ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3135/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 iulie 2004, reclamantul T.T. a solicitat anularea actului administrativ nr. 1488/2000 din 4 iunie 2004, emis de Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și constatarea că este îndreptățit să i se acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul este fost deținut politic, a fost deportat în august 1944, în U.R.S.S., a avut domiciliul obligatoriu în U.R.S.S., în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946, la 1 ianuarie 1952 a fost concediat de la Fabrica de Confecții Gheorghe Gheorghiu Dej din București, pe motiv că a luptat împotriva U.R.S.S.

Reclamantul a apreciat că situația sa se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. e) și g) din O.G. nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 568/2001 și prin Legea nr. 212/2003, și totuși pârâta i-a respins cererea. Prin sentința civilă nr. 2531/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă, s-a anulat hotărârea emisă de pârâtă și comunicată cu adresa nr. 1488/2000 din 4 iunie 2004 și pârâta a fost obligată să reanalizeze fondul cererii reclamantului, în sensul încadrării corecte în dispozițiile O.G. nr. 214/1999 și să emită o nouă hotărâre în acest sens. Instanța a reținut că actul administrativ contestat nu este motivat, pârâta nu a solicitat documente, date, informații necesare soluționării cererii, nu i-a cerut petentului să se prezinte pentru explicații suplimentare și nu a analizat de fapt fondul cererii.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen, ambele părți. Reclamantul a arătat în motivarea recursului că instanța a omis să analizeze cererea prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă; că a fost strămutat în U.R.S.S., în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946, situație prevăzută de art. 3 lit. e) din O.G. nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 568/2001; că a fost concediat la 1 ianuarie 1952, pentru faptul că a luptat împotriva U.R.S.S., situație prevăzută de art. 3 lit. g) din O.G. nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 212/2003.

În motivarea recursului pârâtei s-a precizat că actul atacat reprezintă doar o adresă de comunicare a soluției pronunțate de pârâtă; că pârâta a emis decizia nr. 245/2002, care este motivată; că nu erau necesare relații de la autorități, deoarece petentul a arătat că a fost prizonier de război și că a fost concediat și încadrat pe funcții inferioare pregătiri sale și a depus acte în acest sens; că situația de prizonier de război nu este prevăzută de O.G. nr. 214/1999 și că din actele depuse nu rezultă concedierea. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursurilor, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că este fondat, recursul reclamantului, iar recursul pârâtei nu este întemeiat.

Din probele administrate în cauză se reține că T.T., în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946, a fost deportat în U.R.S.S., pentru motive politice. Din copia livretului militar rezultă că a fost prizonier în U.R.S.S. Este evident, însă, că recurentul nu a avut calitatea de „prizonier” de război, întrucât această calitate o au ostașii capturați în timpul războiului, și numai pentru perioada cât subzistă starea de război. Or, la 23 august 1944, U.R.S.S. a devenit aliat și la acea dată nu mai putea lua prizonieri de război din cadrul Armatei Române. De altfel, în certificatul emis de Regimentul 2 Vânători de Gardă „Regina Elisabeta”, se arată că T.T. a dispărut la data de 23 august 1944, după încheierea armistițiului, fiind capturat de trupele sovietice.

Faptul că în livretul militar este precizat că petentul a fost prizonier de război în U.R.S.S., trebuie coroborat cu situația că în actul respectiv, emis de fostul Minister al Forțelor Armate al R.P.R., nu s-ar fi putut înscrie, la vremea respectivă, că a fost deportat în U.R.S.S., în condițiile în care România era aliat al U.R.S.S. Se constată, de asemenea, că recurentul posedă hotărârea nr. 955/1991, a Comisiei pentru acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului - lege nr. 118/1990, în care este specificat faptul că a avut domiciliul obligatoriu în U.R.S.S., pentru „reconstrucție”, în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946. Situația mai sus reținută se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. e) din O.G.

nr. 214/1999. Toate actele mai sus analizate au fost depuse de petent și la Comisia pârâtă, care în mod nejustificat i-a respins cererea, soluția fiind comunicată acestuia, cu actul nr. 1488/2000. Modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii, este nelegală, deoarece a acordat, ceea ce nu s-a solicitat prin acțiune și a omis să analizeze fondul pricinii. Pe cale de consecință, în urma admiterii recursului reclamantului, sentința se va modifica în parte, în sensul că pârâta va fi obligată să emită o decizie prin care să acorde reclamantului, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, fiind întrunite cerințele art. 3 lit. e) din O.G. nr. 214/1999. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 3 lit. g) din O.G.

nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 212/2003 („încetarea contractului de muncă sau retrogradarea dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești de la acea dată”), Curtea apreciază că acest temei nu poate fi analizat față de împrejurarea că la data formulării cererii adresate pârâtei (31 iulie 2000), O.G. nr. 214/1999 nu prevedea o atare situație. În ce privește recursul pârâtei, acesta va fi respins ca nefondat. Actul nr. 1488/2000 este o adresă de comunicare a unei decizii luate de pârâtă și instanța, în mod legal a anulat hotărârea comunicată, cu adresa nr. 1488/2000, această dispoziție din sentință urmând a fi menținută.

În ceea ce privește decizia nr. 245/2002, invocată și depusă de pârâtă, în recurs, se constată că, deși preambulul și dispozitivul ei menționează numele de T.T., motivarea se referă la o altă persoană, C.I., care are o cu totul altă situație de fapt decât T.T., situație analizată de pârâtă în cuprinsul actului respectiv. Drept urmare, decizia cu nr. 245/2002 nu poate fi luată în considerare. În situația în care decizia depusă la dosar cuprinde erori materiale și în realitate, se referă la T.T., hotărârea cuprinsă în aceasta este anulată prin sentința instanței de fond, care va fi menținută în partea referitoare la acest aspect. Pentru motivele expuse, recursul pârâtei va fi respins, iar recursul reclamantului va fi admis, în sensul mai sus analizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T.T. împotriva sentinței civile nr. 2531 din 5 noiembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată. Înlătură din sentință, măsura obligării pârâtei, de a reanaliza fondul cererii reclamantului, în sensul încadrării corecte în dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 și să emită o nouă hotărâre în aceste sens. Obligă pe pârâtă să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului T.T., calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.