ÎCCJ, Decizia nr. 118/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 118/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 407 din 27 martie 2003, Curtea de
Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca rămasă fără
obiect, acțiunea reclamantului C.I., privind refuzul nejustificat de
soluționare a cererilor acestuia.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă, ca
neîntemeiată, acțiunea aceluiași reclamant, în contradictoriu cu Ministerul
Justiției, privind constatarea calității de luptător în rezistența
anticomunistă.
Recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii
primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3893 din 14
noiembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2443/2003, al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin decizia nr. 7345 din 5 octombrie 2004, Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins
contestația în anulare formulată de reclamantul C.I. împotriva deciziei
pronunțate în recurs.
Contestația în anulare formulată de aceeași parte
împotriva hotărârii date în contestație a fost respinsă prin decizia nr. 8587
din 29 noiembrie 2004.
O nouă contestație în anulare formulată de
reclamantul C.I. a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 5550 din 18
noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1898/2005, al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei din urmă hotărâri,
contestatorul-reclamant C.I. a declarat un nou recurs, invocând motivele de
nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 4 - 10 C. proc. civ.,
fără, însă, ca acestea să fie dezvoltate în scris.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce
se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituția României,
revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
În raport cu principiul statuat prin textul
menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,
provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de
exercitarea acesteia în condițiile legii.
Ori, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ.,
hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și
hotărârea atacată.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu
recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios
administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat
asupra unei contestații în anulare, formulată de contestatorul C.I.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă
și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou
recurs.
Se constată, așadar, că recursul declarat nu este
admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției
prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri
susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații,
decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului
legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în
fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție
inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce
nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9
judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor
judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin
lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126
alin. (2) din Constituția României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată
cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit
legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced,
Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul C.I., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
contestatorul-reclamant C.I. împotriva deciziei nr. 5550 din 18 noiembrie 2005,
pronunțată în dosarul nr. 1898/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.