ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1735/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1555 din

28 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2570/2005, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu

pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

din cadrul Ministerului Justiției.

Reclamantul a atacat decizia emisă

de pârâtă, la 25 mai 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de constatare a

calității de luptător în rezistența anticomunistă, susținând în motivarea

acțiunii că a fost persecutat politic, începând cu anul 1968, când, la

terminarea facultății, Comisia Guvernamentală a refuzat să îi emită actul de

repartizare pe locul ales, fiind repartizat din oficiu ca profesor, la

disciplina agricultură în localitatea Adâncata, județul Ilfov, în acest mod

fiind strămutat obligatoriu în acea localitate.

A mai precizat reclamantul că în

anul 1976 a fost concediat ilegal, fiindu-i desfăcut contractul de muncă din

motive politice, iar în luna august 1984 a fost arestat și închis într-un lagăr pe care, însă, nu-l poate localiza și unde i s-au aplicat persecuții fizice

și psihice, aflându-se și în imposibilitatea de a contacta familia și organele

abilitate cărora intenționa să le facă cunoscută situația sa.

Pentru a adopta soluția de

respingere a acțiunii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu a

făcut dovada faptului că în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau a fost supus, din aceleași

motive, unor măsuri administrative abuzive, iar pârâta Comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului

Justiției, pe baza verificărilor efectuate în baza și în limitele conferite

prin Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 214/1999, precum și a comunicărilor

scrise primite de la S.R.I., Tribunalul Militar Teritorial București, SC P. SA

(fosta Tăbăcărie Jilava) și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare

Textile - Pielărie, a concluzionat în mod corect că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1, 2 și 3 din respectivul act normativ, pentru

recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.D., apreciind că respingerea

acțiunii sale este nejustificată.

În motivarea recursului s-a

susținut, în esență, că cei 14 ani (1976 - 1990) au fost o succesiune de măsuri

represive contra reclamantului, acesta precizând că, în absența recunoașterii

aspectelor legale de încetarea contractului de muncă, înțelege să-și bazeze

recursul pe pretinderea încadrării sale în prevederile art. 3 lit. a), b) și g)

din O.U.G. nr. 214/1999, întrucât a fost privat de libertate nelegal, pe motive

politice în vara anului 1978, ianuarie 1979 și august - septembrie 1984, pe

parcursul a 8 - 10 ore, 6 - 8 ore și respectiv, 21 zile, fiind interogat în

stare de inconștiență aproape totală, prin injectarea de chimicale

corespunzătoare acestui scop, cu urmări dramatice asupra vieții sale.

În opinia reclamantului, fiind

reținut politic, dar în condiții ce au încălcat legea, era normal să nu se

elibereze acte de condamnare sau reținere, însă a fost analizat de comisii

speciale ale P.C.R., s-au făcut dosare de mii de pagini, dar a fost declarat în

continuare indezirabil politic, scos din societate permanent, fără drept de

muncă, asistență socială, pregătire profesională, emigrație.

Reclamantul a reiterat și unele

aspecte vizând desfacerea contractului de muncă din motive politice, caracterul

abuziv al Legii nr. 5/1978, art. 64 lit. t) și al strămutării în localitatea

Adâncata, susținând, totodată, că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra

excepției tardivității acțiunii, iar depunerea acesteia peste termenul acordat

de O.U.G. nr. 214/1999, atrage nulitatea hotărârilor Comisiei și instanței,

fără a se mai analiza fondul cauzei.

Au fost anexate recursului, nota de lichidare

a datoriilor (1985), adresa C.N.S.A.P. nr. 1853 din 26 iunie 2001, din care

rezultă că nu i s-a întocmit nici un dosar de către fosta securitate, decizia nr.

1/1969, copie xerox de pe memoriile adresate Procurorului General, 1978 - 2005

și de pe răspunsurile privind alte memorii, adresa Poliției sectorului 3,

secția 12 Poliție, adresa nr. 98/2002 din 6 ianuarie 2004 a Comisiei pârâte, prin care i se solicită reclamantului, să precizeze expres dacă solicită acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă, cu indicarea motivului

cererii, urmând a face referire, în răspunsul său, la numărul de înregistrare

al dosarului.

Recursul nu este fondat.

Susținerile recurentului, privind

incidența tardivității cererii, sunt infirmate de actele dosarului, prima instanță

apreciind în mod corect în raport cu data înregistrării memoriului inițial sub nr.

98/2002 și termenul limită stabilit prin art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.

214/1999, cu modificările succesive ce i-au fost aduse - 31 decembrie 2003, că

aceasta a fost depusă în termen, impunându-se examinare cauzei de fond.

Neîntemeiate sunt și criticile ce

vizează soluția adoptată pe fondul cauzei, actele anexate recursului nefiind de

natură a infirma concluziile instanței cu privire la legalitatea soluției de

respingere a cererii de recunoaștere a calității de luptător în rezistența

anticomunistă, dată fiind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 - 3

din O.U.G. nr. 214/1999.

Reținând, așadar, în urma examinării

actelor dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

incidente în materie, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună

casarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.D.

împotriva sentinței civile nr. 1555 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 mai 2006.