioada 1965 – 1975 când, diplomat fiind, și-a exprimat public protestul împotriva regimului comunist.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a invocat excepția de litispendență în raport de dosarul nr. 8140/2/2006 al aceleiași instanțe și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. La termenul de judecată din data de 14 februarie 2007, instanța a admis excepția de litispendență și a conexat dosarul nr. 8140/2/2006 la prezenta cauză, iar la termenul de judecată din data de 28 martie 2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită constatarea nulității absolute a deciziei nr. 7 din 22 iunie 2000 emisă de intimat. Nulitatea absolută a deciziei, a precizat reclamantul, este determinată de lipsa semnăturii de la poziția 4. Instanța a apreciat, la termenul de judecată din 1 octombrie 2008, că excepția nulității deciziei este o apărare de fond.

Pe de altă parte, instanța a respins excepția lipsei plângerii prealabile invocată de reclamant ca lipsită de interes. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2604 din 8 octombrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.P.I., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești – Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 3 din O.U.G.

nr. 214/1999, modificată și completată, pentru a se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă celui care susține că a fost supus unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989 acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: - să dovedească săvârșirea unor fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) din ordonanța în discuție; - împotriva persoanei în cauză să se fi dispus vreuna din măsurile expres prevăzute în art. 3 din Ordonanța de urgență. A mai arătat instanța că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de actul normativ ce reglementează recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă. În plus, instanța de fond a precizat faptul că art. 4 din O.U.G.

nr. 194/2002 și art. 2 din H.G. nr. 148/2000 cuprind norme de procedură cu caracter special, care au fost respectate în cauză, întrucât comisia competentă a funcționat în prezența tuturor membrilor săi și a adoptat decizia contestată cu majoritatea voturilor acestora. În opinia primei instanțe, împrejurarea că unul dintre membrii comisiei nu a semnat hotărârea nu prezintă nici o relevanță, deoarece ea a fost adoptată cu majoritatea cerută de cele două acte normative. De asemenea, în concepția instanței, eroarea materială în privința prenumelui unuia dintre membrii comisiei nu este de natură să atragă nulitatea deciziei atacate, existând posibilitatea îndreptării ei. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamantul care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii.

În primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 2 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea a fost pronunțată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii. În cel de-al doilea motiv de recurs, fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În concret, recurentul menționează faptul că a invocat nulitatea deciziei nr. 7 din 22 iunie 2000 emisă de intimat, întrucât a fost dată de alți membrii decât cei care au participat la dezbateri, iar instanța a adoptat o soluție greșită cu privire la aceasta. Pe de altă parte, în opinia recurentului, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că intimatul nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, întrucât nu i-a soluționat plângerea în termenul legal.

În cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii și fără suport probator. În cel de-al patrulea motiv de recurs, fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Mai precis, recurentul susține că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999, modificată. Recurentul arată, pe de o parte, că Ministerul Afacerilor Externe i-a refuzat eliberarea recomandării cerute de legea de la acel moment pentru susținerea tezei de doctorat, iar pe de altă parte, faptul că instanța nu a ținut seama de declarațiile extrajudiciare pe care le-a depus la dosar.

Intimatul a formulat întâmpinare (filele 13-14 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc.

civ. nu este fondat, întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată de judecătorul care a luat parte la dezbateri. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat. Astfel, decizia nr. 7 din 22 iunie 2000 emisă de intimat nu este lovită de nulitate absolută, după cum susține recurentul, întrucât aceasta a fost adoptată cu majoritatea cerută de legea aplicabilă, iar greșeala privind prenumele unuia dintre membrii comisiei poate fi corectată, în condițiile legii. Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului privind neîndeplinirea procedurii administrative prealabile de către autoritatea intimată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G.

nr. 214/1999, modificată, împotriva deciziei Comisiei se poate face plângere la instanța de contencios administrativ. Acest text legal nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, ci arată doar că instanța competentă să soluționeze cauza este cea de contencios administrativ. În plus, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, recursul administrativ trebuie să fie promovat de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual și care trebuie să solicite revocarea acestuia. Instanța de control judiciar apreciază că nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este fondat.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin urmare, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată. Însă, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune obligația de a se răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților: textul face referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora. În consecință, instanța are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, și de a le examina în mod grupat. În speța de față, Înalta Curte consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În plus, sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii Ca atare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat. Nici ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat. Astfel, în motivarea cererii adresată comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, recurentul-reclamant a arătat faptul că, în perioada 1965-1975, a fost supus unor măsuri administrative abuzive, datorită faptului că și-a exprimat protestul împotriva dictaturii comuniste și a cultului personalității, refuzând intrarea în Partidul Comunist.

În plus, recurentul-reclamant a susținut că a fost urmărit pe stradă, exclus de la avansarea în gradele diplomatice și nevoit să părăsească locuința, iar în final a fost înlăturat din Ministerul Afacerilor Externe. După cum a arătat și prima instanță, recurentul-reclamant nu a administrat proba cu înscrisuri prin care să probeze cele susținute în cererea adresată comisiei, după cum impun dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, modificată. De asemenea, trebuie menționat faptul că nici una din măsurile pe care martorii audiați în cauză le-au menționat ca fiind luate împotriva recurentul-reclamant nu se înscrie în sfera celor nominalizate în textul normativ mai sus indicat. Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, apreciind că nu sunt întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 2, 5, 7-9 C. proc.

civ., și că nu sunt incidente nici motive de ordine publică, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.P.I. împotriva sentinței civile nr. 2604 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.