ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5787/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 aprilie 2005, T.A. a contestat legalitatea deciziei din 15 noiembrie 2001, a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, prin care a fost respinsă cererea de acordare a acestei calități, tatălui său, W.P. În motivarea contestației, ea a arătat că după încheierea celui de al doilea război mondial, ambii părinți au fost deportați în U.R.S.S., unde W.P. a și decedat. Deportarea s-a făcut pentru motive de natură politică și, deși a depus în sprijinul acestei solicitări, acte doveditoare și sunt îndeplinite cerințele legale, pârâta i-a respins cererea. Prin sentința civilă nr. 181 din 5 august 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din probele administrate în cauză (declarațiile martorilor și adresa eliberată de S.R.I.) nu rezultă faptul că tatăl contestatoarei a fost deportat în U.R.S.S., din motive politice. S-a apreciat că, nefiind întrunite condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 214/1999, contestația nu poate fi admisă. Împotriva sentinței a declarat recurs, contestatoarea T.A. Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a respins contestația, deoarece s-a demonstrat în cauză, cu probe concludente, atât faptul deportării părinților săi în fosta U.R.S.S., pentru munca de reconstrucție, cât și caracterul politic al acelei măsuri administrative abuzive. Critica este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din aceleași motive, unor măsuri administrative abuzive. În conformitate cu prevederile art. 3 al ordonanței, prin măsuri administrative abuzive se înțeleg orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, ori de alte organe, în baza cărora s-a dispus, printre altele, și deportarea în străinătate, după 23 august 1944, din motive politice. T.A. a anexat în sprijinul contestației sale la dosar, declarațiile autentificate ale martorilor M.E.

și B.B., care au confirmat faptul deportării părinților săi în fosta U.R.S.S., unde W.P. a decedat ulterior. La rândul său, S.R.I. a atestat, prin adresa nr. 24197 din 16 august 2000, repatrierea G.W., în România, la 8 aprilie 1946, prin punctul de frontieră Iași. Nu rezultă, însă, din aceste mijloace de probațiune că deportarea în U.R.S.S., a soților W., a fost dispusă de autoritățile publice ale vremii, pentru motive de natură politică. Având în vedere că nu este îndeplinită condiția legală de admisibilitate a cererii, care se referă la dovada aplicării față de persoana în cauză, a unei măsuri administrative abuzive pentru motive politice, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciată că în mod corect instanța de fond a respins contestația.

În consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.A. împotriva sentinței civile nr. 181 din 5 august 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.