ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7345/2004

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 mai 2002, C.I. a chemat în judecată Ministerul Justiției - Comisia constituită pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, solicitând a se constata refuzul nejustificat al acestei autorități publice, de a-i soluționa cererea privind dreptul conferit de O.U.G. nr. 214/1999. Această acțiune a fost înregistrată în dosarul nr. 874/2002 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Prin cererea depusă la 23 ianuarie 2003 și prin acțiunea formulată la 28 ianuarie 2003, în dosarul nr. 273/2003, al aceleiași instanțe, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 245 din 21 noiembrie 2002, prin care comisia sesizată i-a respins cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

După conexarea celor două pricini în cadrul dosarului nr. 874/2002, prin sentința civilă nr. 407 din 27 martie 2003, instanța a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea privind refuzul pârâtului de soluționare a cererii reclamantului și ca neîntemeiată, acțiunea pentru anularea deciziei nr. 245 din 21 noiembrie 2002, emisă de pârât. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3893 din 14 noiembrie 2003. Instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a examinat toate înscrisurile depuse de părți, în dosarul cauzei și a constatat corect că recurentul nu s-a aflat în nici una din situațiile prevăzute expres și limitativ de O.U.G.

nr. 214/1999, pentru a beneficia de acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. De asemenea, că, contrar afirmațiilor făcute în recurs, prin adresa nr. 2551 din 5 noiembrie 2002, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a precizat că drepturile prevăzute de ordonanță se acordă numai persoanelor care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, și nu urmașilor acestor persoane, cum este cazul reclamantului. Referitor la susținerile din petițiile depuse la 31 octombrie și respectiv, la 10 noiembrie 2003, s-a arătat că ele nu vor fi examinate, întrucât au fost formulate după împlinirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și nu constituie motive de casare de ordine publică.

Și ultima hotărâre judecătorească a fost atacată de către C.I., cu contestație în anulare. Contestatorul a invocat dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ. El a susținut că pentru a nu-i recunoaște drepturile pretinse, autoritatea publică pârâtă și apoi, curtea de apel au procedat nelegal și îndeosebi, cu rea-credință, concluzie ce rezultă din dosarul cauzei și hotărârile pronunțate. Contestația în anulare nu este întemeiată. Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită conform cerințelor legale, precum și atunci când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență.

Dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol, au prevăzut că, cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond. La rândul său, art. 318 C. proc. civ., reglementează anumite motive de retractare, stabilind că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele invocate de C.I., în susținerea contestației sale în anulare, nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ prevăzute de textele legale precitate. Apreciind, așadar, că nu există temeiuri legale pentru retractarea deciziei nr. 3893 din 14 noiembrie 2003, Curtea va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.I., împotriva deciziei nr. 3893 din 14 noiembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.