ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7345/2004

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 mai 2002, C.I. a

chemat în judecată Ministerul Justiției - Comisia constituită pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, solicitând a se

constata refuzul nejustificat al acestei autorități publice, de a-i soluționa

cererea privind dreptul conferit de O.U.G. nr. 214/1999.

Această acțiune a fost înregistrată

în dosarul nr. 874/2002 al Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Prin cererea depusă la 23 ianuarie

2003 și prin acțiunea formulată la 28 ianuarie 2003, în dosarul nr. 273/2003,

al aceleiași instanțe, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 245 din 21

noiembrie 2002, prin care comisia sesizată i-a respins cererea de constatare a

calității de luptător în rezistența anticomunistă.

După conexarea celor două pricini în

cadrul dosarului nr. 874/2002, prin sentința civilă nr. 407 din 27 martie 2003,

instanța a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea privind refuzul pârâtului

de soluționare a cererii reclamantului și ca neîntemeiată, acțiunea pentru

anularea deciziei nr. 245 din 21 noiembrie 2002, emisă de pârât.

Recursul declarat de reclamant

împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat, de Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3893 din 14

noiembrie 2003.

Instanța de control judiciar a

reținut că prima instanță a examinat toate înscrisurile depuse de părți, în

dosarul cauzei și a constatat corect că recurentul nu s-a aflat în nici una din

situațiile prevăzute expres și limitativ de O.U.G. nr. 214/1999, pentru a

beneficia de acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

De asemenea, că, contrar

afirmațiilor făcute în recurs, prin adresa nr. 2551 din 5 noiembrie 2002,

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a precizat că drepturile prevăzute

de ordonanță se acordă numai persoanelor care au calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă, și nu urmașilor acestor persoane, cum este cazul

reclamantului.

Referitor la susținerile din

petițiile depuse la 31 octombrie și respectiv, la 10 noiembrie 2003, s-a arătat

că ele nu vor fi examinate, întrucât au fost formulate după împlinirea

termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și nu constituie motive de casare

de ordine publică.

Și ultima hotărâre judecătorească a

fost atacată de către C.I., cu contestație în anulare.

Contestatorul a invocat dispozițiile

art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ.

El a susținut că pentru a nu-i

recunoaște drepturile pretinse, autoritatea publică pârâtă și apoi, curtea de

apel au procedat nelegal și îndeosebi, cu rea-credință, concluzie ce rezultă

din dosarul cauzei și hotărârile pronunțate.

Contestația în anulare nu este

întemeiată.

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci

când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a

fost îndeplinită conform cerințelor legale, precum și atunci când hotărârea a

fost dată de judecători, cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la

competență.

Dispozițiile alin. (2) ale aceluiași

articol, au prevăzut că, cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru

motivele mai sus arătate, în cazul când acestea au fost invocate prin cererea

de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de

fapt sau dacă recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond.

La rândul său, art. 318 C. proc.

civ., reglementează anumite motive de retractare, stabilind că hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau de casare.

În speță, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că motivele invocate de C.I., în susținerea contestației sale

în anulare, nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ prevăzute de

textele legale precitate.

Apreciind, așadar, că nu există temeiuri

legale pentru retractarea deciziei nr. 3893 din 14 noiembrie 2003, Curtea va

respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de C.I., împotriva deciziei nr. 3893 din 14 noiembrie 2003, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 octombrie 2004.