ÎCCJ, Decizia nr. 118/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 407 din 27 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea reclamantului C.I., privind refuzul nejustificat de soluționare a cererilor acestuia. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea aceluiași reclamant, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. Recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3893 din 14 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2443/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 7345 din 5 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de reclamantul C.I. împotriva deciziei pronunțate în recurs. Contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva hotărârii date în contestație a fost respinsă prin decizia nr. 8587 din 29 noiembrie 2004. O nouă contestație în anulare formulată de reclamantul C.I. a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 5550 din 18 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1898/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul-reclamant C.I.

a declarat un nou recurs, invocând motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 4 - 10 C. proc. civ., fără, însă, ca acestea să fie dezvoltate în scris. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Ori, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc.

civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea atacată. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei contestații în anulare, formulată de contestatorul C.I. Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul C.I., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul-reclamant C.I. împotriva deciziei nr. 5550 din 18 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1898/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.